Web Analytics
scris joi, 11.01.2024

Gripa a ucis 10 oameni în ultima săptămână

În săptămâna 1-7 ianuarie 2024 virusul gripal a ucis 10 oameni.

Gripa a ucis 10 oameni în ultima săptămână

Citește și: Decizie. Primarul incendiator din Argeș se poate întoarce la Primăria Beleți-Negrești


În această perioadă au fost raportate 4.168 de cazuri de gripă clinică la nivel naţional, comparativ cu 4.629 de cazuri în aceeaşi săptămână a sezonului precedent şi cu 3.296 înregistrate în săptămâna precedentă. Cazurile de gripă clinică au fost raportate de 37 de judeţe, cele mai multe fiind în municipiul Bucureşti (1.196) şi în judeţele Prahova (332), Constanţa (292), Timiş (255), Cluj (236) şi Galaţi (206).
Totodată, s-au înregistrat 25 de cazuri de Infecţii Respiratorii Acute Severe (SARI), cu 10 mai multe faţă de săptămâna precedentă şi cu 31 mai puţine faţă de aceeaşi perioadă a sezonului precedent, şi 167 de cazuri de gripă confirmată de laborator (32 cu virus gripal AH1, 10 cu virus gripal AH3, 123 cu virus A nesubtipat şi 2 cu virus gripal B).

Citește și: Strigăt de disperare al unei femei care vrea să își găsească mama


De la începutul sezonului, au fost raportate: 521 cazuri de gripă confirmate de laborator, din care: 81 cazuri cu virus gripal AH1, 53 cazuri cu virus gripal AH3, 9 cazuri cu virus gripal B, 378 cazuri cu virus gripal A nesubtipat, 12 co-infecţii de virus gripal cu SARS-CoV-2, 7 co-infecţii de virus gripal cu VRS, 3 co-infecţie de virus gripal cu SARS-CoV-2 şi VRS. Până în prezent, au fost comunicate 16 decese confirmate cu virus gripal: 10 tip A, subtip H1, 3 tip A, subtip H3 şi 3 tip A, nesubtipat (din care 1 co-infecţie cu SARS-CoV-2). Cele 16 decese au fost înregistrate la următoarele grupe de vârstă: 2 la 15-49 de ani, 4 la 50-64 de ani, 10 la ≥65 ani.
Până la 7 ianuarie, au fost înregistrate în Registrul Electronic Naţional de Vaccinări (RENV) un număr de 1.048.327 persoane vaccinate antigripal, din care 1.024.812 din grupele populaţionale care beneficiază de decontare în regim compensat.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *