„I-am apreciat cu toată fiinţa mea pe cei care, ştiind prea bine că sunt şanse mici să te îmbogăţeşti din artă, şi-au urmat totuşi chemarea” (I)

# Convorbiri neconvenţionale cu inginerul Gheorghe Badea

# Cum v-aţi lăsat ispitit, bărbat în toată firea, de acea Cenuşăreasă ţinută  în zdrenţe şi la vatră. Era umilită? Flămândă? În stare să cerşească?
– Nu sunt la prima „abatere”, dumneavoastră ştiţi bine lucrul acesta, pentru că de-a lungul vieţii mele am fost convins că orice popor poate să-şi asigure prosperitatea şi eternitatea în primul rând prin valorile spirituale şi mai puţin prin cele materiale.

Legat fiind sufleteşte de pământul românesc, de valorile şi de oamenii lui frumoşi, am zis că stă în puterea şi în datoria mea să înalţ o casă nouă pentru Cenuşăreasa numită „cultură”. N-aş spune că era umilită şi flămândă, ci că aştepta cu demnitate să vină şi ziua ei!
# Toată lumea o numeşte „cultură”, dar cine-i întinde o mână? Statul? Guvernul? Parlamentul?
– După cum vedeţi, nici unii nici alţii nu reuşesc să mişte lucruri. Mă doare să văd eşecul statului de a păstra „Cuminţenia pământului” aproape de români, aproape de pământul acesta care i-a dat viaţă şi putere să tacă, să nu urle de mânie… Statul e prea ocupat cu ziua de azi ca să se mai gândească şi la ziua de mâine. Din nefericire…
# Umbla cu picioarele goale prin mărăcini? Ciulini, scaieţi, mătrăgună i se agăţau în fustă? O ploua, o ningea, o bătea vântul, o lătrau câinii? Se surpau pe ea adăposturile în care se refugia să înnopteze, să ierneze? Copila nimănui? I-aţi ascultat suspinele? I-aţi şters lacrimile? De ce?
– Am iubit dintotdeauna arta şi i-am apreciat cu toată fiinţa mea pe cei care, ştiind prea bine că sunt şanse mici să te îmbogăţeşti din artă, și-au urmat totuşi chemarea. E adevărat că o floare nu face primăvară, dar o floare e totuşi o floare şi îi poate ispiti şi pe alţii cu parfumul său natural şi autentic.
# Sunteţi unul dintre cei mai prosperi oameni de afaceri. Şi rostul omului de afaceri este să facă bani. Şi cine îi are, ce face cu ei, dincolo de investiţii? Fără dezvoltare, afacerea moare! GIC a ajuns sub bagheta dumneavoastră, de mare dirijor, o adevărată constelaţie sub cerul industriei româneşti. Cum de aţi mai găsit timp şi resurse să vă aruncaţi o privire şi spre cultură? Şi de ce aţi făcut-o?
– Cu modestie vă spun că am considerat întotdeauna că „operele mele” – fabrici, uzine, companii – nu sunt cu nimic mai prejos faţă de operele unui creator. Şi eu am pus şi suflet şi sudoare în tot ceea ce am creat şi nu m-am gândit niciodată doar la mine, la bani şi la azi. N-am luat nimic de-a gata în viaţă şi ca să ajung „dirijorul” de azi, am stat pe rând pe scaunele tuturor celor din orchestră. Grupul GIC a crescut organic, şi-a făcut singur loc în industrie, construcţii, energie, turism şi servicii şi şi-a câştigat un binemeritat paşaport pentru piesele internaţionale. GIC Cultural completează această creaţie şi aduce un elogiu pentru cultura şi arta contemporană.