Gheorghe Cârstina, preotul-restaurator de la Dragoslavele, primit în audienţă la Vatican

Născut în comuna argeșeană Cetățeni, la 26 martie 1959, preotul Gheorghe Cârstina a urmat cursurile școlii generale în localitatea natală și prima treaptă de liceu la Industrialul din Rucăr. A urmat apoi cursurile Seminarului Teologic din București între anii 1976 și 1981. Stagiul militar l-a efectuat la Bistrița Năsăud, la infanterie TR, iar apoi a studiat la Institutul Teologic București între anii 1982 și 1986. Nu în cele din urmă de menționat este că preotul Cârstina și-a continuat studiile, astfel că între anii 2000 și 2004 a urmat cursurile Facultății de Arte Plastice.

„În parohia Baloteasca-Leordeni am fost preot, «judecător de pace», primar, polițist și medic”

”În 1985 am fost numit preot paroh, în parohia Baloteasca-Leordeni, spune protagonistul nostru. Am ajuns acolo în luna februarie, pe un ger năpraznic și viscol. Abia am reușit să trec cu soția câmpul de 6 km, prin zăpadă până la genunchi. Școala pastorală practică am făcut-o în această parohie. Era cea mai întinsă parohie, 170 de familii, în trei sate. Acolo am fost nevoit să fiu, pe lângă preot și ”judecător de pace”, primar, polițist și medic. Organele de cercetare, mă povățuiau: ”spunele părinte să fure toți dar să nu se mai reclame să ne poarte prin noroaiele astea”. Ei săracii, nu furau, luau porumb de pe terenurile lor, confiscate de comuniști. Știindu-i săraci, vlăguiți de munca istovitoare a câmpului, la mare distanță de spital sau farmacii, am făcut câteva săptămâni de „practică” pe lângă bătrânul Oprea, fitoterapeutul din Ragodănești, care avea 102 ani și care era căutat în țară și străinătate pentru plantele sale de leac. Am căutat și identificat flora și plantele de leac de pe malurile Argeșului, ajutându-i astfel pe cei în suferință. Cele mai mari reușite le-am avut cu bolile de stomac, pe care le-am ameliorat și vindecat cu propolis, ghinţură și argilă dintr-un depozit de lângă biserică. În cinci ani, trei sate au devenit o familie. Cu ajutorul lui Dumnezeu și al enoriașilor, aici am restaurat împreună cu tatăl meu pictura interioară a bisericii, am mărit cimitirul, am turnat alei, și am reușit să mobilizez cât mai mulți enoriași la slujbele duminicale. În fiecare sat am inițiat un comitet de întrajutorare, condus de femeile care vindeau la magazinele sătești. Acestea, cu multă abilitate, reușeau să pună deoparte lunar, zahăr, ulei sau făină, care ajungeau pe mesele celor mai lipsiți”.

A înființat Centrul Cultural Dragarts, unde s-a studiat pictura, sculptura și teatrul

Din 1989 preotul-restaurator argeșean Gheorghe Cârstina a fost numit preot paroh în localitatea Dragoslavele. Aici, în cei peste 20 de ani de activitate, a adunat date, informații, legende și doine păstrate din bătrâni. După 1990, ca profesor de religie în sat, preotul Cârstina a observat că tinerii dragosloveni nu își cunoșteau așa cum trebuie istoria satului. „Pentru ei și pentru turiștii care veneau în număr din ce în ce mai mare pe aceste meleaguri, am adunat într-un volum de 330 de pagini cele mai importante date despre istoria localității Dragoslavele. Am scos în evidență bogățiile de netăgăduit ale locului, de ordin economic, turistic, moral, artistic, culinar și medical. Am scos de la Arhivele Statului documente vechi, care amintesc despre importanța localității în istoria țării. Ca punct vamal, Dragoslavele era numită de Matei Basarab „cheia țării”, având în subordine 12 sate, așa cum erau Nucșoara, Corbi, Corbșori, Slănic, Berevoiești, Brătieni, Albești, Lerești, Nămăiești, Stănești, Bădeni și Cotenești”. Pentru tinerii dragosloveni „cu aplecare spre frumos” preotul Cârstina a înființat în anul 1990, Centrul Cultural DRAGARTS unde s-a studiat pictura, sculptura și teatrul. În timp grupul s-a mărit cu tineri din Rucăr, Cetățeni și Câmpulung. Dragarts a găzduit mai multe tabere de pictură, cu pictori consacrați, dar și un atelier de confecționare a măștilor. ”După fiecare tabără s-au deschis expoziții în localitate, la Muzeul Literaturii din București, dar și în străinătate. De asemenea, am inițiat și finanțat un „Festival de tradiții și obiceiuri muscelene”, cu nouă ediții, care mi-a adus satisfacții deosebite. Să-i vezi pe aceeași scenă, etalând costumele populare vechi, pe tinerii din localitatea Malul cu Flori, Stoenești, Rucăr, Mioarele și Câmpulung. Am organizat un concurs de muzică populară, fluierași, frunzași, dansuri populare, concurs de călărie, trântă dreaptă românească și concurs pentru cel mai puternic om al festivalului”. Din 1990, protagonistul nostru a cooptat comitetul de femei al parohiei pentru colectarea unor daruri, pentru căminul de bătrâni din Pitești. ”De Sf. Paști, uneori de Crăciun, sute de covrigi, ouă roșii, cozonaci, lapte și produse lactate, dulciuri, fructe, articole de îmbrăcat au mers către frații și surorile noastre din Pitești”.

„Am fost primit de trei ori în ședință privată de Sanctitatea Sa Ioan Paul al II lea și odată în ședință publică de actualul papă”

De asemenea, putem menționa și că preotul nostru a inițiat, cu un grup de dragosloveni, o Asociație de prietenie ”Dragoslavele-România-Valbonne-Franța”, prin care mulți tineri din sat au mers în Franța și invers. ”Personal mi-au fost solicitate 135 de lucrări de pictură pentru Franța. Pe relația cu Italia, cu voia lui Dumnezeu, secretarul general al ”Comunității Sant Egidio” sosit în România să pregătescă vizita Sanctității Sale Ioan Paul al II lea, vizitând o catedrală ieșită în cale, m-a găsit restaurând pictura acesteia. Astfel am primit invitația de a participa alături de alți 300 de episcopi și preoți romano-catolici, greco-catolici și ortodocși, din 70 de țări, la dezbaterile ecumenice de la Roma. Din respect pentru istoria noastră am purtat pe sub reverendă cioareci și cămașa musceleană, aducând astfel un mic prinos la Columna lui Traian. Cu această ocazie am fost primiți de trei ori în ședință privată de Sanctitatea Sa Ioan Paul al II lea și o dată în ședință publică de actualul papă. În schimb, secretarul general al Comunității Sant Egidio, părintele Alberto Quattrucci, împreună cu mulți tineri ai comunității, au fost oaspeții dragoslovenilor, iar tinerii noștri au fost invitați la Roma. Ultima întrevedere cu comunitatea menționată, la care am fost invitat, a fost anul trecut când gazda comunității a fost Patriarhia Ortodoxă Română, prin bunăvoința PF P Daniel, cu participarea ÎPS Calinic, Înalților Ierarhi Romano și greco-catolici și reprezentanții puterii executive a statului. În toată această trudă, eu nu am vreun merit… N-am făcut decât o mică parte din ceea ce trebuia să fac. Darul picturii l-am primit gratis de la Domnul, dacă nu aveam sprijinul soției, preoteasa Tatiana… Pictura însă mi-a adus bucurii de neimaginat. Ma refer la pictura murală, pe zid. O imagine extraordinară, care nu îi este dat oricărui muritor s-o vadă… să dormi ani de zile jos pe piatra rece a bisericilor, pe covoarele umezite, să vezi cum apare și dispare „universul bisericii” pe care l-ai creat. Sunt emoții pe care nu le uiți toată viața…”. Marius Ionel