Web Analytics

Fiscul va publica lista datornicilor din primul trimestru al anului 2022

de | 27.04.2022 09:24 | Actualitate, Economie

Fiscul urmează să publice online lista datornicilor din primul trimestru al anului 2022 până la finele lunii aprilie, potrivit legislației în vigoare.
Lista cu companiile care au datorii mari la Fisc în primul trimestru din 2022 (perioada ianuarie – martie) va fi disponibilă online, pe această pagină, conform Ordinului Fiscului 558/2016.
Afișarea listei este o obligație ce trebuie îndeplinită de Fisc până la sfârșitul primei luni de după trimestrul ce tocmai s-a încheiat. Înainte de publicarea listei, companiile care urmează să figureze pe ea au fost anunțate în scris până la data de 15 aprilie. Astfel, societățile au avut două variante la dispoziție:
fie să ceară Fiscului corectarea evidențelor, în caz că sumele precizate sunt greșite (datornicul se prezenta la Fisc în termen de cinci zile de la data primirii notificării, pentru ca părțile să se pună de acord asupra datoriei reale); fie să-și achite datoriile, dacă au resursele necesare la îndemână (actualizarea listei datornicilor se face în 15 zile de la achitarea integrală a creanțelor).

Citește și: Primăriţa Câmpulungului vorbeşte de ipocrizia Direcţiei de Cultură în problema tăierii copacilor de pe Bulevardul ”Pardon”

Pe lista datornicilor sunt înscrise numai persoanele juridice ale căror restanțe sunt cel puțin egale cu următoarele praguri:

500.000 lei, pentru marii contribuabili;
250.000 lei, pentru contribuabilii mijlocii;
100.000 lei, pentru celelalte categorii de debitori persoane juridice.

Lista debitorilor este publicată trimestrial în încercarea de a preveni acumularea de datorii către Fisc. Este vorba de obligațiile fiscale pentru care s-a împlinit scadența sau termenul de plată și de diferențele de obligații fiscale principale și accesorii stabilite prin decizie de impunere (chiar dacă pentru acestea nu s-a împlinit termenul de plată).

Foto: arhivă

Articol scris de Antoniu Neguț

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele articole