Web Analytics

Grație investițiilor CJ Argeș, la fostul Cinema ”Lumina” se deschide un centru cultural multifuncțional

de | 25.04.2019 10:47 | Actualitate

Reabilitarea de drumuri, construcţia şi modernizarea şcolilor, dotarea spitalelor cu toate cele necesare, introducerea utilităţilor necesare – toate acestea au fost şi sunt permanent în atenţia autorităţilor din Argeş. Totuşi, nu a fost uitată nici cultura, pentru că la fel de importantă pentru oameni este şi hrana pentru spirit. Investiţiile în domeniul culturii în Argeş au fost diverse, de la reabilitarea şi modernizarea căminelor culturale până la reabilitarea unor clădiri importante şi monumente. De exemplu, în Argeş a început implementarea unor proiecte cu finanţare europeană care privesc reabilitarea clădirilor Muzeului Judeţean, Galeriei de Artă din Piteşti şi a cetăţii Poenari. Dar nu sunt singurele măsuri luate în plan cultural.

„În oferta electorală cu care ne-am prezentat în faţa argeşenilor în 2016 şi care a fost votată de aceştia, motiv pentru care le mulţumesc şi acum, sănătatea şi cultura reprezintă priorităţile acestui mandat. De altfel, oferta electorală a PSD Argeş a fost realizată în urma unui sondaj realizat în rândul argeşenilor şi are la bază dorinţele acestora. Astfel, în domeniul sănătăţii, pe lângă proiectele de reabilitare, extindere, modernizare şi dotare a Spitalului Judeţean de Urgenţă Piteşti, Spitalului de Pediatrie şi a celorlalte unităţi medicale aflate în subordine, s-a investit foarte mult şi în dispensare. Au fost alocaţi bani de la Consiliul Judeţean Argeş, dar au fost accesate şi fonduri importante i prin programul guvernamental PNDL II şi prin proiectele europene. În ceea ce priveşte cultura, din prima zi a mandatului s-a făcut tot ceea ce a fost necesar ca Vila „Florica” să rămână în patrimoniul judeţului. Efortul depus de echipa de parlamentari şi de consilieri argeşeni a avut rezultat, Ministerul Culturii achiziţionând acest bun de patrimoniu naţional şi acordându-ne în continuare administrarea sa. Grădina de Vară, reabilitată şi modernizată, a fost redată, după zeci de ani, argeşenilor. La începutul lunii mai, prin reabilitarea fostului Cinematograf „Lumina”, actualul sediu al Centrului Cultural Judeţean Argeş, aici va fi deschis un centru cultural multifuncţional. Totodată, au fost demarate proiecte noi, de suflet pentru orice argeşean mândru de originile sale – „Respect pentru Valorile Naţionale”, „Fabricat în Argeş”, „Chemarea de la Goleşti” – proiecte prin care ne-am propus să aducem în faţa întregii lumi recunoaşterea şi recunoştinţa tuturor celor care au contribuit la promovarea şi dezvoltarea judeţului Argeş, a celor care au adus României plus valoare la nivel naţional şi internaţional”, a declarat Dan Manu, președintele CJ Argeș și vicepreşedinte PSD Argeş.

Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

0 Comentarii