Web Analytics

Fiul primarului Vișan de la Cotmeana a fost arestat

de | 12.08.2020 14:19 | Actualitate

 

În urmă cu o săptămână primarul Ionel Dragoș Vișan de la Cotmeana s-a trezit cu mascații în casă. Oamenii legii aveau mandat de percheziție. Au avut loc așadar descinderi acasă la Petre Alexandru Vișan, inculpat în dosar, la bunicii și la viitorii socri ai acestuia.

Descinderile au avut loc în urma unei tranzacții ce fusese făcută la mijlocul lunii iulie. Anchetatorii au stabilit că fiul primarului a jefuit o bucureșteancă de un telefon mobil, un Samsung S 20 Ultra.

Pe 3 august, suspectul a fost dus la Secţia 4 de Poliţie Bucureşti. Anchetatorii au stabilit că Petre Alexandru Vişan a găsit anunţul prin care o bucureşteancă vindea un telefon sigilat. S-a dus la întâlnire cu femeia, i-a luat telefonul şi a plecat în trombă cu maşina. Femeia a făcut greşeala să se agaţe de portieră. A luat-o târâş provocându-i leziuni grave.

Petre Alexandru Vişan a fost reţinut pe bază de ordonanţă pentru 24 de ore. A doua zi, pe data de 4 august, a fost prezentat Judecătoriei Sectorului 1 cu propunerea de arestare preventivă. Instanţa a admis cererea. În aceeaşi zi fiul primarului Vişan a depus contestaţie la decizie, a doua zi fiind depusă cea de a doua contestaţie. Tânărul nu este căsătorit, dar are o relaţie cu o fată din Cotmeana şi aşteptă un copil, iubita fiind însărcinată. Tânărul a fost arestat preventiv pentru 30 de zile în urma sentinței dată de Judecătoria Sectorului 1 București, sub acuzația de tâlhărie.

Articol scris de Marius Ionel

Distribuie!

2 Comentarii

  1. Mie mi-a sutit o tiganca telefonul din masina.Am sesizat politia
    dar m-au gasit vinovat tot pe mine pentru ca nu am fost vigilent
    la cei din jur….Alta data sa-mi fie invatatura de minte. Mai.. dar pentru un telefon sa vina 6 echipaje de mascati pana la Cotmeana….E ceva putred in Dnemarca….

  2. Ai vrut sa spui Cotmeana nu Danemarca…. Asa se intampla cu beizadelele. N-au carte dar de bani au parte. De…primarul poate sa-i dea bani cat vre muschii lui..Pacanele,barbut,fumigene…..Doar nu l-a cautaat mascatii pentru un telefon. Asta e abureala.Pana la urma vinovati vor fi politistii ca au indraznit sa-l aresteze.

    poate