Web Analytics

Gruparea de hackeri confirmă că a fost ajutată de un român în atacurile cibernetice. România, amenințată în continuare

de | 4.05.2022 09:59 | Actualitate

Gruparea de hackeri Killnet confirmă că a fost ajutată de un român din Anglia și cere eliberarea acestuia, asta după ce în urmă cu două zile, Ministrul de Interne, Lucian Bode a anunțat că un român a fost implicat în atacurile cibernetice rusești din ultima perioadă. Dacă românul nu va fi eliberat,hackerii amenință că vor ataca site-ul Ministerului Sănătății și “întreaga structură informațională”.

Citește și:Atac cibernetic asupra site-ului Poliției Române


Killnet a transmis un mesaj pe Telegram în care afirmă că românul Ioan Feher a sprijinit gruparea de hackeri. Amenință că dacă nu va fi eliberat, grupul va “distruge România, Marea Britanie și Moldova”.

“(…) Lăsați-l în pace. Dacă susține Rusia, nu înseamnă că este un infractor. Dacă nu este eliberat în 48 de ore, voi distruge România, Marea Britanie și Moldova. Voi distruge întreaga structură informațională și Ministerul Sănătății. Veți realiza că ați făcut o greșeală”, transmite Killnet în mesajul de pe Telegram.
În paralel, Anton Rog, directorul Cyberint, a declarat pentru Digi24 că SRI are informații despre un număr mai mare de români care activează în jurul grupării de hackeri pro-ruși Killnet: “Sunt români colateral pe lângă această grupare, care indică ținte, iar dacă nu indică ținte fac comentarii pro Rusia, împotriva României, împotriva Europei, împotriva NATO, împotriva Ucrainei, împotriva Guvernului României”.

Articol scris de Bianca Solomon

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *