Web Analytics
scris miercuri, 14.06.2023

Fostul director Unifarm a scăpat de închisoare în dosarul achizițiilor din pandemie

Adrian Ionel, fostul director general al Companiei Naţionale Unifarm SA, a fost condamnat definitiv miercuri la un an închisoare cu amânarea aplicării pedepsei, într-un dosar în care este acuzat că a cerut 760.000 de euro mită de la reprezentanţii unei firme, în schimbul atribuirii unui contract de achiziţie de echipamente de protecţie în timpul pandemiei, respectiv 250.000 de combinezoane şi trei milioane de măşti chirurgicale.

Fostul director Unifarm a scăpat de închisoare în dosarul achizițiilor din pandemie

Citește și: Sorin Balaş, şeful Ocolului Silvic Piteşti, judecat în alt dosar pentru infracţiuni silvice!

La instanţa de fond, Adrian Ionel primise 6 ani şi 8 luni închisoare cu executare. Fostul director este acuzat pentru luare de mită, abuz în serviciu, complicitate la trafic de influenţă, instigare la fals intelectual şi folosirea funcţiei pentru favorizarea unor persoane. Curtea de Apel Bucureşti a dispus însă ca el să fie achitat pentru luare de mită, abuz în serviciu şi complicitate la trafic de influenţă, pe motiv că faptele nu există, conform Agerpres.

Citește și: Doi soți și-au anunțat moartea pe Facebook

Judecătorii au decis încetarea procesului penal, ca urmare a prescrierii faptelor De asemenea, judecătorii au decis încetarea procesului penal, ca urmare a prescrierii faptelor, pentru infracţiunea de folosire a funcţiei pentru favorizarea unor persoane, el fiind condamnat doar pentru instigare la fals intelectual, respectiv un an cu amânarea aplicării pedepsei, cu un termen de supraveghere de doi ani. În acelaşi dosar, Daniela Lizica Maria Radu, fost şef serviciu comercial al CN Unifarm SA, a primit tot un an cu amânare (la instanţa de fond primise 4 ani şi 4 luni închisoare cu executare).

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *