Web Analytics
scris joi, 17.11.2022

Hoţii acţionează la pont şi sparg case fără să îi deranjeze nimeni în comuna Cocu

Anul trecut, o grupare de hoți profesionistă ai cărei membri își aveau, în cea mai mare parte, domiciliul în comuna Cocu a fost devoalată după ce au dat mai multe spargeri la pont, după cum au apreciat procurorii, în județul vecin, Vâlcea. Procurori care au aflat și că aceștia erau ajutați și de foști polițiști. Dosarul se află încă în faza de judecată, fiind trimis de la Vâlcea, în Argeș. Activitatea infracțională merge însă, în continuare, fără nicio problemă în comuna în care gospodăriile sunt jefuite în mod constant.

Hoţii acţionează la pont şi sparg case fără să îi deranjeze nimeni în comuna Cocu

Chiar în această vară, în timpul unui târg tradițional la Uda, localitate învecinată, deci, teoretic cu toată poliția pe străzi, s-a spart casa unor localnici. Acum câteva săptămâni, hoții au intrat, ziua în amiaza mare, în casa unei văduve atunci când femeia era plecată la muncă, la fel și băiatul acesteia.
Acționând, cel mai probabil, tot la pont, hoții au forțat ușa de la intrare cu ranga și au răvășit totul prin casă până au dat de cei 1850 de lei pe care bieții proprietari îi strângeau pentru a-și construi o baie.
(ELECTRO-CUTARE)

Citește și Exclusiv. Cum opera banda spărgătorilor de case ce a lovit în Argeş şi Vâlcea / Tâlharii din banda de la Cocu îngropau în pădure banii furaţi

Citește și Preotul Hari din Cocu a „ratat” caterisirea la mustaţă

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Fost primar fără poartă-n casă

Liviu Țâroiu nu a prins un loc în viitorul Consiliu Local al Câmpulungului, dar are ce să facă la pensie. Ca să omoare timpul și canicula s-a băgat...