Web Analytics
scris luni, 05.10.2020

Firmele afectate de criza COVID-19 își pot eșalona datoriile la plata taxelor pe 12 luni

Firmele care au obligații fiscale neachitate, acumulate după data declarării stării de urgență (COVID-19), vor putea solicita eșalonarea plății acestor sume pe o perioadă de până 12 luni, fără garanții și cu un calendar de rambursare propriu, a anunțat, duminică, Ministerul Finanțelor Publice.

Ministerul Finantelor Publice a elaborat un proiect de ordonanță de urgență prin care se reglementează eșalonarea la plată, în forma simplificată, a obligațiilor bugetare neachitate în urma crizei COVID-19. Facilitatea se acordă pe o perioadă de 12 luni, pentru obligațiile bugetare acumulate de la data intrării în starea de urgență, respectiv 16 martie, cu condiția ca debitorii să nu fi înregistrat obligații fiscale restante dinainte de starea de urgență, a transmis institituția, duminică, printr-un comunicat de presă.

O cerință pentru firmele care vor primi eșalonarea pentru 12 luni este să nu se regăsească în vreuna dintre procedurile de insolvență.

Potrivit documetului citat, în cazul companiilor care fac sau vor face obiectul unui control fiscal, eventuale sume suplimentare de plată vor intra, de asemenea, în calendarul de eșalonare.

Firmele care beneficiază de eșalonarea la plată a debitelor bugetare restante vor avea obligația să achite la zi toate taxele și impozitele care se vor naște și datora după primirea eșalonării, au precizat reprezentanții MFP.

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Transfer de la Mioarele la Câmpulung

Pe lângă multiple abandonuri, în administrația locală din Câmpulung se mai fac și ceva angajări, dar și transferuri. Nu ies acestea întotdeauna,...