Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat joi seara că încearcă să formeze o nouă majoritate parlamentară și că este optimist că România ar putea avea un guvern cu puteri depline până la sfârșitul verii, respectiv în cursul lunii august.
Liderul social-democrat a recunoscut că nu dispune, în acest moment, de cele minimum 233 de voturi necesare învestirii unui guvern, dar a afirmat că negocierile vor continua în zilele și săptămânile următoare. Formula de la care pornește PSD ar urma să cuprindă UDMR, grupul minorităților naționale și alți parlamentari dispuși să susțină un executiv de tranziție.
Citește și: Polițiști din Argeș, recompensați de MAI pentru intervenții care au salvat vieți
Întrebat la Antena 3 CNN cum poate fi deblocată criza politică și cât timp mai poate funcționa actualul Guvern interimar, Sorin Grindeanu a anunțat că încearcă să construiască o majoritate parlamentară.
„Eu îmi doresc și fac tot ceea ce pot să avem un guvern cât mai repede. Sper să am succes din acest punct de vedere. În acest moment pot să spun că nu am încă numărul necesar, adică minimum 233 de voturi în Parlament, prin care să arăt că pot trece un guvern”, a declarat președintele PSD.
Grindeanu a precizat că lipsa unei majorități certe în acest moment nu înseamnă că negocierile au eșuat.
„Asta nu înseamnă că, în zilele și săptămânile următoare, nu voi încerca să strâng acest număr, astfel încât să avem un guvern stabil”, a adăugat el.
Întrebat când estimează că ar putea fi instalat noul executiv, liderul social-democrat a indicat drept termen sfârșitul verii.


























0 Comentarii