George Șovu s-a născut la 30 ianuarie 1931, în comuna Țițești, Argeș, și a decedat, uitat de scriitori, cititori și actori, la 29 august 2016. Uitat de scriitori, pentru că a fost membru al Uniunii Scriitorilor din România încă din 1980 și a publicat peste 30 de romane. De cititori, pentru că volumele sale au avut tiraje impresionante. De actori, pentru că a scris cinci scenarii după care s-au făcut filme vizionate de milioane de tineri. În fine, uitat și de argeșeni, pentru că prea puțini au știut (știu) că George Șovu a fost argeșean.
George Șovu a urmat clasele primare la Țițești, apoi Școala Normală (Liceul Pedagogic) din Câmpulung și Facultatea de Filologie din Iași. Între 1955-1961 a fost ziarist la „Agerpres”, apoi a trecut la catedră, ajungând inspector școlar de limba română la Inspectoratul Școlar București, perioadă în care a fost și autor de manuale școlare. A trăit o viață printre elevi, fapt ce i-a permis să cunoască foarte bine generația tânără.
A debutat ca romancier în 1974, cu „Cadența generației”. Au urmat romanele „Declarație de dragoste” (1978), „Dragul nostru Alex…” (1981), „O rază de dor” (1983), „Furtună de mai” (1985), „Tandrețe” (1986, „Ochii timpului” (1988), „Liceenii” (1991), „Liceenii Rock’n Roll” (1991), „Liceenii în alertă” (1993), „Dragoste și moarte” (1994), „Martor incomod” (1999), „Misterele din vila părăsită” (2000), „Romantica” (2003) ș.a.
Regizorul Nicolae Corjos i-a cerut un scenariu. Filmul a fost un șoc
Cucerit de romanul „Declarație de dragoste” scris de inspectorul școlar Șovu, regizorul Nicolae Corjos îl solicită să scrie un scenariu după carte pentru a face un film. Așa ajunge romancierul George Șovu scenarist. În 1985, la 7 ani după ce publicase romanul, este realizat filmul „Declarație de dragoste”.
A fost un șoc. Un film extraordinar de bine făcut, despre iubirea și viața de liceean, film ce a umplut cinematografele cu liceeni, tineri și nu numai. „Declarație de dragoste” poate fi considerat unul dintre primele „love-story-uri” românești autentice. Adrian Păduraru și Teodora Mareș sunt protagoniști, iar Ion Caramitru și Tamara Buciuceanu fac două roluri de neuitat în ipostaza faimoșilor profesori Socrate, respectiv Isoscel. Este primul film al unui adevărat fenomen sociologic al anilor ’80, care oferea tinerilor o alternativă la conformismul cinematografiei epocii.
Citește și Titu Maiorescu a renunţat la mandatul de deputat de Argeş
Urmărind un grup de elevi din clasa terminală a unui liceu bucureștean înaintea examenului de bacalaureat, „Declarație de dragoste” sondează mentalitatea tinerilor la vârsta primelor trăiri romantice. Relația de dragoste dintre Alexandru și Ioana înfruntă opoziția părinților și a unor profesori, respingând prejudecățile și compromisurile sociale caracteristice epocii și afirmând necesitatea păstrării propriilor convingeri și sentimente în fața tuturor adversităților.
În ciuda prezenței unor aspecte propagandistice inerente, filmul impresionează prin trăirile sale autentice și prin momentele sale poetice (secvența primului sărut între Ioana și Alexandru, în decorul primăvăratic al parcului, încercările Mihaelei de a-l seduce pe Alexandru sau îmbrățișarea celor doi îndrăgostiți în lumina orbitoare a apusului de soare) acompaniate de muzica sentimentalistă a lui Florin Bogardo.
Încurajat de succesul filmului, George Șovu scrie alte romane pe această temă, cu „va urma”, cu scenariile aferente (sau invers, întâi scenariul, apoi romanul), dar și altele (cu subiecte diverse), pe care nu le mai menționăm aici.
Seria „liceenilor” numără cinci filme – amintitul „Declarație de dragoste” (1985), „Liceenii” (1986), „Extemporal la dirigenție” (1988), „Liceenii Rock’n Roll (1991) și „Liceenii în alertă” (1993).
După 1990, sensibilitatea liceenilor se schimbă sub presiunea haosului libertății dobândite. Dar și scenaristul George Șovu prinde curaj. Astfel, filmul „Liceenii Rock’n Roll (din 1991) descrie unele dintre primele scene de dragoste cu nuditate explicită întâlnite în filmul românesc post-decembrist.
Cum-necum, filmele realizate după scenariile lui George Șovu par, în prezent, prea romantice, depășite, trezind nostalgia publicului mai în vârstă. Liceenii de azi, cu câteva excepții, concep dragostea altfel decât a fost ea descrisă în 1978, anul romanului, sau în anii ’90, când s-au realizat filmele de mare succes.
Citește și Gheorghe Tomozei, dictatorul
Citește și Semnal editorial. „Antidisforii. Rătăcirile unui om de graniţă”
0 Comentarii