Web Analytics
scris joi, 22.03.2012

George Bălan pleacă din USL ca să candideze la Primăria Câmpulung

Anul electoral 2012 poate fi declarat unul fatidic pentru PSD Câmpulung, care, odată intrat în umbra PNL, este în prag de autodesfiinţare prin plecarea unor membri cu vechime în partid. Pe surse, am aflat că ex-primarul George Bălan, actual consilier local PSD, va fi primul care va părăsi barca USL pentru a candida la funcţia de primar de Câmpulung, cel mai probabil din partea PRM. Contactat de noi, consilierul social-democrat George Bălan  nu ne-a confirmat, dar nici nu ne-a contrazis informația. „Mai am timp de declaraţii, nu mă grăbesc! Deocamdată, trebuie rezolvate problemele care s-au ivit la partid. În zilele următoare voi ieşi cu o declaraţie oficială privind poziţia pe care o voi avea în anul electoral 2012”. Având în vedere că terenul de la Câmpulung va fi lăsat liber pentru PNL, este de aşteptat ca liberalii să-și impună în toamnă, la alegerile parlamentare, atât candidatul la Senat (actorul Mircea Diaconu), cât şi pe cel la Camera Deputaţilor, în persoana lui Constantin Polexe.
Ioana Ştefan  

George Bălan pleacă din USL ca să candideze la Primăria Câmpulung

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Averi pierdute la Câmpulung

Cei din administrația câmpulungeană au anticipat decizia recentă a Curții Constituționale a României conform căreia declarațiile de avere nu trebuie...

Începe distracţia în Câmpulung

Deși nu a avut parte de manifestările încadrate în Festivalul Internațional de Folclor ”Carpați”, municipiul Câmpulung nu va fi lipsit de agitație...

Transfer de la Mioarele la Câmpulung

Pe lângă multiple abandonuri, în administrația locală din Câmpulung se mai fac și ceva angajări, dar și transferuri. Nu ies acestea întotdeauna,...