Web Analytics

Finanțare de peste 3 mil. lei pentru Spitalul de Recuperare Brădet

de | 6.06.2018 08:06 | Actualitate

CJ 6 iun
 
Spitalul de Recuperare Brădet va primi, în curând, o finanţare nerambursabilă în cadrul Programului Operaţional Regional 2014 – 2020.

Obiectivul general al „Proiectului privind Creşterea Eficienţei Energetice a Spitalului de Recuperare Brădet” pentru care se acordă 3,1 mil lei, bani nerambursabili, constă în cresterea eficienţei energetice a Spitalului de Recuperare Brădet în vederea sprijinirii tranziiei către o economie cu emisii scăzute de carbon.

Obiectivul specific care va conduce la realizarea obiectivului general are în vedere reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră şi a consumurilor de energie

Durata de implementare a proiectului este de 15 luni de la semnarea contractului de finanțare.

„Valoarea totală a contractului de finanţare este de 3.333.577,98 lei (din care 3.160.266,78 lei reprezintă valoarea totală nerambursabilă solicitată, iar 173.311,20 lei este contribuţia beneficiarului).

Spitalul de Recuperare Brădet este situat intr-o regiune cu tradiţie balneară, apele sulfuroase descoperite de fotograful Ioan Nicolescu în anul 1888 au stat la baza înfiinţării staţiunii Brădet. Revigorarea staţiunii Brădet a început în anul 1975 când s-a inaugurat actualul spital, cladire monobloc cu 8 etaje”, explică Dan Manu, președintele CJ Argeș.
 
Lucrările propuse prin proiectul pentru care se alocă finanțare vizează o suprafaţă de 7.915,6 mp.

Lucrările de bază se referă la izolarea termică la exterior a părții opace a fațadelor, izolarea termică a pereților prin montarea pe fața exterioară a unui strat termoizolant din polistiren expandat ignifug, protejat cu tencuială siliconică subțire, cu compoziție specială, armată cu plasă din fibră de sticlă , montarea unor fâșii de vată minerală bazaltică în dreptul tuturor planșeelor clădirii, protejate cu tencuială siliconică subțire, cu compoziție specială, armată cu plasă din fibră de sticlă.

Intervenţiile propuse pentru termoizolarea la exterior a pereților supraterani ai subsolului (soclu) prin montarea pe fața exterioară a pereților a unui strat termoizolant din polistiren expandat ignifug, protejat cu tencuială siliconică subțire, cu compoziție specială, armată cu plasă din fibră de sticlă.

De asemenea, sunt prevăzute intervenții pentru termo-hidroizolarea terasei/planșeului sub pod (montarea unor plăci rigide de fațadă din vată minerală bazaltică; aplicarea sub termoizolația nouă a unui strat de difuzie a vaporilor și unul cu rol de barieră de vapori; refacerea sistemului de colectare apă pluvială; intervenții propuse pentru izolarea termică la intrados a planșeului peste subsol: termoizolarea la intrados a planșeului peste subsol cu un strat termoizolant din polistiren extrudat ignifug, protejat cu tencuială siliconică subțire, cu compoziție specială, armată cu plasă din fibră de sticlă.

Termoizolația planșeului peste subsol se va coborî pe fața interioară a pereților exteriori ai subsolului, închizând astfel puntea termică formată în zona soclului.

Sunt prevăzute, de asemenea, lucrări de reabilitare termică a sistemului de incalzire si furnizare a apei calde de consum, iluminat și ventilare, lucrări conexe, lucrări secundare pentru elementele de construcţie care prezintă potenţial pericol de desprindere şi/sau afectează funcţionalitatea cladirii, inclusiv de refacere în zonele de intervenţie.

Beneficiarii proiectului vor fi: UAT- Judetul Arges şi implicit Spitalul de Recuperare Brădet, ca urmare a scăderii consumului anual de energie primară, pacienţii internaţi în structura de recuperare, personalul medical şi administrativ care îşi desfaşoară activitatea în cadrul spitalului de recuperare, comunitatea locală ca urmare a aspectului estetic dobândit în urma lucrărilor.

Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

0 Comentarii