Web Analytics
scris duminică, 05.03.2023

Grenadă găsită în balconul unui bloc din Pitești

O grenadă a fost găsită în balconul unui apartament din Pitești. Potrivit polițiștilor, locuința este a unui bărbat, fost cadru militar, decedat de câțiva ani. Grenada a fost găsită de fiul militarului. 
IPJ ARGEȘ transmite:

“La fața locului s-au deplasat polițiștii din cadrul Secției 2 Poliție Pitești, care au luat primele măsuri și au evacuat  locatarii de la etajele 6 până la 10 și au blocat accesul în zonă.

 Citește și: În casa omului de afaceri ucis, fiul de 16 ani organiza petreceri cu droguri

De asemenea, la caz s-au deplasat și polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, echipajele specializate din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență, dar și polițiștii Serviciului pentru Acțiuni Speciale – Compartimentul Pirotehnic, pentru efectuarea cercetărilor.

Din primele verificări, s-a constatat că grenada este ofensivă, posibil de manevră și a fost ridicată, în condiții de siguranță. 

Cercetările vor fi preluate de Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, urmând să se stabilească împrejurările în care s-a produs evenimentul”.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Fugiţi de BAC!

Vă mai aduceți aminte de celebrul Chinezul, cel care staționa aproape mai mereu în stația de taximetre de la Centrul de Calcul din Pitești cu mașina...