Festivalul Internațional al Teatrului de Studio i-a sfârșit duminică, 18 mai, la Pitești, ultima reprezentație a acestei ediții fiind programată la ora 19, tot în Sala Studio „Liviu Ciulei” a Teatrului „Alexandru Davila”.
Citește și: Festival Internațional de Literatură în stradă la Pitești, cu invitați de peste hotare
Publicul este așteptat, așadar, la spectacolul „Mă numesc Ioana Darc”, de Ilinca Stihi, care semnează și regia artistică, și ilustrația muzicală. În distribuție: Mirela Dinu Popescu, Mirela Popescu, Cătălin Mirea.
Potrivit unui comunicat de presă, Ioana Darc nu este nici pe departe efigia la care numele său face întâmplător referire. Ea reprezintă atuurile și defectele oricărei femei, care se caută pe sine. Textul deschide un dialog necesar despre ce înseamnă, de fapt, feminismul și măsura în care acesta este cu adevărat important în societate. Spectacolul nu oferă concluzii, ci invită la reflecție.
Ilinca Stihi conturează într-un mod ingenios personalitatea Ioanei Darc, o femeie divorțată, trecută de prima tinerețe, care își dorește, de voie și de nevoie, să se reinventeze, să se regăsească, să se transforme.
Astfel, Experimentul „Femeia Perfectă” căruia i se supune Ioana Darc devine atât o provocare pe care Ilinca Stihi o propune publicului spectator de a se interoga în legătură cu propriile convingeri, cât și o comedie tandră despre descoperirea propriului adevăr.
Durata spectacolului este de o oră și 40 de minute. Vârsta acceptată: +16 ani.
0 Comentarii