Web Analytics

Gabriel Oprea, achitat definitiv în cazul accidentului în care, în 2015, un polițist și-a pierdut viața

de | 26.07.2023 16:22 | Actualitate, Home, Politica si Administratie

Președintele UNPR, Gabriel Oprea, fost vicepremier pe securitate națională și ministru de Interne, a fost achitat definitiv în dosarul privind tragicul accident rutier în care, în anul 2015, un polițist și-a pierdut viața. Instanța a stabilit că Gabriel Oprea nu este responsabil în accidentul polițistului.

Citește și: Doi soți au murit intoxicaţi cu spray anti-insecte


Tribunalul București a decis, pentru prima dată, achitarea sa în martie 2023, pentru că „FAPTA NU EXISTĂ”. Decizia din martie o confirma pecea din 2018, a Înaltei Curți de Casație și Justiție, care stabilea, în Încheierea din 18 iunie, că “nu există nicio legătură între atribuțiile de serviciu ale ministrului și fapta de ucidere din culpă”. Tot în acest an, Gabriel Oprea a fost achitat definitiv și în dosarul maşinii achiziționate de către Departamentul de Informaţii şi Protecţie Internă din MAI. Decizia finală a venit după ce în noiembrie 2021, președintele UMPMV a fost achitat în primă instanță de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Citește și: Furtună pe Transalpina. O femeie a murit după ce un copac a căzut peste mașină


În seara de 20 octombrie 2015, polițistul Bogdan Gigină era antemergătorul coloanei oficiale cu care ministrul de interne de atunci, Gabriel Oprea, mergea spre vila din cartierul bucureștean Cotroceni. Se întunecase şi ploua mărunt, dar motocicleta lui Gigină avea 84 km/h, pentru că Oprea se grăbea, au susținut procurorii DNA. În jurul orelor 19:00, după ce a trecut de intersecţia dintre străzile Ştirbei Vodă şi Calea Plevnei, în dreptul fostei clădiri „Casa Radio”, Bogdan Gigină a căzut cu motocicleta într-o groapă din mijlocul carosabilului, săpată de angajaţii unei firme de gaze. Polițistul s-a lovit puternic la cap şi a suferit o hemoragie cranio-cerebrală. A fost transportat imediat la Spitalul Universitar, aflat în apropiere, dar medicii nu l-au mai putut salva. Avea 28 de ani.

Articol scris de Simion Cristina

Distribuie!

1 Comentariu

  1. Pffff….Dinozaurul poate să doarmă liniștit de acum! Trăiască JUSTIȚIA!
    Odihnă veșnică și LUMINĂ tânărului polițist! Trist,mult prea trist!

    Răspuns

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele articole