Sâmbătă, 7 mai, se fac alegeri la Organizația PNL Argeș.
Cu o zi înainte de desfășurarea lucrărilor Comitetului de Coordonare Județean pentru alegerea președintelui organizației și a structurii județene de conducere, l-am contactat pe Florin Lițoi de la filiala PNL Câmpulung. Acesta se declară optimist și spune că ”va fi soare și în PNL Argeș”.
Florin Lițoi este înscris ca membru pe lista candidaților pentru alegeri.
”Sunt pregătit pentru alegeri. Ziua de mâine (sâmbătă, 7 mai-n red) o văd ca pe o zi normală de alegeri, una cu emoție din partea tuturor. Avem un singur favorit chiar dacă avem trei competitori și e foarte bine că avem trei competitori. Unde avem competiții, avem de unde alege și cu siguranță o să iasă cel mai bun. Am discutat și cu colegii. Sunt optimiști. Cu siguranță se anunță loc de bine în PNL Argeș și asta ne și dorim. Să fie soare și în PNL Argeș, poate se îngălbenește județul cu ocazia asta. Mai diluăm puțin din culoarea roșie. De la PNL Câmpulung este înscris și președintele organizației, Bogdan David, viceprimarul Zaharia și încă doi colegi: domnul Constantin Crețu și domnul Constantin Zăbavă. Unii sunt cu reale șanse de câștig, unii sunt cu ”dă-i, Doamne”. Așteptăm votul colegilor și sperăm să gândim de data asta când alegem. Să alegem cu mintea, nu cu sufletul. Poate de data asta, sufletul e mai puțin și mintea e mai multă.”, ne-a declarat Florin Lițoi.
Trei candidați sunt înscirși la funcția de președinte pentru PNL Argeș. Este vorba despre Alina Gorghiu, Doru Georgescu și Constantin Zăbavă.
Întreaga listă a candidaturilor:
Citește și:Trei candidați înscriși la alegerile pentru funcția de președinte PNL Argeș
0 Comentarii