Web Analytics
scris vineri, 24.07.2020

Fostul procuror Mircea Negulescu – în arest preventiv pentru 30 de zile

Acesta a fost acuzat că a falsificat probe şi a constrâns şi corupt mai multe persoane să facă denunţuri şi declaraţii mincinoase, în două dosare instrumentate pe vremea când era procuror la DNA Ploieşti, printre care şi dosarul “Tony Blair”.

Fostul procuror Mircea Negulescu – în arest preventiv pentru 30 de zile

Iniţial, pe 16 iulie, un judecător de la Instanţa supremă a respins cererea Secţiei speciale de arestare preventivă a lui Mircea Negulescu şi l-a plasat pe fostul procuror sub control judiciar, însă un alt complet de la ÎCCJ a admis joi contestaţia Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din Justiţie (SIIJ) şi a dispus arestarea acestuia pentru 30 de zile.

Pe de altă parte, instanţa a decis ca fostul poliţist Mihai Iordache să fie cercetat în continuare sub control judiciar.

Mircea Negulescu este acuzat că a falsificat probe şi a constrâns şi corupt mai multe persoane să facă denunţuri şi declaraţii mincinoase, în două dosare instrumentate pe vremea când era procuror la DNA Ploieşti, printre care şi dosarul “Tony Blair”, care îi vizează pe fostul deputat Sebastian Ghiţă şi fostul premier Victor Ponta.

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

La vânat de urs, adunaţi ca la urs

Sălbăticiunile sunt prezențe obișnuite în zona Muscel, departe fiind vremurile în care ursul de la Rucăr provoca un miting în anul 2019 sau când un...

Averi pierdute la Câmpulung

Cei din administrația câmpulungeană au anticipat decizia recentă a Curții Constituționale a României conform căreia declarațiile de avere nu trebuie...

Începe distracţia în Câmpulung

Deși nu a avut parte de manifestările încadrate în Festivalul Internațional de Folclor ”Carpați”, municipiul Câmpulung nu va fi lipsit de agitație...