Inginerul Gheorghe Clime s-a născut în 1889 la Oancea, judeţul Covurlui, pe malul Prutului, sat de răzeşi în Ţara de Jos a Moldovei. A fost membru de frunte al societăţii patriotice Avântul, unde l-a cunoscut pe Nae lonescu, cu ocazia întâlnirilor anuale de la Brăila, Galaţi și Bârlad. Rămâne îndurerat de ruperea lui Iorga din tabăra naţionalistă. După un scurt răgaz, mai toţi avântenii s-au grupat în jurul lui A.C. Cuza, Corneliu Şumuleanu şi Ion Zelea Codreanu, care tocmai întemeiau Liga Apărării Naţionale Creştine. Clime devine secretarul regionalei Moldova, dar, în urma tristelor întâmplări din 1926, când Liga se destramă, nu-şi mai găseşte rostul nici aici. În curând avea să se alăture celor ce trăiau în duhul marilor rupturi, cu tineretul strâns de Căpitan sub steagul Arhanghelului, în care îşi puneau de acum toate speranţele. Mai apoi a făcut avocatură la Domneşti, județul Muscel, trăind la ţară cu aceleaşi rosturi ce le avusese la Iaşi între studenţi, dar şi mai strâmtorat, căci susţinea doar cauzele drepte, iar plata era benevolă, şi din puţinul ce avea trebuia să întreţină şi revista Garda, de el înfiinţată.
A candidat la Domnești pentru Camera Deputaților
Luptător înnăscut şi bun tălmăcitor al vremurilor, inginerul Clime nu se sfiise, în plin mit ţărănist, să-şi instaleze „şantierul” său legionar în judeţul cel mai angajat politiceşte, în Muscelul lui Ion Mihalache şi al lui Dinu Brătianu. Așa se face că la alegerile din 17 iulie 1932, inginerul Clime obţinuse în sectorul său, Domneşti, peste 450 de voturi: succes de-a dreptul colosal, dacă ne gândim la locul şi condiţiile luptei. După uciderea lui Duca, Clime e torturat îngrozitor, la Titu şi Târgovişte, ca să declare că Mişcarea a patronat această pedepsire. Liberat de la Jilava în urma achitării din aprilie 1934, se mută cu soţia la Bucureşti, într-o cămăruţă de la sediu, spre a lucra lângă Căpitan, ca secretar general al Mişcării, la reorganizare, creând sistemul ce a dus la creşterea vertiginoasă a cadrelor. La scurt timp înfiinţează centrul Răzleţi, menit să concentreze şi să fructifice energiile camarazilor din provincie, provizoriu stabiliţi în Capitală. În octombrie 1936 e numit şef al nou-înfiinţatului Corp Muncitoresc.
A luptat alături de Moţa şi Marin la războiul anticomunist din Spania
Clime a luat parte, alături de Moţa şi de Marin, la războiul anticomunist din Spania, apoi la campania de mase din 1937, iar după moartea Generalului Cantacuzino primeşte şefia Partidului Totul pentru Ţară, calitate în care conduce cu răsunet alegerile din decembrie. Corneliu Codreanu îl numise Comandant al Bunei Vestiri, alături de Nicadori, încă din ianuarie 1937. La 17 aprilie 1938 e luat de pe patul de spital şi dus la Mănăstirea Tismana, apoi la Ciuc şi la Jilava. Condamnat pentru trădare, îşi sfârşeşte zilele răpus de baionete în închisoarea din Râmnicu Sărat, victimă a nebuniei sângeroase din septembrie 1939. Gheorghe Clime a fost cap al muncitorimii legionare, dar niciodată n-a asmuţit-o împotriva altor clase. Mişcarea forma doară cimentul legăturii între stările sociale, ca şi între provincii, şi nu era menită să adâncească, tocmai ea, prăpastia între clase. Luptând pentru oameni, nu se retrăgea filozofic în birou, ci era veşnic în mijlocul oastei, pe care o pregătea pentru luptă. La Câmpulung, deşi avea rude cu stare, prefera să se găzduiască la croitorul Costică Robu, la perierul Nae Radu Georgescu, la Potea ori Fain, vânzători într-o librărie, cu care îl apucau adesea zorile povestind. Oamenii aceştia, stâlpii de atunci ai Mişcării la Câmpulung, l-au urmat cu devotament, iar amintirea domnului Inginer le-a rouat ochii până la sfârşitul vieţii. Demn de menționat că în noaptea de după uciderea lui Armand Călinescu, Gheorghe Clime a fost scos din celulă şi somat să semneze o declaraţie în care să recunoască că el a pus la cale atentatul. Voiau o justificare a băii de sânge ordonate pentru noaptea aceea în toată ţara. Şi la fiecare Nu! baionetele se înfigeau tot mai adânc! A fost auzit din ce în ce mai slab: Asta nu! asta nu! nu…, apoi s-a făcut linişte. Dumnezeu îl cruţase de gloanţele bolşevicilor în Spania, cum îl scăpase în urmă cu 20 de ani mai înainte în Războiul Reîntregirii, pe care îl încheiase cu grad de căpitan. Dar „Irodiada de la Palat” cerea iarăşi capul Gărzii de Fier. La zid, aliniaţi, comandanţii legionari îşi aşteptau rândul. Inginerul Clime, Comandant al Bunei Vestiri, a căzut, pentru Căpitan şi Legiune, în zorii zilei de 22 septembrie 1939, în curtea închisorii din Râmnicu Sărat.
Tortura de la Râmnicu Sărat
În după-masa zilei de 21 septembrie 1939 un plutonier de jandarmi, care comanda gărzile de la închisoarea Râmnicu Sărat, le șoptise celor închiși despre omorârea lui Armand Călinescu. Erau siguri că deznodământul fatal se apropie. Li se spusese de multe ori că cea mai mică agitație în afară îi va costa viața. Vor fi împușcați. Sima Simulescu vede pentru ultima dată colțul din spatele închisorii, unde el de mult prezicea că vor fi împușcați și în care scop aranjase brazda de flori în formă de mormânt. Noaptea începe extrem de agitată, iar înspre ziuă, când ațipise câte unul, se aud tropote de bocanci, zornăit de chei și apoi se opresc la celula inginerului Clime. Un sergent descuie zgomotos celula și un sublocotenent nou venit citește de pe sală: “Inginerul Gheorghe Clime, să iasă afară!” În timp ce Clime, cu privirea lui semeață și ochii de vultur încadrați de sprâncenele-i stufoase, își ducea cu demnitate trupul îmbrăcat în haine vărgate, sublocotenentul îi aruncă o privire de fiară nemiloasă. Toți se frământau neliniștiți de ce-i vor face. La vreo jumătate de oră s-au auzit vaiete înfundate. Era glasul lui Clime desfigurat de chinuri că abia mai puteai să-l recunoști. După altă jumătate de oră, care a trecut greu ca un an, în care timp vaietele străbăteau tot mai stinse, s-a auzit o rafală de mitralieră și apoi, la câteva minute, două gloanțe înăbușite care au încheiat calvarul. Toate aceste împușcături fiind trase în spatele închisorii, în chiar colțul prevăzut de Sima, au răsunat așa de tare în celulele celorlalți și pe culoare, încât unii au căzut pe paturi. La o săptămână a explicat un plutonier că pe Clime l-au chinuit groaznic, i-au străpuns mâinile cu baioneta, au tăiat din el bucăți de carne și i-au sfărâmat apoi capul cu patul armei ca să declare că el a pus la cale omorârea lui Armand Călinescu. A suferit ca un mucenic, fără să protesteze. Din când în când, câte un vaiet îi scăpa fără voie, dar se reculegea imediat. Văzând că nu îi pot smulge nici prin chinuri o infamie, l-au scos afară. Aici, Clime, în luptă cu moartea, s-a sprijinit de sârmele ghimpate să nu se prăbușească. A ridicat ochii în sus, la Dumnezeu, și a strigat: „Doamne, Doamne, facă-se voia Ta”. În acest timp, sublocotenentul care manevra mitraliera, congestionat la față, a început să tragă. Când Clime s-a prăbușit la pământ, a răsuflat și bestia: „Na, să-ți arăt eu ție, să mai strigi Doamne, Doamne”.
M.I.
0 Comentarii