Web Analytics

Guvernul a aprobat OUG pentru pacienții cu forme medii şi uşoare de COVID

de | 23.10.2020 08:22 | Actualitate

## Cum vor fi tratați asimptomaticii

Guvernul a aprobat, joi, ordonanţa de urgenţă care va permite ca pacienții cu COVID-19, cu forme medii și ușoare, și asimptomatici să fie tratați acasă, sub supravegherea medicilor de familie.

Pe 15 octombrie, ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, anunța că guvenul pregătește o ordonanţă de urgenţă pentru ca pacienții cu forme uşoare şi medii de Covid-19, precum şi cei asimptomatici să poată rămâne acasă, sub monitorizarea medicilor de familie, în timp ce cazurile grave vor fi spitalizate.

„Avem în pregătire o ordonanţă de urgenţă pentru cazurile medii şi uşoare de boală, asimptomatice, să rămână la domiciliu, sub supravegherea şi monitorizarea medicului de familie, urmând ca mijloacele de transport de la Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă să-i ia programat pentru investigaţiile suplimentare paraclinice. În momentul în care apare simptomatologia, ei sunt duşi şi internaţi în unităţile spitaliceşti”, a declarat Nelu Tătaru joi, potrivit Agerpres.

Articol scris de Antoniu Neguț

Distribuie!

0 Comentarii