Web Analytics
scris miercuri, 05.01.2022

Fostul contabil al Protoieriei Câmpulung a fost trimis în judecată

La o lună după ce Serviciul de Investigare a Criminalității Economice Argeș a anunțat că a finalizat cercetările într-un dosar penal privitor la săvârșirea infracțiunii de delapidare, cauza a ajuns la instanță. Trimis în judecată este fostul economist al Protoieriei Câmpulung, acuzat de faptul că în perioada 2011-2014 și-ar fi însușit suma de 475 de mii de lei prin neînregistrarea banilor încasați în registrul de casă sau prin înregistrarea unor sume mai mici decât cele primite.

Fostul contabil al Protoieriei Câmpulung a fost trimis în judecată

Economistul Alexandru Popescu este cel care va fi judecat pentru delapidare. Procesul se află încă în fază preliminară, instanța urmând să dispună în curând asupra unor măsuri și excepții.
Ulterior, dacă se va constata că actele și faptele din cadrul procedurii de cercetare penală sunt fără viciu, iar contestațiile inculpatului nu vor fi admise, procesul va intra la judecata pe fond.
Cătălin Ioan Butoiu

Citește și Poliţia a finalizat dosarul delapidării uriaşe de la Protoieria Câmpulung

Citește și Ajutoare pentru familiile sărace din Protoieria Câmpulung

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Averi pierdute la Câmpulung

Cei din administrația câmpulungeană au anticipat decizia recentă a Curții Constituționale a României conform căreia declarațiile de avere nu trebuie...

Începe distracţia în Câmpulung

Deși nu a avut parte de manifestările încadrate în Festivalul Internațional de Folclor ”Carpați”, municipiul Câmpulung nu va fi lipsit de agitație...

Transfer de la Mioarele la Câmpulung

Pe lângă multiple abandonuri, în administrația locală din Câmpulung se mai fac și ceva angajări, dar și transferuri. Nu ies acestea întotdeauna,...