Web Analytics

articol scris joi, 09 mai 2024

Fostului primar de la Albeştii de Muscel i s-a redus un an de închisoare din pedeapsă

Nu mai puțin de 11 ani de închisoare a fost pedeapsa totală aplicată de instanță celor trei inculpați judecați acum doi ani pentru comiterea de fapte de corupție în derularea unei investiții publice la Albeștii de Muscel. Cea mai dură sentință a fost cea primită de fostul primar de la Albeștii de Muscel, Ion Năftănăilă, care s-a ales atunci cu cinci ani de detenție. Acum, după apel, pedeapsa a fost redusă cu un an.

La finalul lui 2018, pe rolul Tribunalului Argeș a intrat dosarul în care au fost acuzați fostul primar de la Albeştii de Muscel, Ion Năftănăilă, fostul contabil al aceleiaşi primării, Ion Bodea, şi afaceristul piteştean Eftimie Ionescu. Faptele constatate au fost abuzul în serviciu și complicitate la fals în înscrisuri, în cazul lui Năftănăilă, abuz în serviciu comis de Bodea și complicitate la abuz în serviciu și fals în înscrisuri pentru Ionescu. La începutul anului 2022 au apărut și sancțiunile. Astfel, Năftănăilă s-a ales cu 3 ani și șase luni de închisoare pentru abuz în serviciu și un an pentru complicitate la infracțiunea de fals în înscrisuri în formă continuată, el fiind și în stare de recidivă postcondamnatorie, fiind condamnat anterior într-un alt proces, executarea pedepsei de atunci fiind suspendată sub supraveghere. Instanța, luând în considerare toate condamnările, a aplicat o pedeapsă totală de cinci ani de închisoare, cu executare.

Omul de afaceri Eftimie Ionescu, de la Eftimex Grup SRL, a primit 2 ani și 8 luni pentru complicitate la abuz în serviciu și un an de închisoare pentru fals în înscrisuri, după contopire rezultând o condamnare finală de trei ani de închisoare cu suspendare pe durata unui termen de supraveghere de 4 ani. Iar contabilul Ion Bodea s-a ales cu 3 ani pentru abuz în serviciu, executarea pedepsei fiind suspendată pe un termen de 5 ani.

Năftănăilă se află deja în detenție, executând două pedepse anterioare

A urmat apelul, sentința primei instanțe fiind atacată de toate părțile. Doar că o perioadă a fost suspendată judecată, aceasta fiind reluată în februarie 2024. Și nu a durat mult până la pronunțarea hotărârii, acest lucru intervenind chiar în această lună. Au fost respinse apelurile declarate de Ion Bodea și de către procurorii DNA, fiind admise cele introduse de Ion Năftănăilă și Eftimie Ionescu. Iar consecința a constat în reducerea pedepselor aplicate celor doi. Asta după ce judecătorii de la Curtea de Apel au înlăturat condamnările aplicate celor doi pentru complicitate la fals în înscrisuri, respectiv fals în înscrisuri. În urma acestor dispoziții, pedeapsa principală rezultantă pe care o execută Ion Năftănăilă a fost redusă de la cinci la patru ani.
În momentul în care a fost condamnat de prima instanță la cinci ani de închisoare, Ion Năftănăilă se afla deja în stare de detenție, anterior acesta primind alte două pedepse penale. În total avea de executat patru ani.
Cătălin Ioan Butoiu

Citește și Fosta contabilă a Primăriei Corbi, condamnată la 6 ani de închisoare. „Am venit să discutăm şi să mă iertaţi. Şi să mă ajutaţi să scap de asta. Pun banii înapoi, tot”

Citește și Motivarea Judecătoriei Piteşti în procesul accidentului de muncă soldat cu un deces. Inquieto are de plată 100.000 euro daune morale către mama tânărului mort pe şantierul din Găvana

Distribuie!

0 Comentarii

Trimite un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Jandarmii argeșeni, imobilizați la Duatlonul Regal Invictus

Sâmbătă, 7 noiembrie 2026, Jandarmii Argeșeni au fost prezenți la Curtea de Argeș, atât pentru asigurarea ordinii și siguranței publice […] Citește!

Explozie într-un bloc din Târgoviște, în toiul nopții. O femeie a ajuns la spital, iar locatarii au fost evacuați de urgență

Momente de panică, sâmbătă dimineață, într-un bloc de locuințe din municipiul Târgoviște, după ce o explozie s-a produs în imobil, […] Citește!

Pitești. Incendiu pe strada Exercițiu. Un autoturism a ars

Sâmbătă, 7 noiembrie 2026, două echipaje ale pompierilor de la Detașamentul Pitești au intervenit pentru localizarea și lichidarea unui incendiu […] Citește!

Descinderi de amploare în România: 71 de percheziții într-o singură zi, în Operațiunea „Jupiter”. Ce infracțiuni sunt în vizorul anchetatorilor

Operațiunea „Jupiter” continuă sâmbătă, 7 noiembrie 2026, cu noi intervenții ale polițiștilor și procurorilor în mai multe zone ale țării. […] Citește!

Liderii lumii se reunesc în Turcia pentru negocieri decisive. Viitorul petrolului și gazelor, în centrul discuțiilor

Reprezentanții a aproape 200 de țări se pregătesc pentru una dintre cele mai importante reuniuni internaționale dedicate schimbărilor climatice. Conferința […] Citește!

Revenire spectaculoasă pe Wall Street! Acțiunile companiilor de inteligență artificială cresc din nou, după pierderi uriașe

Bursele americane au început să își revină vineri, 6 noiembrie 2026, după două ședințe marcate de scăderi puternice ale acțiunilor […] Citește!

Explozii în Iran, lângă Strâmtoarea Ormuz. Două rachete au lovit o insulă strategică

Noi explozii au fost semnalate în sudul Iranului, în apropierea Strâmtorii Ormuz, una dintre cele mai importante rute maritime pentru […] Citește!

Argeș. Meteorit văzut cu ochiul liber

În seara de vineri, 6 noiembrie 2026, un fenomen a fost surprins pe cerul județului Argeș. Un bolid (meteorit care […] Citește!

Daruri pentru spitalele argeșene de la Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului

Cu binecuvântarea ÎPS Calinic Argeșeanul, arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, prin Sectorul Social-Filantropic și de Misiune, reprezentat de părintele Puiu Diaconescu, […] Citește!

William Văsîi câștigă Selecția Națională! La doar 13 ani, obține rezultate și la categoria U16

Tânărul tenismen piteștean William Văsîi a câștigat Selecția Națională destinată jucătorilor de 13 ani, competiție organizată pentru stabilirea lotului național […] Citește!

Judecătorii Fundătureanu și Stancu, despre decizia CSM

Secția pentru judecători a CSM în materie disciplinară a explicat hotărârea adoptată joi seară, 5 noiembrie 2026, prin care judecătorii […] Citește!

Pitești. Prins conducând mașina fără drept, pe bulevard

Polițiștii din cadrul Biroului Rutier Pitești au oprit în trafic, joi, 5 noiembrie, un bărbat în vârstă de 24 de […] Citește!

Omul săptămânii

Viorel Pătrașcu

Opinie

Cea mai proastă şi coruptă conducere din istoria Consiliului Judeţean Argeş

Din ediția tipărită

Indicator cu eroare la Apele Române! ABA Argeş-Vedea a picat pe eroare

Recentul audit financiar efectuat la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a avut ca rezultat tot o opinie împărțită a inspectorilor, […] Citește!

Foto-pamflete

Taxa pe gunoi, ridicată la rang de predică! Un preot piteştean, alarmă falsă pe Facebook

Un preot din Pitești a reușit să stârnească o adevărată furtună virtuală după ce a anunțat, pe pagina sa de […] Citește!

Fostul deputat Nicolae Georgescu, în cărţi pentru funcţia de prefect al judeţului

Social-democrații din Argeș nu au liniște până nu-l văd iarăși înscăunat pe unul de-al lor ca prefect al județului, în […] Citește!

După zimbri, se înmulţesc şi castorii din Făgăraş

Dacă zimbrii reintroduși în sudul Munților Făgăraș, în trei zone din Muscel, au ajuns la a doua generație de viței […] Citește!

Foto-pamflete

Pieţele din Câmpulung au şef un consilier judeţean

Recent revenit în administrație în calitate de consilier județean din partea PSD, inginerul Constantin Ivan, fost șef la Hidroelectrica și […] Citește!

Închiderea Bulevardului „Pardon”, prilej de promenadă şi odihnă pe carosabil

Se perpetuează măsura restricționării circulației auto pe străzile adiacente Bulevardul ”Pardon” din Câmpulung, în week-end, deși fără acționarea bolarzilor, ci […] Citește!

Se caută medici pentru urgenţe la Câmpulung

După ce concursurile pentru recrutarea a mai multor medici primari și specialiști nu s-a soldat cu ocuparea tuturor posturilor oferite […] Citește!

Foto-pamflete