# CONVORBIRI NECONVENŢIONALE
# Ați purtat opinci? V-ați făcut lecțiile la lampa cu petrol? Erați trimis cu sticla să cumpărați gaz de la prăvălia cooperativei din sat? Aveați habar de cum arată o hidrocentrală?
– Am purtat o încălţăminte puţin evoluată faţă de opincă, pentru că tatăl meu, care la baza era ţăran agricol, practica o serie de meserii printre care şi cismăria. La primirea unei perechi noi, de fericire, prima noapte dormeam cu încălţămintea în picioare. Bineînțeles că şcoala elementară şi gimnazială le-am făcut la lampă. Am trecut la becul electric în 1959, la Liceul N. Bălcescu, la Piteşti. Nu numai gaz cumpăram de la magazinul sătesc, dar făceam multe alte treburi gospodăreşti.
O hidrocentrală nu ştiam cum arată, dar mici baraje din pământ şi crengi, pentru armare, le făceam de copii pe pârâul care curgea la spatele caselor de-a lungul satului. Aceste mici lacuri artificiale le făceam fie pentru pescuit fie pentru scăldat; domeniul de scăldat îl împărţeam de multe ori cu raţele şi gâştele care erau libere pe islazul satului poziţionat lângă pârâu. De multe ori perforam aceste mici baraje cu coada lopeţilor şi vedeam forţa de ţâşnire şi scurgere a apei.
# Inginer, realist prin structură și formație, minte ascuțită, cap doldora de proiecte în execuție și în gândire, fără timp de taclale și, iată, dau eu năvală cu povestiri din copilărie… De nu vreți, nu răspundeți! Îmi închideți poarta întrebărilor și mă lăsați afară în lumea mea profană. Așa suntem noi ziariștii, blestemați să scormonim societatea în căutare de fapte și oameni de excepție! Acceptați dialogul?
– De ce nu? Primii ani ai copilăriei nu pot fi uitaţi toată viața. De aceea structura morală, caracterul, fundamentul şi personalitatea individului se clădesc în cei „şapte ani de acasă”.
# Când pâlpâia lampa în cui, când sfârâia fitilul în gazul adăpat de gestionar, când se afuma sticla, când se scămoșa feștila, când jucau umbrele pe pereți ca într-un spectacol fantastic, atunci să fi încolțit în ființa dumneavoastră dorința unui spațiu inundat de lumină? Grăuntele din care să răsară visul de microcentrale?
– Era o plăcere să pregătesc cât mai des lampa prin umplere cu gaz, pregătirea fitilului (feştila) prin înlăturarea părţii arse şi carbonizată, precum şi spălarea sticlei. Nu puteam suporta funcţionarea incorectă a lămpii şi bineînţeles lipsa de lumină. Lumina mi-a plăcut şi la propriu şi la figurat şi în completare am fost atras şi de apă pe tot cursul vieţii mele – probabil că zodia Peștilor şi-a spus cuvântul cu prisosinţă. Am învăţat să înot la cinci-şase ani în acele baraje care formau lacuri artificiale (băltău), făcute de noi copiii şi care rezistau câte două-trei zile. La începutul lucrărilor la hidrocentrala de la Vidraru am vizitat şantierul creându-mi posibilitatea să înţeleg, în mare, proiectul tehnic şi de funcţionare al lacului, al aducţiunilor către lac şi către turbine, al barajului propriu-zis precum şi al uzinei cu turbinele subterane. Deci dvs. aţi intuit foarte bine întrebarea pe care mi-aţi pus-o – într-adevăr există situaţii şi momente când în individ apare un germen de ceva. Acest germene m-a acompaniat toată viaţa deşi eu am studiat Facultatea de TCM, meserie pe care am practicat-o cu mare plăcere, dar aveam în permanenţă o preocupare dezinteresată privind domeniul hidro din ţara noastră fiind la curent cu dezvoltarea întregului sistem hidroenergetic. Eram contrariat că nu era valorificat întregul potenţial hidro, lipsind cu desăvârşire sfera microhidrocentralelor. Noi aveam circa 160 microhidrocentrale pe când Austria, Cehia, Franţa, Germania, aveau construite între 2000-3000 de microhidrocentrale.
# Care v-ar fi fost soarta de ați fi rămas în sat? Băiatul înzestrat cu multă minte și cu dragoste de carte, ar fi rămas un țăran bun gospodar? Pădurar? Cantonier? Scârţa-scârţa pe hârtie la primărie? Brigadier? Magazioner? Socotitor? Șef de atelaj la CAP? Poate primar? Poate președinte? Vă gândeaţi la altceva încă de pe băncile școlii primare și rurale? De ce?
– Sunt foarte mulţi factori care influenţează şi creează soarta individului. Două sunt fundamentale: gena şi educaţia. Gena ştim de unde vine pentru fiecare, dar educaţia am avut-o în primul rând de la părinţii mei, simpli ţărani agricoli, dar care au fost cei mai mari pedagogi ai vieţii mele. Peste fundamentul creat de dânşii în cei „şapte ani de acasă” s-au completat şi adăugat cele din şcoală şi viaţa. Nu s-a pus problema niciodată să rămân în mediul rural – la fel şi pentru alţi trei fraţi – pentru că tatăl meu era un om vizionar şi ne-a sădit dragostea de carte şi de muncă, ca element principal pentru saltul de la sat la oraş. Orice meserie de la joasă la înaltă calificare te poate face puternic prin dăruire, loialitate, performanţă şi seriozitatea activităţii tale.
(Prof. Marin Ioniţă)
0 Comentarii