Hrebenciuc şi senatorul Cătălin Voicu vor fi audiaţi la DNA în Dosarul Nicolescu

de | 24.02.2011 12:08 | Dezvaluiri

DNA pregăteşte două audieri cu nume sonor în dosarul preşedintelui Consiliului Judeţean Argeş, Constantin Nicolescu. Procurorii anticorupţie îi vor chema să dea cu subsemnatul pe doi dintre parlamentarii controversaţi ai PSD la nivel naţional, ne referim la deputatul Viorel Hrebenciuc şi la senatorul, deja arestat, Cătălin Voicu. Surse judiciare ne-au declarat că audierile au legătură cu fraza rostită de procurorul Radu Sevastian la Curtea de Apel Piteşti, înainte ca această instanţă să decidă  judecarea în libertate a preşedintelui CJ Argeş. Atunci, procurorul Radu Sevastian a anunţat că DNA Piteşti va extinde cercetările şi în altă direcţie încercând să probeze faptul că, prin funcţia deţinută, preşedintele Nicolescu ar fi încercat să influenţeze modul în care funcţionează justiţia prin promovarea unui magistrat de la Curtea de Apel Piteşti într-o funcţie de conducere. Magistratul vizat ar fi Doru Mercan, actualul şef al secţiei Penale, care a participat, fără succes, la concursul organizat pentru preşedinţia Curţii de Apel Piteşti în vara anului 2009. De altfel, judecătorul Doru Mercan are calitatea de martor în dosarul preşedintelui CJ şi a fost audiat de anchetatori în legătură cu această suspiciune. Magistratul a negat orice intervenţie a preşedintelui CJ în favoarea sa, susţinând în faţa procurorilor DNA că l-a consultat pe Nicolescu deoarece, în proiectul managerial pe care trebuia să-l prezinte la concursul pentru postul de preşedinte al instanţei, avea trecută renovarea clădirii Curţii de Apel Piteşti şi mutarea acesteia, pe perioada lucrărilor, într-un spaţiu de la Liceul Industrial Miu. Iar acest lucru depindea strict de Consiliul Judeţean şi de şeful acestei instituţii. O altă acuzaţie ar avea la bază un telefon dat de preşedintele Nicolescu judecătoarei Diana Ungureanu (fata senatorului Constantin Tămagă), director adjunct la Institutul Naţional de Magistratură, care s-a interesat de ce ar fi picat la concurs judecătorul Doru Mercan. Diana Ungureanu a fost detaşată de la Curtea de Apel Piteşti la INM, instituţie care a organizat la vremea respectivă concursul pentru şefia celei mai înalte instanţe din Argeş. Din informaţiile noastre, judecătoarea Diana Ungureanu a fost deja audiată la DNA Piteşti şi a exclus orice intervenţie a preşedintelui Nicolescu pentru judecătorul Mercan. Rămâne acum întrebarea de ce au fost citaţi la audieri cei doi parlamentari PSD, Cătălin Voicu şi Viorel Hrebenciuc? Coincidenţă sau nu, senatorul Voicu este reţinut într-un dosar care are ca obiect tocmai intervenţiile sale la unii judecători şi în unele dosare de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, iar deputatul Viorel Hrebenciuc are calitatea de martor în acest dosar, după ce convorbirile lui telefonice cu Cătălin Voicu au fost interceptate. Nu-i exclus ca ţinta DNA pentru următoarea perioadă să fie aceea de a obţine cu orice preţ strămutarea proceselor care-l vizează pe preşedintele CJ,  de la instanţele din Argeş, în cazul în care acesta va fi trimis în judecată. La fel s-a întâmplat şi în Dosarul permiselor, DNA a obţinut strămutarea procesului de la Piteşti, la Curtea de Apel Târgu Mureş. Iar asta după ce a prezentat mai multe înregistrări telefonice cu judecători şi procurori care ar fi făcut intervenţii şi au cerut diverse favoruri la şefii de la Permise Auto, comisarii şefi Codruţ Vlăsceanu şi Vasile Voinea.    (M.S.)

Acest articol este despre:

Distribuie!

Articol scris de Jurnal de Arges

Abonează-te la newsletter!

Trimitem un newsletter pe zi, dimineața, cu știrile din ziua anterioară.

* indicates required

0 Comentarii

Ultimele articole

Vizita ambasadorului Iordaniei la Primăria Municipiului Pitești
Vizita ambasadorului Iordaniei la Primăria Municipiului Pitești

Excelența Sa Sofian Qudah, ambasadorul extraordinar și plenipotențiar al Regatului Hașemit al Iordaniei în România, a efectuat o vizită la Primăria Pitești, în data de 24 mai 2022, având o întâlnire de lucru cu primarul municipiului Pitești, Cristian Gentea....

Mioveni. Trei tineri au fost reținuți pentru trafic de droguri
Mioveni. Trei tineri au fost reținuți pentru trafic de droguri

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Pitești, au desfăşurat o acţiune de prindere în flagrant delict şi două percheziţii domiciliare, la locuințele a două...


Loading RSS Feed