# Piesa scrisă de maestrul Marin Ioniţă este una dintre premierele stagiunii de toamnă de la Davila. Printre piesele cu care va debuta stagiunea de toamnă a Teatrului Al. Davila se numără şi premiera „Figurantul”, scrisă de maestrul Marin Ioniţă. În piesă va juca un singur actor, Puiu Mărgescu, care va interpreta mai multe personaje. Povestea îl va aduce în prim plan pe un as al aviaţiei, pilot de încercare, care primeşte sarcina de a testa comportamentul unui avion la o înălţime maximă cerută de constructorul său.

Povestea personajului principal, spusă de autor

Ajuns la pragul limită de înălţime, pilotul se lasă cuprins de beţia văzduhului şi îşi asumă riscul de a depăşi aceste bariere. „El vrea să afle ce este dincolo de ceea ce este posibil. Îşi spune sieşi: chiar dacă am să eşuez, cenuşa mea o să rămână undeva în Univers şi nu mă voi îngropa în pământ, laolaltă cu celelalte cadavre. Trage de manşă şi urcă şi mai mult, până când îi ia foc aparatul de zbor. Atunci caută să se salveze cu o paraşută, care, însă, nu se deschide. În căderea lui liberă din înaltul cerului şi până aproape de pământ, rostogolirea lui înseamnă o însumare de secvenţe din trecut, nişte trăiri într-o condensare maximă. În mintea lui se joacă amintiri, speranţe, personaje, fantome care vin toate de-a valma, odată cu pământul de care se apropie. În sfârşit, i se deschide paraşuta, dar se accidentează şi ajunge un mutilat. Pentru că a depăşit planul de exerciţiu, este pedepsit. Nu poate să plătească costurile avionului distrus, care sunt imense, cheltuie cu justiţia, trebuie să-şi vândă casa, îl părăseşte soţia, nu mai primeşte nici soldă, este exclus din armată şi devine un boschetar. Ajunge să locuiască într-un cavou din cimitir, laolaltă cu câinii vagabonzi. Jocul destinului face ca în cimitir să vină un cortegiu funerar ce însoţeşte sicriul unui actor, ce urma să fie depus în cavou. Se duce şi el acolo, să vadă dacă nu primeşte ceva de pomană. Şi atunci regizorul de la teatrul unde jucase actorul defunct pune ochii pe el şi îşi dă seama că este un om deosebit. Îl recrutează, îi dă camera în care se păstra recuzita şi îl face figurant. Dar el la un moment dat îşi depăşeşte rolul într-o piesă şi culege aplauze, deşi nu spusese nimic, făcuse doar un gest, iar regizorul îl avansează puţin, pentru a câştiga simpatia publicului. Rămâne însă în continuare un personaj secundar. Pentru că ceilalţi actori, care erau profesionişti, îl exclud. Dar când este singur, cu costumele, începe să interpreteze rolurile pe care le interpretau actorii ce îmbrăcau acele costume. Şi astfel intră nu numai în destinul actorului, ci şi în cel al personajului. Până la rolul lui Napoleon, care are nebunia de a crede că el este destinat să cucerească toată lumea şi să salveze omenirea. Un despot, un tiran, un luminat. La un moment dat, figurantul are o revelaţie cu un personaj, care ar putea fi Thanatos şi care îi spune că ei doi colaborează la distrugere, pentru că Napoleon îi furniza zeului morţii suflete pentru lumea lui. Atunci figurantul, care era împotriva distrugerii, își scoate bicornul ce făcea parte din recuzita personajului Napoleon și rămâne din nou el însuși.”, așa descrie însuși autorul, Marin Ioniță, firul epic al piesei. Morala ce se desprinde se referă la dictatori care își imaginează că pot face orice, odată ce și-au pus pe cap un bicorn, ce le conferă un anumit statut de putere. Până când își vor pierde bicornul pe care doar hazardul li l-a oferit. Adriana Gândilă