Cunoscut publicului prin articolele pe care le semnează de câțiva ani în suplimentul unui cotidian local, Florin Chivoci s-a făcut remarcat îndeosebi prin scrierile dedicate Piteștiului, pe care le-a adunat, până acum, în două volume. Revine în actualitatea editorială cu o nouă carte, consacrată aceluiași loc, văzut din perspectiva imaginarului, o temă de actualitate în lumea intelectuală. “Ipostaze imaginare ale Piteștilor. Meditații, reprezentări, idei” este o apariție inedită pentru lumea literară a acestui oraș sau pentru ceea ce se întâmplă în spațiul cultural argeșean.

# De unde s-a născut ideea unei asemenea incursiuni prin trecutul orașului?
– Ar fi cel puțin două motive care m-au îndemnat să tratez trecutul lumii în care trăiesc pornind de la imaginar: întâi, pentru că este un domeniu inedit și captivant, situat la granița mai multor științe sau discipline, din studiul căruia s-a format un adevărat curent cultural în lumea occidentală. Încet, dar sigur, această modă a fost preluată și în cercetarea sau critica românească. M-am aliniat noilor tendințe, așadar. În al doilea rând, cred că istoria acestui loc avea nevoie să fie interpretată și după altă grilă decât cea cronologică, lineară. Or, imaginarul, care nu trebuie confundat cu imaginația, și care este o lume interioară a mentalului colectiv, oferă tocmai posibilitatea unei inedite întoarceri în timp. Implicând o altă reprezentare a realității, imaginarul este și o sursă creatoare de opere. Precum această carte, care le propune cititorilor să pornească într-o altfel de călătorie în trecutul orașului.
# O noutate a acestei cărți stă în căutarea sau descoperirea unei mitologii a Piteștilor. Au șanse să fie acceptate miturile propuse de cineva, dincolo de acuzația de subiectivism?
– E normal să fii preocupat și de mitologie atunci când scrii despre fabulos, despre arhetipuri sau simboluri. Cele două mituri propuse de mine își găsesc efigia pe terenul istoriei, se inspiră din ea, din epoci diferite ale ei. Dacă ele vor fi împărtășite și de alți scriitori sau gânditori, acest lucru depinde de receptarea lor. Referitor la întrebarea despre acuzația de subiectivism în punerea pe tapet a unor mituri, dacă îmi va fi adusă, ea poate fi valabilă doar până la un punct. Formarea unui mit nu este neapărat o invenție sau o creație, ci, mai degrabă, o actualizare. Până la urmă, scuza mea de a scrie o asemenea carte este că eu propun o altă realitate.

„În acest spațiu al Piteştiului se suprapun mai multe straturi de memorie colectivă”

# Ilustrându-l cu texte inspirate din unele opere, i-ați dat și o dimensiune literară imaginarului piteștean. Pe ce considerente v-ați oprit, de pildă, la o autoare ca Sanda Movilă?
– E firesc să tratezi și despre imaginarul literar într-o asemenea carte, mai ales când ai nefericirea să constați că literatura care s-a scris până acum despre acest oraș este… cvasiabsentă. Am mai avut ocazia să vorbesc despre acest neajuns al Piteștiului ca spațiu literar. Și atunci, din puținele creații care au ca decor urbea noastră, am încercat să descopăr spiritul piteștean și în mirabila lume a literaturii. Chiar dacă nu s-a bucurat de faima pe care o merita, argeșeanca Sanda Movilă este cea care a înfățișat chipul orașului nostru în numeroase străzi, așezăminte sau fizionomii locale. De aceea i-am acordat o atenție deosebită. Îmi arog, într-un fel, meritul de a fi contribuit la readucerea în actualitate a numelui acestei autoare, mai puțin cunoscută marelui public. Atenția mea s-a îndreptat, de asemenea, și către Ion Pillat. Frumusețea versurilor sale oglindește chipul vecinătății de peste Argeș care face parte, în bună măsură, tot din lumea piteșteană. Un vers precum ”Acolo unde-n Argeș se varsă Râul Doamnei” este emblematic pentru o întreagă geografie imaginară.
# În legătură cu această vecinătate din răsăritul orașului, în ea se găsește și Dealul Mare al Piteștilor, unul din locurile de referință ale cărții, înfățișat în diferite ipostaze fantastice. Ce are acest tărâm deosebit pentru a ieși în evidență?
– În acest spațiu se suprapun mai multe straturi de memorie colectivă, ca și în alte cuprinsuri din carte. Prin legenda comorii care scoate flăcări, colina găzduiește, pe urcușurile sale, o latură nocturnă, tenebroasă a imaginarului, dar se distinge și printr-un aspect solar, luminos, a cărui manifestare deplină este ilustrată de tradiția culesului viilor. Atât vinul, vița-de-vie, cât și focul sunt simboluri ale freneziei vieții, ale trăirii intense, dar și revelări ale patimilor ascunse. În afara acestei paradigme, ținutul de podgoreni alăturat este și o zonă a confluențelor, o ”frontieră” spirituală ce desparte lumea argeșeană de întinderea vechiului județ Muscel.
# Mai sunt însă și alte locuri interesante pe care cititorii au ocazia să le descopere în carte. Ce anume au ele, de fapt, în comun?
– Spații simbolice precum Trivalea, Dealul Piteștilor, Ceairul, Scoroboaia sau Valea Rea sunt, de fapt, și niște locuri impregnate de negura istoriei. Sau de un trecut fabulos, situat dincolo de orice cronologie. Ele alcătuiesc, împreună, o rețea sau o hartă invizibilă a imaginarului piteștean. De aceea, până să mai semene cu un tablou al unui sat, târg sau al vreunei urbe numite Pitești, întinderea peste care dăinuie aceste locuri aduce mai degrabă cu decorul unei așezări atemporale. Ele sunt un fel de plăsmuiri metafizice ale acestei lumi. Sigur, dincolo de aceste cuvinte prețioase, trebuie să le recunoaștem faima pe care o au adânc înrădăcinată în spiritul colectiv.
# Ar fi interesant de aflat, în final, cărui public vă adresați odată cu noua apariție.
– Ca și în cazul cărților precedente, ținta mea este cititorul capabil să aprecieze valorile spirituale autentice ale unui loc. O carte despre imaginar îl poate ajuta și mai mult în acest sens. Însă, pentru o scriere cu un subiect atât de sensibil precum cea de care discutăm aici, interesul ar putea crește la fel de bine și mai târziu, pentru cine ar frunzări-o într-o bibliotecă. Asta și pentru că, la fel ca și oamenii, cărțile pot avea destinul lor. La fel ca și vinul, ”gustul” cărților poate fi mai bun sau mai bogat în înțelesuri după ce se scurge un timp de la conceperea lor. Nu spun prin asta că nu găsesc deschidere sau apreciere în prezent, dar destinul cărților mele ar putea fi și mai spectaculos peste ani sau zeci de ani, când vor fi citite de istoricii sau de scriitorii interesați să examineze trecutul și din perspectiva imaginarului. Deocamdată, îmi doresc mult ca volumul de față să aibă parte de o receptare critică serioasă.
*** *** ***
Florin Chivoci (n. 1976) este profesor la Liceul Tehnologic „Constantin Brâncuși” din Pitești. Debutează în presă ca jurnalist la cotidianul „Observator argeșean” (2001-2004). A colaborat, ca publicist, în cotidianul „Argeșul” („Săgetătorul”), din 2014 până în prezent; „Dilema veche”; „Historia”; „Memoria”; „Argesis” (Pitești). Volume reprezentative: „Pitești. Povestiri dintr-o geografie urbană”, volumele I și II – Editura Argeș Press, Pitești, 2016 și 2018.
Interviu realizat de Florin Silvestru