Ce v-a determinat să preluați pe CS Mioveni, având în vedere că echipa era pe ultimul loc?
– Am mai lucrat la Mioveni acum ceva timp și am lăsat în urmă momente frumoase. Și, mai mult decât atât, a contat și faptul că am încredere în lotul de jucători care are potențial, sunt jucători care sunt conectați, sunt atenți, își doreau să iasă din această situație. În plus, dl președinte Dumitru Olteanu și dl director Telu Stancu și-au dorit foarte tare ca eu să fiu acolo și mă bucur că am făcut această alegere.
Pe ce perioadă este contractul și care este obiectivul trasat de conducerea clubului?
– Contractul este pe un an de zile cu posibilitatea de prelungire în cazul în care rămânem în prima ligă, acesta este și obiectivul.
Citește și Doi jucători de la CS Mioveni, în echipa etapei
„Am plecat de acasă cu gândul să-i fac pe acești băieți să joace fotbal”
Un obiectiv personal?
– Am plecat de acasă cu gândul ca băieții să joace fotbal, ca să-i fac pe acești băieți să joace fotbal, să ne creăm ocazii, să încercăm să punem presiune pe adversar și să ne apărăm cum trebuie. Eu sunt genul de antrenor care consideră că atâta timp cât îi dai fotbalului ceea ce trebuie, el te va răsplăti. Deci să jucăm fotbal, să pasăm, să ne creăm situații, nu să așteptăm greșeala adversarului.
Cum ați găsit atmosfera în cadrul lotului, mai este nevoie de jucători?
– Am găsit un lot cu jucători care își doresc foarte tare să crească, de la zi la zi. Iar atmosfera, din cauza rezultatelor, nu era plină de entuziasm, dar ceea ce mă bucură e faptul că acești băieți sunt conectați la antrenamente, își doresc, acumulează imediat informațiile… Clar că, după rezultatele începutului de campionat, nu a fost o stare de entuziasm, dar acum cred că lucrurile s-au schimbat în bine. În ceea ce privește jucătorii, dacă va fi un jucător care să poată să ne ajute foarte tare din punct de vedere al fazei ofensive, un număr 10 sau ceva de acest gen, atunci îl vom lua în considerare. Așa, la momentul acesta, eu, ca antrenor, consider că sunt acoperit pe toate posturile, chiar avem doi sau trei jucători pe fiecare post. De exemplu, pentru postul de fundaș stânga avem trei jucători și fiecare va avea șansa lui, deci, ca și număr de jucători, suntem în regulă și doar dacă va apărea ceva excepțional vom putea să vedem dacă putem să-l aducem.
Citește și CS Mioveni a obținut prima victorie din acest sezon
„Mă bucură că jucătorii înțeleg ceea ce eu le explic”
În ultima perioadă au fost aduși mai mulți jucători și de aceea vă întreb cum s-au integrat?
– Deja doi jucători au debutat și avem încă trei jucători și mă refer la Andrei Burlacu, Nicolae Carnat și Cornel Ene, care și ei vor fi pe teren. Sunt foarte încântat de ei pentru că, într-un timp foarte scurt, s-au integrat în grup și până la urmă interesul meu, ca și antrenor, este ca într-un timp foarte scurt să formez o familie. Ei fac parte din această familie, dar venind în ultima perioadă sunt în urmă cu pregătirea fizică. În schimb sunt foarte conectați și lucrează intens să intre cât mai repede în mecanismul echipei. Sunt jucători cu potențial, jucători în care eu cred și atunci când le va veni rândul pe teren sunt convins că vor da totul.
Cum comentați cele două egaluri, cu Petrolul și cu UTA și victoria de la Sepsi?
– Cu Petrolul cred că am făcut un joc bun, un joc în care am pus presiune pe adversar, un joc în care am avut și ocazii, dar am fost precipitați în momentele în care puteam să marcăm din situațiile respective. Deci, una peste alta, un joc bun în care am fost echipa mai bună, chiar dacă rezultatul a fost de egalitate. Cred că ne-am creat mai multe ocazii decât adversarul. În ceea ce privește meciul cu UTA, parțial ei au avut o posesie, dar fără ocazii de gol, în schimb noi am avut ocazii foarte mari și, mai mult decât atât, în ultimul minut am ratat un penalty. Deci puteam să luăm toate cele trei puncte. În ultima partidă, cu Sepsi, am întâlnit o echipă care joacă într-adevăr un fotbal bun, care ne-a pus sub presiune, dar am reușit să gestionăm bine situația și, în cele din urmă, ne-am întors cu trei puncte. Ceea ce mă bucură este că jucătorii înțeleg ceea ce eu le explic în momentele respective, cu ce sunt adversarii buni și ce trebuie să facem noi să nu le dăm șansa de a-și pune în valoare calitățile. Acești băieți pe care îi antrenez sunt chiar peste ceea ce gândeam eu că pot imediat să acumuleze. De exemplu, la meciul cu Sepsi, nu le-am oferit spații gazdelor, ei având jucători de viteză, jucători foarte tehnici. Acești băieți pe care îi antrenez au îngustat spațiile, nu le-au dat șansă să scape spre poartă. Am câștigat dueluri și am fost foarte atenți pe plecările lor în profunzime și de aceea jocul lor nu a fost pe măsura așteptărilor și toată lumea a fost surprinsă pentru că îi vedeau favoriți. Ne-am întors cu toate cele trei puncte, ceea ce este foarte important.
Citește și După modelul FC Argeș, Fan Shop CS Mioveni și CS Dacia Mioveni la Sala Sporturilor din localitate
„Nu vreau presiune mai mare decât e cazul pe umerii jucătorilor”
Cum vedeți meciul cu Universitatea Cluj și deplasarea de la Rapid?
– Este unul important, cum de altfel sunt toate cele. Trebuie să fim foarte atenți, să rămânem echilibrați și nu vreau să fie presiune mai mare decât e cazul pe umerii jucătorilor pentru că nu aș vrea să facem greșeli forțate din cauza presiunii. Presiunea, până la urmă, o creăm noi singuri. Eu vreau să văd că au plăcere, să fim echilibrați, să fim constanți în evoluție, să nu avem oscilații de formă. Vă dau și un exemplu, pe Vlad Pop, care a jucat toate meciurile cap-coadă și a făcut-o foarte bine. Este un jucător tânăr, cu care am avut o discuție, pentru că nu aș vrea, la tinerețea lui, să existe trei meciuri bune și unul mai puțin bun. De aceea îmi doresc ca fiecare dintre ei să aibă evoluții constant bune. Deci este un meci important, dar nu capital și atunci este foarte bine să joace cum au făcut-o până acum, chiar și mai bine pentru că sunt convins că o să ne creăm situații de a marca, să nu ne precipităm în fața porții. În ceea ce privește meciul cu Rapid, caut toată energia mea să o transmit jucătorilor, dar întâi trebuie să pregătim meciul cu Universitatea Cluj.
Cum vedeți lupta pentru evitarea retrogradării din acest an?
– E greu de spus cine va intra în lupta asta. Vedeți că deja, ușor-ușor, echipele se strâng acolo la mijlocul clasamentului, exceptând pe cele care au ca obiectiv participarea în play-off, însă oricine poate pica în josul clasamentului și oricine se poate ridica. Important este să ai constanță în evoluții, să crezi în ceea ce faci, să ai o stare de spirit bună. Este important ca, timp de 95 de minute, să dăm totul pe teren.
Citește și Fostul antrenor al CS Mioveni, Alexandru Pelici, este noul selecționer al naționalei U19 a României
0 Comentarii