# Declară doctorul Dan Manu despre ascensiunea sa, de la Medicină legală la şefia Casei de Asigurări de Sănătate. Deşi, iniţial, se vehiculau alte nume pentru şefia Casei Asigurărilor de Sănătate Argeş, doctorul Dan Manu este cel care a avut câştig de cauză. Fostul şef al Serviciului de Medicină Legală a avut, vineri, în mod oficial, prima zi de lucru şi l-am găsit destul de optimist, într-o şedinţă cu subordonaţii, în biroul său de la CAS. Am stat de vorbă despre motivele care au stat la baza numirii sale, despre incompatibilităţi şi problemele din sistem.
# Ce aţi discutat în cadrul primei şedinţe cu subalternii de la Casa Asigurărilor de Sănătate Argeş?
– A fost o discuţie cu colegii, care va avea loc în fiecare zi cu şefii de departamente, de servicii şi de direcţii, ca să ştim foarte clar ce avem de făcut pentru că lucrurile sunt într-o permanentă dinamică. Este firesc să fie aşa, şi atunci eu vreau să ştiu ce avem de făcut astăzi, iar mâine dimineaţă, când ne revedem, să vedem ce am făcut din ceea ce ne-am propus şi ce nu s-a făcut şi, atunci, trebuie să analizăm de ce nu s-a făcut, să ne analizăm, să ne repliem.
# Per ansamblu, situaţia în sistem nu este tocmai roză şi la anumite intervale apar anumite blocaje. Ne puteţi spune ce situaţie aţi găsit la nivel de judeţ ?
– Astăzi e prima mea zi de muncă. Problema este că toate contractele sunt în derulare, conform legislaţiei, deci nu putem să retuşăm, nu putem să facem nimic fiindcă suntem la mijlocul anului bugetar şi, atunci, mergi eventual pe ideea unei rectificări de buget.
# Vă referiţi la contractele cu furnizorii…
– Şi la contractele cu furnizorii, dar şi la majorarea de 8% care înseamnă salarii. Trebuie văzută sursa de finanţare, deci aştept noi reglementări legate de această situaţie.
”Nu sunt incompatibil. Sunt o persoană contractuală, nu un funcționar public”
# Vor fi probleme cu medicamentele în Argeş?
– Din datele pe care le am până la această oră, nu. Singura problemă ridicată acum, e o mică întârziere din partea Casei Naţionale cu plata salariilor. Sperăm să nu fie probleme legate de plata la termen.
# Se aude că s-a bătut foarte tare pentru numirea dumneavoastră generalul Cristian Celea…
– Nu ştiu de treaba aceasta. Domnul general Celea este un fost coleg de liceu, chiar de clasă, ne cunoaştem foarte bine, dar, doamnă, n-a avut nicio legătură cu numirea mea. Prin decizie politică am fost eu numit aici. Cine nu recunoaşte asta, minte. Nu sunt eu cel mai frumos, cel mai deştept şi cel mai devreme acasă, nu sunt buricul târgului. Susţinerea mea politică vine din partea USL-ului şi a co-preşedinţilor. Eu nu am vorbit cu domnul general Celea şi este foarte bine că mi-aţi amintit, ca să îl sun. Oricum, postul era vacant odată cu demisia domnului Ștefan Ciocănel (fostul președinte numit de PDL, n.red). De altfel, am avut și o discuţie cu domnul fost preşedinte, i-am mulţumit pentru activitate, pentru lucrurile bune pe care le-a făcut şi l-am asigurat de o colaborare normală.
# Dumneavoastră aţi ocupat şi alte posturi importante în judeţ, de exemplu cel de la conducerea Serviciului de Medicină Legală Argeş. Cum veţi face faţă tuturor solicitărilor? Sunt voci care strâmbă din nas la auzul veștii că veți lua în continuare și salariu de medic legist, dar și de președinte al CAS
– Ca să nu mă rup total de meseria mea, care îmi este foarte dragă, dar şi ca să- mi pot îndeplini sarcinile de aici, de la Casă, o să fac acolo, la Medicină Legală, o jumătate de normă, pe un program stabilit de Spitalul Judeţean. Delegarea ca şef de serviciu i-am dat-o unei colege, dr. Mihaela Popescu.
# Dar cu mandatul dvs de consilier judeţean există vreo incompatibilitate?
– Nu. E ciudat, dar vă spun care este realitatea şi temeiul legal. Preşedinte şi director general, asta este titulatura sub care voi funcţiona eu, este vorba de o persoană contractuală, nu este vorba de un funcţionar public. Dacă eram funcţionar public, nu aş fi putut fi aici.
”Cercetarea accidentului rutier în care am fost implicat este în faza de expertiză tehnică”
# Aţi avut o problemă mai deosebită, anul trecut, cu un accident rutier în care aţi fost implicat și în urma căruia a murit un om… Este de natură acest dosar să vă împiedice, la un anumit moment, să va duceţi mandatul la bun sfârşit?
– Este o situație nefericită cea în care am fost implicat şi, din câte ştiu eu, cercetarea este în faza de expertiză tehnică. Nu mă poate încurca decât o hotărâre judecătorească definitivă, irevocabilă, dar şi aia, depinde de situaţie.
# Recent a fost un control la Spitalul Judeţean. Știţi cumva care sunt rezultatele?
– A fost un control mixt din ordinul ministrului sănătăţii. Am înţeles că nu sunt probleme deosebite în relaţia spital-casă.
# Dar cum aţi descrie situaţia de la Spitalul Judeţean Argeş în relaţia cu pacientul, de data asta?
– Părerea mea este că actuala conducere de la Spitalul Judeţean Argeş este una dintre conducerile de succes pe care spitalul judeţean le-a avut de-a lungul timpului. Sunt lucruri foarte bune, sunt lucruri pe ţeavă, cum s-ar spune, foarte bune şi foarte importante, care vor fi puse în practică cu ajutorul substanţial pe care Consiliul Judeţean îl dă.
# Dvs. vedeți totul în roz, dar eu mă refer la pacientul căruia i se spune să se ducă vizavi la farmaciile private să-şi cumpere medicamente pentru că medicul nu i le oferă, la pacientul ale cărui rude trebuie să aducă mâncare de acasă, la pacientul care primeşte servicii medicale de proastă calitate…
– Problema nu este a Casei de Asigurări, problema este a spitalului
# Dar banii îi dă Casa!
– Este un program pe baza căruia se fac decontările pe pacient rezolvat. Relaţia pacientului care şi-a cumpărat medicamentele trebuie să fie cu spitalul, el trebuie să arate chitanţa şi atunci spitalul trebuie să îi returneze banii.
Alina Crângeanu
0 Comentarii