Europarlamentarul PNL Virgil Popescu, fost ministru al Energiei, transmite, marţi, că statul român trebuie să clarifice urgent situaţia activelor Lukoil, de pe teritoriul ţării, pentru a nu fisura securitatea energetică.

Citește și Update. Cine a produs accidentul din Argeș, cu trei răniți
Potrivit acestuia, trebuie clarificat, cu celeritate, dacă activele Lukoil din România se află ”pe lista neagră” a OFAC- Oficiul pentru Controlul Activelor Străine al SUA iar dacă se confirmă informaţia, România trebuie să deschidă repede un dialog formal cu OFAC şi cu Comisia Europeană, pentru a obţine o clarificare scrisă privind statutul operaţiunilor, transmite news.ro.
”Statul român trebuie să clarifice urgent situaţia activelor Lukoil, de pe teritoriul ţării, pentru a nu fisura securitatea energetică. Subiectul sancţiunilor impuse de SUA companiei Lukoil trebuie tratat cu maximă seriozitate. Nu e o chestiune îndepărtată sau pur politică – ne priveşte direct, pentru că în România operează rafinăria Petrotel Ploieşti şi reţeaua Lukoil România, cu peste 320 de staţii de carburanţi, controlate printr-o companie cu sediul în Elveţia”, arată europarlamentarul PNL, pe Facebook.




0 Comentarii