Web Analytics

articol scris vineri, 24 iulie 2020

Grandomania eclipsează pandemia / Dr. Manu susţine că patronul de la Valea cu Peşti i-a cerut iertare că n-a crezut în COVID, însă acesta îl contrazice

# „Eu nu spun că n-am crezut în coronavirus. Am crezut dintotdeauna, știu că există”, ne-a declarat omul de afaceri Dumitru Grecu, infectat cu Covid și externat zilele trecute din Spitalul Colentina

Nu puțini sunt cei care nu cred în existența coronavirusului. Săptămâna trecută, pe contul său de facebook, președintele Consiliului Județean Argeș, dr. Constantin Dan Manu, a transmis un mesaj argeșenilor în care povestește cum un prieten al său (al cărui nume nu îl spune), care nu ar fi crezut în această boală, s-a infectat ulterior și atrage atenția asupra măsurilor care trebuie respectate pentru a nu ne infecta și a nu-i infecta și pe alții cu Sars-Cov-2.
„Simt nevoia să vă fac o mărturisire și să vă spun că nu este de glumit cu noul coronavirus. În urmă cu trei săptămâni, am sunat un foarte bun prieten pentru a-i spune «La Mulți Ani!» de ziua lui. Printre alte discuții mi-a zis că el nu crede în această boală. Zilele trecute m-a sunat el. L-am recunoscut după voce că are o suferință. A început prin a-și cere scuze, spunându-mi să-l iert pentru afirmațiile pe care le făcuse în cadrul ultimei noastre discuții legate de noul coronavirus. Mi-a mărturisit că este pozitiv, simptomatic (…)”, a scris Dan Manu pe facebook în data de 16 iulie.

Grecu îl lasă în ofside pe Dan Manu: „Nu ai cum să nu crezi când vezi ce se întâmplă lângă tine”

Ne-am documentat puțin și am aflat de care prieten este vorba. În urmă cu 3 săptămâni, pe 26 iunie, a fost ziua de naștere a lui Dumitru Grecu, patronul de la Valea cu Pești. Acesta a fost diagnosticat cu Covid la începutul lui iulie, a fost internat la Spitalul Colentina cu COVID și externat zilele trecute. Având în vedere aceste date, l-am sunat pentru a afla dacă la el s-a referit președintele Dan Manu în acea postare lacrimogenă. Patronul de la Valea cu Pești nu a negat că el este prietenul la care se referea dr. Dan Manu, însă, mare surpriză, a ținut să precizeze că, dimpotrivă, a crezut întotdeauna în coronavirus. Altfel spus, președintele CJ a exagerat, dacă nu a mințit de-a dreptul, când a scris că Dumitru Grecu l-a sunat special din Spitalul Colentina ca să-și ceară iertare că nu a crezut în Covid. „Eu nu spun că n-am crezut în coronavirus. Am crezut dintotdeauna, știu că există. Cred însă, mai ales din interior acum, că nu e foarte corectă abordarea cu virusul acesta, pentru că pe unii îi atacă mai rău și îi atacă pentru că sunt ignoranți, iar alții n-au absolut nimic și trebuie diferențiat (tratamentul, n. red.). Eu am avut parte de un tratament absolut extraordinar, personalizat. Tratamentele ar trebui adaptate de la individ la individ. Mie, de exemplu, mi-au făcut, într-o primă fază, un set de medicamente, după care, într-o zi, două s-a subțiat total. Nu m-au îndopat efectiv cu medicamente și am un test negativ deja de 5 zile. Eu am avut niște comentarii pe facebook privind modul de abordare a politicilor de coronavirus, nu că n-ar exista. Am crezut dintotdeauna, nu ai cum să nu crezi când vezi ce se întâmplă pe lângă tine. Acum, din interior, am o abordare și mai realistă, din punctul meu de vedere, în legătură cu modul în care trebuie tratat. Trebuie tratată individual fiecare persoană”, ne-a declarat Dumitru Grecu.
Angajații de la Hotelul Valea cu Pești nu s-au infectat. „Eu m-am și ferit. Nu știu nici acum de unde am luat. Mi-am luat toate măsurile, m-am izolat, mi-am testat tot personalul, mi-am luat absolut toate măsurile, am acționat responsabil, n-am avut niciun fel de problemă în circuitul nostru. A venit și DSP-ul în control și totul a fost ok”, ne-a mai spus omul de afaceri.

Distribuie!

0 Comentarii

Programul etapei a 16-a din SuperLiga. Când se joacă FC Argeş – FCSB

LPF a anunțat programul etapei a 16-a din SuperLiga, care se va juca în penultimul weekend al lunii noiembrie. În […] Citește!

Mircea Sandu contestă strategia lui Răzvan Burleanu

Fostul președinte al Federației Române de Fotbal, Mircea Sandu (74 de ani), a taxat dur activitatea actualei conduceri a FRF, […] Citește!

Becali, colaboratori noi pentru transferurile de jucători de la FCSB

Gigi Becali (68 de ani) este pus pe fapte mari după o primă parte de sezon modestă făcută de FCSB. […] Citește!

Schimbări fiscale majore pentru industria auto din România: Premierul Luca Niculescu anunță noi facilități pentru companii

Industria auto, unul dintre cele mai importante sectoare ale economiei românești, ar urma să beneficieze de măsuri fiscale și programe […] Citește!

Lovitură pentru angajații Salinei Praid: 60 de oameni vor rămâne fără loc de muncă în noiembrie

Aproape jumătate dintre angajații Salinei Praid urmează să își piardă locurile de muncă în această lună, la mai bine de […] Citește!

România își consolidează patrimoniul recunoscut de UNESCO! Geoparcul Țara Hațegului primește o nouă confirmare internațională

Țara Hațegului își păstrează locul pe harta celor mai valoroase teritorii naturale și culturale recunoscute la nivel internațional. Geoparcul administrat […] Citește!

Alertă de vreme extremă în Portugalia. Ciclonul Charles aduce vânt violent și ploi torențiale

Românii care se află în Portugalia sau intenționează să călătorească în această țară în zilele următoare sunt avertizați să își […] Citește!

Mihai Pintilii revine la FCSB! Va face parte din staff-ul lui Laurențiu Reghecampf

Mihai Pintilii, în vârstă de 42 de ani, revine la FCSB, la aproximativ opt luni după despărțirea de formația roș-albastră. […] Citește!

Istvan Kovacs, delegat la un meci de gală în Liga Națiunilor. Va arbitra Italia – Franța

Arbitrul român Istvan Kovacs a fost delegat de UEFA la partida dintre Italia și Franța, din Liga Națiunilor. Meciul se […] Citește!

Lotul 4 al autostrăzii Sibiu-Pitești nu va fi deschis în noiembrie. De ce a fost amânată inaugurarea

Lotul 4 al autostrăzii Sibiu-Pitești, care include tunelul Momaia, nu va fi deschis circulației în noiembrie, așa cum se anunțase […] Citește!

Român rănit grav în carambolul din Bulgaria, soldat cu cel puțin 11 morți. Bărbatul este în stare critică

Un român se numără printre persoanele rănite în carambolul de proporții produs pe autostrada Trakia din Bulgaria, unde cel puțin […] Citește!

Incendiu la subsolul unui hotel din București. Persoanele aflate în clădire au fost evacuate

Pompierii au intervenit marți seară, 10 noiembrie, la un hotel de pe strada Știrbei Vodă din București, după ce un […] Citește!

Omul săptămânii

Viorel Pătrașcu

Opinie

Doi paşi până la Apocalipsă : Crahul AI de la bursele americane ameninţă însăşi viabilitatea creditului cu dobândă

Din ediția tipărită

Indicator cu eroare la Apele Române! ABA Argeş-Vedea a picat pe eroare

Recentul audit financiar efectuat la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a avut ca rezultat tot o opinie împărțită a inspectorilor, […] Citește!

Foto-pamflete

Taxa pe gunoi, ridicată la rang de predică! Un preot piteştean, alarmă falsă pe Facebook

Un preot din Pitești a reușit să stârnească o adevărată furtună virtuală după ce a anunțat, pe pagina sa de […] Citește!

Fostul deputat Nicolae Georgescu, în cărţi pentru funcţia de prefect al judeţului

Social-democrații din Argeș nu au liniște până nu-l văd iarăși înscăunat pe unul de-al lor ca prefect al județului, în […] Citește!

După zimbri, se înmulţesc şi castorii din Făgăraş

Dacă zimbrii reintroduși în sudul Munților Făgăraș, în trei zone din Muscel, au ajuns la a doua generație de viței […] Citește!

Foto-pamflete

Pieţele din Câmpulung au şef un consilier judeţean

Recent revenit în administrație în calitate de consilier județean din partea PSD, inginerul Constantin Ivan, fost șef la Hidroelectrica și […] Citește!

Închiderea Bulevardului „Pardon”, prilej de promenadă şi odihnă pe carosabil

Se perpetuează măsura restricționării circulației auto pe străzile adiacente Bulevardul ”Pardon” din Câmpulung, în week-end, deși fără acționarea bolarzilor, ci […] Citește!

Se caută medici pentru urgenţe la Câmpulung

După ce concursurile pentru recrutarea a mai multor medici primari și specialiști nu s-a soldat cu ocuparea tuturor posturilor oferite […] Citește!

Foto-pamflete