Fundaţia Groupe Renault România a donat Societăţii Naţionale de Cruce Roşie din România patru vehicule utilitare care vor fi utilizate în transporturile cu scop umanitar pentru refugiaţii din Ucraina, informează un comunicat al companiei. Perfect adaptate transportului de produse de necesitate, aceste vehicule vor fi utilizate de voluntarii Societăţii Naţionale de Cruce Roşie din România în transporturile umanitare pe care le vor face pentru a asigura accesul refugiaţilor din Ucraina la materiale medicale, alimente, apă şi alte bunuri vitale.
Citește și: SEMNIFICAȚIA ZILEI: 2 mai – Astăzi este sărbătorită Ziua națională a tineretului din România
„Considerăm că este de datoria noastră să contribuim la cauza umanitară de susţinere a refugiaţilor din Ucraina. Ne-am alăturat acestui efort cu toată convingerea şi am decis să facem această donaţie de vehicule către Crucea Roşie Română din dorinţa de a răspunde nevoilor logistice imediate, de transport al materialelor umanitare pentru cei care au în aceste clipe atâta nevoie de solidaritatea noastră”, a declarat Mihai Bordeanu, director general Automobile Dacia, potrivit Agerpres.
Alături de cele patru vehicule, Fundaţia Groupe Renault România a oferit Societăţii Naţionale de Cruce Roşie din România o donaţie în bani precum şi în produse neperisabile şi de igienă colectate în urma unei campanii interne în rândul angajaţilor Grupului. „În mijlocul acestor suferinţe provocate de conflictul armat din Ucraina, este încurajator să vezi nivelul de solidaritate al companiilor. Generozitatea Renault Group România asigură Crucii Roşii Române posibilitatea de a răspunde la rândul său într-un timp foarte scurt nevoilor cetăţenilor ucraineni, trimiţând materiale umanitare acolo unde este cea mai mare nevoie. Mulţumim Fundaţia Groupe Renault România pentru dovada constantă de responsabilitate socială, de solidaritate şi umanitate”, a subliniat Ioan Silviu Lefter, director general al Crucii Roşii Române.
Citește și: Soția președintelui Joe Biden vine în România
0 Comentarii