# Jurnalul scoate la iveală un document de arhivă absolut şocant # În document se spune că arhiepiscopul a fost recrutat de Securitate, cu angajament scris, încă din anul 1976, când a început să scrie note informative sub numele de cod „ZAMFIR” # ÎPS Calinic este caracterizat ca stăpânit de patima afuriseniei, cu apucături străine unui cleric, cum ar fi întreţinerea de relaţii intime cu femeile din parohie. Un document absolut senzațional, în posesia căruia am reușit să intrăm recent, pune într-o lumină nouă controversata temă a colaborării cu Securitatea a arhiepiscopului Argeșului și Muscelului, Calinic. Așa cum se știe, scandalul în această privință a fost detonat în octombrie 2007 chiar de Mircea Dinescu, membru atunci în Colegiul Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS), care a făcut public faptul că înaltul prelat a primit verdict de poliție politică, din partea Colegiului CNSAS, numele său conspirativ, sub care dădea note informative la Securitate, fiind „Zamfir”. Verdictul a fost însă contestat în instanță de ÎPS Calinic, iar după judecare, în cursul anului 2010, la Curtea de Apel București situația s-a întors în favoarea arhiepiscopului, care a primit o sentință convenabilă, de necolaborare cu Securitatea ca poliție politică. Chiar și după asta, relațiile întreținute în carieră de Calinic cu Securitatea au continuat să fie un subiect cât se poate de incitant, nu numai în exterior, ci și în mediul bisericesc, unde mitul colaborării acestuia cu organele represive comuniste n-a încetat să fie intens dezbătut. Documentul pe care îl vom prezenta în premieră în cele ce urmează aduce o serie întreagă de amănunte în această privință și nu exagerăm cu nimic dacă spunem că, prin prisma celor relatate, poate detona întreg eșafodajul absolvirii lui Calinic de vina colaborării cu Securitatea. După cum veți vedea mai jos, textul cuprinde date absolut senzaționale și practic fiecare fragment conține elemente absolut șocante, care nu numai că lovesc drept în temelie ideea necolaborării ÎPS Calinic cu Securitatea, dar îi pun acestuia la îndoială în chip decisiv și calitățile duhovnicești. Să ne facem deci o cruce mare și să vedem încurcatele căi ale Domnului… Zamfir, numele de cod sub care opera la Securitate actualul cârmuitor al Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului, Calinic Argatu.
De la început trebuie făcută precizarea că documentul pe care îl vom publica în întregime conține suficiente date care să-l facă credibil și să excludă posibilitatea unei făcături. În primul rând, el face parte din arhiva oficială a CNSAS, poartă sigla acestei instituții și însemnări care probează că el a fost cuprins în circuitul documentelor privitoare la dosarul Calinic. De altfel, veridicitatea înscrisului este atestată și prin semnătura Andreei Hetel, consilier la Direcția Investigații a CNSAS, care a efectuat transcrierea documentului original. În fapt, este vorba de o fișă personală pe care Securitatea i-a întocmit-o lui Argatu Constantin-Calinic, pe baza studierii activității duhovnicești a acestuia. Comparând datele din text, se poate observa cu uşurinţă că ele coincid cu datele din biografia oficială a ÎPS Calinic, lucru care, de asemenea, este un alt argument solid de veridicitate. În fine, după cum veţi vedea, deşi este o fişă personală întocmită de un lucrător al Securităţii, formulările, chiar dacă păstrează anumite şabloane din limbajul tipic ofiţeresc, sunt cât se poate de echilibrate, nu arată patimă, ba dimpotrivă, caută a-i zugrăvi un portret cât mai riguros şi detaşat lui Calinic. Adică o altă probă în plus pentru autenticitate. Acestea fiind spuse, să analizăm întreg documentul, fragment cu fragment, cu comentariile care se pot desprinde pe marginea celor relatate.

În tinereţe, Calinic avea patima preacurviei şi era stăpânit de „puterea afuriseniei”

Fișă personală cu privire la ARGATU CONSTANTIN-CALINIC, călugăr la mănăstirea Cernica din jud. Ilfov
„S-a născut la 6 iunie 1944 în comuna Crăcăoani jud. Neamț ca fiu al lui Haralambie și Elena, licențiat în teologie, călugăr la mănăstirea Cernica, cu domiciliul în incinta acestei mănăstiri. Provine dintr-o familie săracă de țărani. După ce a absolvit cursurile primare în comuna natală, a urmat seminarul teologic din Piatra Neamț, fiind promovat cu media 8,63.
La 1 octombrie 1964 arhiepiscopul Teofil Herineanu l-a numit preot la parohia Tioltiur comuna Cornești din jud. Cluj, cu toate că „cercetarea canonică” (sublinierea ofițerului) recomandase să nu-l hirotonisească deoarece „era prea tânăr, cu apucături străine unui cleric și cu idei străine doctrinei ortodoxe” (subl. ofițer). În realitate tânărului preot îi plăcea să-și trăiască viața și nu se împăca cu restricțiile impuse de canoanele bisericești, fiind stăpânit de „puterea afuriseniei” (subl. ofițer).
Datorită relațiilor intime avute cu femei din parohie și a altor comportări necorespunzătoare, la 1 iulie 1966 a fost transferat la parohia Ineu din județul Maramureș. Și aici este acuzat de comportări „libertine și insubordonare față de protopopiat”, afirmându-și deschis concepțiile sale anticanonice. Începe să fie preocupat de literatură și încearcă să scrie versuri. În această perioadă a urmat și teologia din Sibiu pe care a absolvit-o în 1968.”

Aşadar, chiar din debutul celor relatate în fişa personală a lui Calinic sunt menţionate amănunte de-a dreptul şocante, care pun serios la îndoială calităţile duhovniceşti ale tânărului preot de atunci. „Apucăturile străine unui cleric” şi „ideile străine doctrinei ortodoxe” par chiar neînsemnate în comparaţie cu alte acuzaţii care, dacă ar fi adevărate chiar şi în mică parte, l-ar compromite decisiv pe Calinic, ba ar reprezenta păcate incompatibile cu statutul său duhovnicesc. Şi este vorba în special de acea „stăpânire de puterea afuriseniei”, lucru de neconceput pentru un slujitor al Bisericii, dar şi de invocatele relaţii intime ale lui Calinic cu femei din parohia Tioltiur în care slujea. Mai pe şleau spus, tânărul părinte care avea să ajungă arhiepiscop era stăpânit în acea vreme şi de patima preacurviei, lucru la fel de inacceptabil pentru un preot. Să continuăm însă cu fragmentul următor.

Securitatea i-a făcut lui Calinic dosar pentru „activitate ostilă orânduirii de stat”

„La data de 1 septembrie 1971 se transferă la mănăstirea din Căldărușani din județul Ilfov, unde a ocupat un post de îndrumător al muzeului. Intrând în viața monahală nu renunță însă la vederile sale. La mănăstirea din Căldărușani a intrat în conflict cu starețul arhimandrit Veniamin Nicolae pe care l-a reclamat patriarhului pentru abuz și comportare necorespunzătoare față de călugări. În urma anchetei care a avut loc și la insistențele starețului arhimandrit Veniamin, călugărul ARGATU CONSTANTIN-CALINIC a fost transferat de la 1 octombrie 1973 la mănăstirea Cernica, unde ocupă și funcția de ghid. Aici are o comportare bună și este apreciat pozitiv de către stareț și de ceilalți călugări. La 16 februarie 1973 Inspectoratul Județean Ilfov al Ministerului de Interne i-a deschis dosar de urmărire informativă, fiind suspect că ar desfășura activitate ostilă orânduirii de stat. Acțiunea de urmărire informativă și de verificare asupra lui ARGATU CONSTANTIN-CALINIC nu a confirmat faptul că acesta ar desfășura activitate dușmănoasă și astfel dosarul a fost închis la 22 mai 1974. Din verificări, îndeosebi prin mijloace T.O. (Tehnică Operativă n. red.), rezultă luări de atitudine și reflecții care-i definesc de fapt poziția, prin însăși exprimările sale: „Nu suport teologia impusă, de a respecta o anumită linie. Nu vreau să fim dirijați, și nici să ni se obiecteze ce să proclamăm pe linia bisericii.” (subl. ofițer).”

Fragmentul de mai sus confirmă din nou tendinţa lui Calinic de a se abate de la linia canoanelor bisericeşti, dar amănuntul cel mai important este acela al deschiderii de către Securitate a dosarului său de urmărire informativă, ca suspect de „desfăşurarea de activităţi ostile orânduirii de stat”. Verificările au durat mai bine de un an, vorbindu-se şi de supraveghere prin mijloace de tehnică operativă (microfoane, filmări etc), dar dosarul a fost închis fără confirmarea acuzaţiilor. Tocmai acest dosar de urmărire informativă a reprezentat însă pentru Calinic principalul argument adus în favoarea sa la procesul privind colaborarea cu Securitatea, oferindu-i posibilitatea să pretindă că a fost de fapt o victimă a acesteia, în calitate de urmărit. După cum veţi vedea însă mai departe, lucrurile se complică cât se poate de tare pe parcursul fişei personale, devenind tot mai şocante.

Relaţiile lui Calinic cu preoţii consideraţi suspecţi erau monitorizate de Securitate

„Verificările au scos în relief de asemenea că cel în cauză menține relații cu unele elemente dintre care, demne de menționat sunt următorii:
ION ALEXANDRU, preot, cu domiciliul în București /…/, pe care-l cunoaște din 1965 de la Cluj. Acesta a fost pentru documentare și specializare în R.F. Germania, unde a intrat în relații cu scriitorul G. GUNTHER. Acesta l-a vizitat în România pe ION ALEXANDRU, și astfel a intrat în relații la Căldărușani și cu ARGATU CONSTANTIN-CALINIC. Preotul ION ALEXANDRU este urmărit informativ de Direcția I-a.
SĂLĂGEAN PETRE, preot consilier la episcopia din Arad, în vârstă de 66 ani, fost membru al organizației legionare. Prin funcția pe care o are vine în contact cu emisari și cetățeni străini.
MORARU ION, preot în Jichișul de Jos din județul Cluj, care a contactat în 1971 călugărițe din Franța care și-au vizitat rude din localitate.”

Acest fragment cuprinde mai multe feţe bisericeşti, aflate sub supravegherea Securităţii ca având fie un trecut legionar, fie legături cu persoane străine (lucruri privite cu ostilitate de regimul comunist), din anturajul cărora făcea parte şi Calinic. Amănuntele au ieşit la iveală tot pe perioada în care acesta s-a aflat sub urmărire informativă şi, după cum se va vedea mai departe, au avut un rol pregnant în recrutarea lui Calinic ca informator. Ceea ce s-a şi întâmplat, „în condiţii corespunzătoare”, după cum dezvăluie mai departe documentul Securităţii. Care detonează la final o bombă nimicitoare în ce-l priveşte pe arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului.

Calinic a fost recrutat în 1976, prin angajament scris, ca informator al Securităţii

„Odată cu închiderea dosarului de urmărire informativă s-a aprobat și recrutarea lui ARGATU CONSTANTIN-CALINIC. Acțiunea a avut loc la 26 februarie 1976, aceasta desfășurându-se în condiții corespunzătoare. În procesul recrutării a relatat că a menținut relații cu PAPACIOC ARSENIE, călugăr la CĂLDĂRUȘANI și CERNICA, fost legionar și condamnat, din comportarea căruia a înțeles că nu a renunțat la concepțiile sale politice. De asemenea, se află în relații bune cu ADRIAN FĂGEȚEANU, preot la CĂLDĂRUȘANI, venit de la mănăstirea CIOROGÂRLA, despre care știe că a fost legionar. (subl D.I.)
Din discuțiile purtate a rezultat că nu este predominat de fanatism religios, că are vederi realiste și că educat și influențat, poate fi apropiat și atras la o colaborare loială și eficientă. Recrutarea a fost efectuată pe bază de angajament scris. Până în prezent informatorul a furnizat 3 note semnate cu numele conspirativ „ZAMFIR” și care se referă la elemente aflate în atenția organelor noastre. Întâlnirile cu informatorul au loc în BUCUREȘTI (subl. D.I.), unde acesta se deplasează periodic, pentru rezolvarea unor probleme de ordin administrativ al mănăstirii CERNICA.”

Dinamită curată deci, în finalul fişei personale întocmite de Securitate lui Calinic. Este pentru prima dată când putem vedea un document oficial în care se spune cu subiect şi predicat că arhiepiscopul Calinic a fost recrutat, prin angajament scris, încă din 1976, ca informator al Securităţii, iar acţiunea s-a desfăşurat „în condiţii corespunzătoare”. Cu alte cuvinte, subiectul a fost racolat fără incidente nedorite. De altfel, tot din text reiese că Securitatea a tras concluzia că ÎPS Calinic poate fi un colaborator eficient şi de nădejde, în caz că va fi educat şi influenţat în mod adecvat menirii sale de informator. De altfel, mai rezultă din text că aşteptările şi aprecierile securiştilor în ce-l priveşte pe Calinic n-au fost înşelate, iar acesta şi-a intrat cu dezinvoltură în rolul de colaborator, lucru concretizat şi prin cele trei note informative semnate cu numele conspirativ „Zamfir”, la care se face referire. De asemenea, sunt tulburătoare şi referirile făcute de Calinic la trecutul legionar al celebrului călugăr Arsenie Papacioc, considerat până în 2011, când s-a dus la cele veşnice, unul dintre cei mai importanţi duhovnici, din aşa-numita generaţie de aur a teologilor români. Ce să mai spui? E greu să facem o încheiere după toate cele menţionate în şocanta fişă personală pe care Securitatea i-a întocmit-o actualului conducător al eparhiei Argeşului. Totuşi, câteva concluzii va trebui să tragem.

Dosarul lui Calinic de la Securitate a fost distrus la Revoluţie

Şi dacă numai 5% din dezvăluirile făcute din trecutul ÎPS Calinic în documentul prezentat ar fi adevărate, ele l-ar face pe acesta incompatibil cu menirea duhovnicească pe care o poartă. Precurvie, stăpânit de puterea afuriseniei, cu apucături şi idei străine doctrinei ortodoxe, recrutat şi devenit informator, cu nume de cod, al Securităţii, sunt nişte ipoteze oripilante în ce-l priveşte pe ÎPS Calinic, care nu pot coexista sub acoperirea veşmântului bisericesc. În fine, vă lăsăm pe dvs să trageţi şi alte concluzii despre şocantele dezvăluri din documentul prezentat. Ar mai trebui făcută doar precizarea că, după cum susţine CNSAS, Calinic a fost recrutat de Inspectoratul Judeţean Ilfov al Ministerului de Interne, pe 26 februarie 1976 (aşa cum se menţionează şi în fişa personală), însă dosarul de recrutare i-ar fi fost distrus la revoluţie. Astfel, potrivit sesizării, concluziile CNSAS se bazează pe documentele din dosarele de urmărire ale altor persoane, pe opt note informative furnizate Inspectoratului Judeţean Ilfov al MI de însuşi Calinic, cu numele conspirativ „Zamfir”, pe un raport şi un proces verbal întocmite de SRI, în anul 1991, cu privire la distrugerea dosarului de informator al arhiepiscopului de Argeş, în decembrie 1989. Dar, cum am spus şi la început, în urma judecării procesului de colaborare a lui Calinic cu Securitatea, în final arhiepiscopul a avut câştig de cauză în faţa CNSAS, primind verdict de necolaborare.
Mihai BĂDESCU