Primarul Piteștiului a prezentat un raport de activitate pentru anul 2023. Sala de ședințe a Primăriei Pitești a fost arhiplină, miercuri, 29 noiembrie. „Părerea mea este că Piteștiul se schimbă pe zi ce trece, se schimbă în bine”, a spus Cristian Gentea. Edilul a făcut referire și la nemulțumirile legate de semafoare și a spus că eficiența lor se va vedea atunci când sistemul de semaforizare va fi implementat în proporție de 70-80 %.
Pitești – primul loc la parcări publice rezidențiale
„Avem tot mai multe locuri pentru parcări rezidențiale. La parcări publice suntem în top”, a spus primarul. Potrivit analizei Vegacom, Pitești ocupă primul loc la parcări publice rezidențiale – 37.429 locuri (Oradea 20.000, Piatra Neamț 18.774) și locul al doilea la parcări pentru persoanele cu dizabilități – 1518 locuri (Brașov – 1816, Craiova – 1402). Iar conform analizei Funky Citizens, Piteștiul este plasat pe locul 3 (alături de Timișoara, Oradea, Constanța ș. a.) la transparența bugetelor publice, din 109 municipii.
Bugetul Municipiului Pitești a crescut în 2023 cu 62 % față de 2021, iar veniturile din fonduri nerambursabile sunt cu 226 % mai mari față de 2021.
Citește și Se deschide Târgul de Crăciun Pitești! Ce spectacole sunt în decembrie
Prmarul a enumerat Finanțările nerambursabile, Investițiile în Educație, Economie și Dezvoltare, Mobilitate, Mediu, Familie, Sănătate și Social, Administrație, Sport, Identitate și cultură, Evenimente de brand ale municipiului. Printre investițiile din fonduri nerambursabile în educație s-a numărat reabilitarea C. T. „Armand Călinescu”, iar din bugetul local s-au făcut reparații curente la 11 unități de învățământ: 3 grădinițe, 4 școli gimnaziale, 4 licee (1.792.777,19 lei cu TVA). În cursul anului a fost premiată cu 21 mii lei echipa „TEHNO Z” a Colegiului Național „Zinca Golescu” Pitești (Campioană a României la Competiția Națională de Robotică) și 22 de elevi de gimnaziu din Pitești au plecat în tabăra de vară Pitești – Kragujevac.
Printre investițiile în Economie s-a numărat preluarea în domeniul UAT Pitești a 6,6 ha de teren, din domeniul statului, în Calea Drăgășani, pentru: cale de acces între Trivale și Turcești, extinderea Cimitirului „Sf. Gheorghe” și a bazei sportive „Nicolae Dobrin”. A fost finalizat Bazinul Olimpic, din fonduri nerambursabile și din bugetul local, și este omologat de către Federația Română de Natație și Pentatlon Modern pentru desfășurarea de competiții internaționale.
Citește și Cine sunt argeșenii premiați la Prefectură
Peste 600 noi locuri de parcare
Sunt peste 250. 000 de beneficiari pe 16 linii urbane și 10 linii metropolitane în rețeaua de transport metropolitan operat de Publitrans. 40 de autobuze electrice și 20 de autobuze hibrid sunt în circulație, din fonduri nerambursabile. Există 40 de stații de încărcare lentă și 11 stații de încărcare rapidă pentru autobuzele electrice. Au fost atribuite 637 noi locuri de parcare, pe lângă cele 8373 aflate în uz.
Au fost reparate 30 de străzi (17583 mp) și 6024 mp trotuare, iar 287 de bănci stradale au fost înlocuite și reabilitate. În Pitești au fost instalate 1010 corpuri de iluminat și 1139 de corpuri LED (AFM) se află în derulare. Astfel, s-a extins rețeaua de iluminat cu 2 km.
Au fost finalizate 55 de garsoniere și 4 apartamente, prin transformarea Căminului C3 – C.T. „Dimitrie Dima” (finanțare nerambursabilă – Programul pentru Locuințe Sociale). S-a finalizat proiectarea pentru 17 locuri de joacă în Pitești și s-au achiziționat 10 hidrobiciclete pentru zona de agrement din Parcul Ștrand.
Citește și Primăria Topoloveni, premiată de trei ori la Gala Regio din Târgovişte!
Evenimentele de brand ale Piteștiului
Evenimentele de brand ale Piteștiului au fost Simfonia Lalelelor, Pitești Fest – Zilele Municipiului Pitești, Dansul Florilor – Concurs Național de Dans Sportiv, Raliul Argeșului, PISTF – Festivalul Internațional de Teatru Stradal, ediția I, FILSTREET– Festival Internațional de Literatură în Stradă, ediția I, „Golden Tulip”, ediția I – Concurs Internațional de Muzică pentru copii și tineret, Festivalul de Muzică Lăutărească Veche „Zavaidoc” și Târgul de Crăciun Pitești.
0 Comentarii