Tatăl meu, istoricul Vasile Novac (1938-2022)
Tatăl meu, Vasile Novac, a fost un istoric prolific care a scris despre familia Golescu, despre revoluția de la 1848, studii etnografice și mai târziu cărți de istorie militară, datorită unui concurs de circumstanțe, pentru că Arhivele Militare ale României se mutaseră după Revoluție la Pitești, în pădurea Trivale. Cele mai multe documente de până la jumătatea secolului al XIX-lea și chiar și mai târziu din România sunt redactate în alfabet chirilic, deși sunt scrise în română. Tata era cunoscător al acestui alfabet și descifra aceste documente pe care le transcria apoi pe computer și pe care le folosea pentru cercetarea lui istorică.
În 1968 a creat Muzeul Nicolae Bălcescu din Județul Vâlcea
Tata a fost și un etnograf care a contribuit mult la achiziționarea caselor țărănești din Muzeul Satului, al viticulturii și al pomiculturii, care face parte din complexul Muzeal Golești, la 10 kilometri de Pitești, pe vechiul drum către București. El a lucrat mult pe teren cot la cot cu colegii săi să achiziționeze case din diverse sate românești. Am aflat după moartea sa că a creat mai multe muzee etnografice în județul Argeș și că i-a ajutat pe mulți dintre colegii lui să își stabilească profesiunile. În 1968 a creat Muzeul Nicolae Bălcescu din Județul Vâlcea.
Prietenul lui, Spiridon Cristocea, a venit și a stat de vorbă cu tata în ultimele zile de viață ale lui și a organizat apoi, la Centrul Cultural din Pitești, cu alți doi prieteni și colegi, o masă rotundă unde au celebrat viața și activitatea lui tata și care pe mine m-a impresionat mult.
Așa era și tata – un om bun care se străduia să rezolve dificultățile tuturor
Tata era o persoană care citea enorm. Dacă ar fi să-i fac portretul l-aș picta, deși nu am niciun talent, cu o carte în mănă, tăcut și modest. Era o enciclopedie ambulantă și era impresionant să-l auzi cum povestește despre personalități, de exemplu chiar baroni francezi obscuri mie, ale căror biografii le cunoștea în amănunt. Țin minte că odată l-am întrebat de ce e o capelă pentru cavoul lui Take Ionescu în curtea Mănăstirii Sinaia și el mi-a spus că această personalitate istorică fusese un om foarte bun, care încerca să rezolve problemele tuturor care veneau la el și poate de aceea i s-a dedicat o capelă la mănăstire. Așa era și tata – un om bun care se străduia să rezolve dificultățile tuturor. Studenții lui veneau la el cu tezele de masterat și el nu îl refuza pe niciunul, deși lectura acestor lucrări era o corvoadă în plus pentru el, care lucra la Muzeul Județean ca cercetător și preda în plus la universitate, ca să nu mai zic că era și șoferul mamei pentru activitățile asociației Nova Internațional, pe care o creaseră împreună când mama, scriitoarea Elisaveta Novac, a ieșit la pensie și a început să publice o revistă dedicată satului romanesc. Asociația pe care o dirijau urmărea să ajute copiii talentați de la sat. Împreună cu profesoara de artă plastică, doamna Elena Stoica, mama a ilustrat în mare parte revista „Satul natal” pe care o publica trimestrial cu picturile copiilor talentați din satele Albești și Corbeni din județul Argeș. Tata a susținut-o pe mama în multe proiecte, mai ales cu cercetările lui în Arhivele naționale și județene pentru monografii pe care le-au publicat împreună.
Citește și Profesorul de istorie şi muzeologul Iulian Ilie Rizea
Când doamnele asistente îl întrebau cum se simte, spunea de la foarte bine în sus, deși suferea de un cancer parșiv
Când s-a îmbolnăvit de cancer și la spital ni s-a spus că nu mai e nimic de făcut pentru el, tata a venit acasă și a vrut să îi aranjăm cărțile pe rafturile bibliotecii și atunci le-a numărat și a spus că sunt 17 cărți. Avea și proiecte neterminate pe care le vor termina colegi și prieteni. Nu se plângea de nimic nici la spital. Când doamnele asistente îl întrebau cum se simte, spunea de la foarte bine în sus, deși suferea de un cancer parșiv care devenise foarte rapid metastatic.
Tata avea mereu cuvinte frumoase pentru noi și pentru copiii noștri. Era un bunic extraordinar și o să ne lipsească mereu. Am impresia că și după moartea lui a vegheat peste viețile noastre și de multe ori mi s-a părut că intervine el undeva să ne ajute și să ne susțină.
Tata a făcut școala primară în comuna Ciuperceni din județul Gorj. Tatăl lui era învățător și revizor (inspector) școlar pe plasa Gorj. Tata a publicat jurnalul de război al bunicului Gheorghe Novac, care a murit când tata avea doar 5 ani. Vorbind despre destinul bunicului în vremea comuniștilor, tata spunea cu tristețe că, într-un fel, dacă tatăl lui nu ar fi murit din cauza bolii sale, ar fi sfârșit în lagărele comuniștilor, pentru că fusese funcționar și membru al Partidului Țărănist.
La 19 ani și-a pierdut și mama, pe bunica Fevronia și comuniștii îi lăsaseră fără mai nimic
La 19 ani și-a pierdut și mama, pe bunica Fevronia și comuniștii îi lăsaseră fără mai nimic. S-a dus la Facultatea de istorie în București, unde și-a descoperit o vocație. Înscrierea lui la această facultate a fost urmarea hazardului, căci nu se gândea să plece din Gorj pentru studii superioare. Un frate mai mare i-a spus să meargă să se înscrie la o facultate și, când tata a ajuns la București, înscrierile se sfârșiseră. Singurul loc era la istorie. A dat admiterea la istorie, fără să se fi pregătit, dar tot ce acumulase în școală s-a dovedit suficient și Facultatea de istorie de la Universitatea din București a avut noroc să îl aibă ca student.
Deși erau vremuri grele, tata a reușit să își facă prieteni în facultate pe care i-a avut apropiați toată viața. Și ne povestea că juca teatru în timpul liber. Jucau mult Caragiale. Și că făcuse armata cu Florin Piersic.
Când era director la Muzeul Golești și trebuia să caute soluții de autofinanțare, invita producții de filme
Când era director la Muzeul Golești și trebuia să caute soluții de autofinanțare, invita producții de filme. Acolo sora mea, Cătălina, care era micuță, a văzut-o pe Draga Olteanu Matei și a strigat uimită: „Coana Chirița!” Actrița, încântată de copilă, a luat-o în brațe. Era fericită că o micuță o confundase cu unul din personajele ei.
De multe ori m-am uitat la o poză a lui tata la 19 ani, frumos și trist. Scrisese pe spate: „În așteptarea vremurilor mai bune”.
Era optimist și vremurile acelea au venit pentru el, deși viața a fost dură mult timp, in perioada comunistă și chiar după căderea lui Ceaușescu. Însă tata nu povestea nimănui problemele lui, nici măcar mamei.
Tata a început școala generală la vârsta de șase ani jumătate în comuna Ciuperceni din Județul Gorj. În 1953 a plecat la liceu în Târgu-Jiu. Din 1959 în 1963 a studiat istoria la Universitatea din București, după care a predat într-un liceu în Baia de Aramă. Nu era o diferență mare de vârstă între el, tânăr profesor, și elevii lui, cu care a rămas în legătură toată viața. Era invitat foarte des la întâlniri de reuniune în zona aceea frumoasă de munte.
In 1965 a fost invitat să lucreze la Muzeul Golești în județul Argeș. Acolo, fiind director, tata s-a implicat cu multă grijă și responsabilitate în dezvoltarea muzeului, atât a casei memoriale a familiei Golescu, cât și a muzeului în aer liber, al viticulturii și pomiculturii. A adus acolo numeroase case țărănești din toată țara.
Cum iubea cercetarea, și-a făcut doctoratul la Universitatea din București cu o teză despre familia Golescu și Revoluția de la 1848. L-a obținut în 1979.
După Revoluție, a lucrat un scurt timp la Consiliul Județean Argeș și apoi la Muzeul Satului din București, după care a revenit la Pitești în 1993 pe un post de cercetător principal la Muzeul de Istorie din Pitești și a predat la Facultatea de istorie a Universității Pitești.
Printre contribuțiile lui la viața culturală a orașului Pitești, vreau să amintesc că tata a numit Liceul Brătianu, grație unei scrisori pe care a primit-o de la directorul Academiei care a cerut să-l re-numească Brătianu după ce fusese numit Bălcescu în timpul comuniștilor. La fel, directoarea liceului de fete l-a consulat pe tata în privința numelui Liceului de fete, când se ezita între „Zoe Bălcescu” sau „Zoe Golescu” și tata a sugerat „Zinca Golescu,” pentru că a zis că aflase din scrierile lui Bălcescu că mama acestuia nu avea aceleași convingeri liberale ca ale lui. În plus, Zoe Golescu avusese un rol important în susținerea școlii slobode obștești din Golești în timpul absenței soțului ei, Dinicu Golescu, plecat în celebra călătorie în Europa, de unde a revenit să scrie o carte pe care urma să o citesc în facultate la literatură veche.
La Golești, tata a știut să negocieze cu regimul lui Ceaușescu să păstreze colocviile științifice pe care le organiza cu colegii
La Golești, tata a știut să negocieze cu regimul lui Ceaușescu să păstreze colocviile științifice pe care le organiza cu colegii. Îmi povestea că venise o țidulă de la Comitetul central care interzicea colocviile și al lui era iminent, avea cercetători pe drum spre Golești din diverse orașe și i-a spus tovarășei de la București că al lui nu e colocviu, ci simpozion, iar aceea a închis ochii și l-a lăsat să îl țină.
Tot tata a păstrat tronul regal și a ascuns statuia lui I. C. Brătianu între arbori, lângă conacul Goleștilor, ca să nu se vadă din elicopter în eventualitatea unei vizite a Tovarășului. Ca și cum Ceaușescu avea suficiente cunoștințe de istorie să recunoască o statuie a lui Brătianu de Mestrovici. Problema era probabil excesul de zel al unora. Nu exista întotdeauna o solidaritate pentru o rezistență culturală, din păcate, în vremea comunismului.
…
În afară de studiile istorice despre Golești, de cele etnografice sau de istorie militară, tata a scris monografia satului copilăriei lui, Ciuperceni, din Gorj și pe cea a satului copilăriei mamei, Modoia, din Vâlcea. A cercetat și scris o carte despre Biserica Mavrodolu, unde mergea la slujbe cu mama și unde se implicase ca benevol in Consiliul Bisericii. Și aproape a încheiat și redactarea monografiei ctitorului Bisericii, Ion Mavrodolu.
Cercetarea lui tata despre istoricul pădurii Trivale din Pitești a arătat că aceasta este un parc național care ar trebui conservat ca atare
Cercetarea lui tata despre istoricul pădurii Trivale din Pitești a arătat că aceasta este un parc național care ar trebui conservat ca atare. În cartea scrisă cu mama, „Pădurea Trivale”, tata a transcris și comentat documente din arhivele din Trivale care vorbesc despre crearea, în Pădurea Trivale, la începutul secolului al XX-lea, a parcului, chioșcului de muzică, a unui lac artificial și unui pod, cât și a grădinii zoologice. Citez aici din cercetarea lui în arhive din cartea despre parcul și grădina zoologică Trivale, care o să apară într-o nouă ediție la Editura Coresi:
„Primăria Pitești solicită Direcției Silvice la 20 decembrie 1939 să dispună „împlinirea formelor necesare pentru a se declara Pădurea Trivalea, ca pădure de protecție, având în vedere că această pădure are o suprafață de circa 500 ha. (494 ha.), se găsește în imediata apropiere a orașului Pitești, o parte din ea fiind astăzi utilizată de comună, ca un loc de agrement, sub denumirea Parcul Trivalea.
Orașul Pitești, neavând nici o altă pădure în jurul său, Trivalea, prin apropierea sa de oraș, frumusețea ei naturală, căile de comunicație, comode și modernizate, poziția și configurația terenului, cum și esența variată a arborilor, atrage atenția vizitatorilor străini și a cetățenilor orașului ca loc de odihnă, plimbare și distracție.
Din aceste motive… propunem declararea acestei păduri ca pădure de protecție, supunându-se regimului special de protecție și pentru a face și noi diferite îmbunătățiri, amenajări, etc., în scopul creării unui parc al orașului pe porțiunea anume rezervată și cedată comunei, în acest scop.
De altfel, această intervenție a fost făcută după dorința fostului prim-ministru Armand Călinescu și credeam că și dumneavoastră însușiți aceste vederi”. Arhivele cercetate de tata de dovedesc utile astăzi pentru prezervarea pădurii Trivale ca parc natural.
Citește și În 2008, o carte a salvat Grădina Zoo din Pădurea Trivalea de la desfiinţare!
Tot în colaborare cu mama, tata a contribuit la salvarea unei Biserici de lemn de la începutul secolului al XVIII-lea
Tot în colaborare cu mama, tata a contribuit la salvarea unei Biserici de lemn de la începutul secolului al XVIII-lea, care se găsește ascunsă peste râul Cernișoara, în satul mamei din județul Vâlcea. Tata a transcris textul pisaniei Bisericii, scris în alfabet chirilic.
„Biserica veche de lemn, unde se prăznuiește hramul Sfântului Nicolae și al Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil, ridicată în 1712 și refăcută în 1896, se găsește azi, în comuna Cernișoara, satul Modoia, dincolo de pârâul Cernișoara, sub pădure, unde se afla vechiul sat și poartă pe frescă Pisania în slova veche chirilică, amplasată în Sfântul Altar.”
Mama și tata au publicat în Revista Satul Natal situația acestei biserici și au mobilizat săteni și jurnaliști pentru salvarea ei. Această Biserică poate fi o bijuterie istorică și turistică a zonei. Ea a fost confundată cu una din secolul al XX-lea, din Modoia.
După cum au scris părinții mei în „Satul natal”,
„Biserica veche de lemn se află pe lista monumentelor istorice sub codul LMI: Vl-II-m-B-09829 sau ar trebui să se afle, însă în locul ei este trecută Biserica Sfinții Arhangheli din satul Modoia, care are o vechime de aproximativ trei decenii”.
Am vrut să amintesc aici câteva din contribuțiile tatălui meu la cultura locurilor unde a locuit și a muncit. Reproduc și comunicatul Muzeului Județean Argeș la moartea lui și cuvântul de omagiu al Arhiepiscopului Calinic al Argeșului, care a fost citit la înmormântarea lui tata, în cimitirul din satul mamei, Modoia, unde părinții mei s-au retras în timpul pandemiei COVID.
O să trăim mereu cu amintirea frumoasă a tatălui meu.
Închei aceste cuvinte în memoria lui cu o poezie pe care i-am scris-o.
La revedere, dragul meu tată!
Ai fost la fel de surprins ca și mine?
Știai că trebuie să pleci?
Trebuia neapărat să pleci?
Arăți la fel de frumos ca întotdeauna
Lumânările de pe pământ au aprins un mic foc din cauza vântului
Cum stai cu seninătate în soare ca un împărat roman
Greieri de jad invizibili
De tare departe din China
Se ascund pe limba ta
Pentru nemurire.
…
Citește și A murit un fost director al Muzeului Golești
Cuvântul de prietenie și de rămas bun al Înalt preasfințitului Calinic al Argeșului către domnul Vasile Novac
„Viața noastră, zi de zi este un dar de la Dumnezeu! Faptul că suntem, că privim, că respirăm, că iubim, că suntem îndurerați – ca în ziua de astăzi – este încercarea pe care o primim, cu iubire de Părinte din partea Domnului Dumnezeu, pentru a ne întări în credință și nădejde.
Am aflat cu tristețe de vestea trecerii din Grădina Maicii Domnului – această frumusețe a Lumii văzute – în Țara de peste Veac, a domnului Vasile Novac, născut la data de 9 martie 1938, în Comuna Ciuperceni, Județul Gorj, care acum se pregătește pentru Marea Trecere la Părintele Luminilor.
Director și ctitor al Muzeului Viticulturii și Pomiculturii de la Golești, Județul Argeș, neobositul cercetător științific Vasile Novac a căutat întreaga sa viață să identifice și să readucă la lumină obiceiurile, tradițiile și istoria satului românesc autentic, contribuind la cunoașterea trecutului istoric al renumitei familii Golescu din Argeș.
Etnograf în adevăratul sens al cuvântului, a dezvoltat în localitatea Golești, Județul Argeș, un leagăn al culturii tradiționale, adunând comori etnografice din toată țara – peste 100 de construcții populare românești, și alte multe obiective populare – care astăzi fac parte din patrimoniul Muzeului Golești, instituție pe care a păstorit-o în calitatea de Director, mai bine de 21 de ani, slujind cu timp și fără timp Poporul Român.
Cadru didactic universitar la Universitatea din Municipiul Pitești, Județul Argeș, domnul Vasile Novac rămâne în amintirea și în gândurile familiei și celor ce l-au cunoscut și prețuit, ca un om de stabilitate și echilibru social.
Cu frică de Dumnezeu și-a manifestat dragostea și sprijinul pentru lucrarea și activitatea Bisericii, ori de câte ori a fost solicitat, fiind prezent în derularea proiectelor sau lucrările desfășurate în parteneriat cu Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului și fiind Epitrop la Biserica Mavrodolu din Pitești.
Timpul, această noțiune greu de cuprins în cuvinte, marchează pentru om intervalul dintre naștere și moarte. O succesiune de evenimente, de trăiri, de emoții se derulează în acest scurt interval, reflectând relația omului cu Dumnezeu și cu semenii.
Pentru domnul Vasile Novac, timpul s-a oprit pentru o clipă doar, pentru a reporni mai apoi veșnicie, în Împărăția Lumii necreate. Credem că Dumnezeu a dorit să mai adauge un suflet bun în ceața celor care prin credință și nădejde au câștigat cununa veșniciei lui Dumnezeu, după cum ne spune cartea Înțelepciunii lui Solomon la cap.4 10-11: ”Plăcut fiind lui Dumnezeu, Domnul L-a iubit și, fiindcă trăia între păcătoși, l-a mutat de pe pământ.”
În aceste momente de tristețe, suferința este mare pentru familie și rude, cărora le adresăm un cuvânt de îmbărbătare și de mângâiere sufletească, după cuvântul Sfântului Apostol Pavel, care ne îndeamnă să ne aducem aminte de cei ce îndură suferința, întrucât și noi suntem în trup (Epistola către Evrei 13) și de cuvintele Mântuitorului Hristos: ”Cel ce crede în Mine, Chiar de va muri, va trăi.” (Ioan 11,25). IPS Calinic al Argeșului.
Citește și Daniela Voiculescu şi poezia vibraţiei ezoterice
Vasile Novac Bibliografie
Cărțile lui tata:
Generali câmpulungeni volumul 1 editura Cultura Pitești 1996
Mari personalități politice argeșene vol I Editura Paralela 45 Pitești 2000
Generali piteșteni volumul 1 Editura Nova Internațional Pitești 2001
Nicolae Golescu și alți Generali câmpulungeni editura Nova Internațional Pitești 2002
General piteșteni volumul 2 editura Nova Internațional Pitești 2003
General argeșeni volumul I și volumul II Editura Nova internațional Pitești 2006
Comuna Ciuperceni. Județul Gorj Editura Nova Internațional Pitești 2006; în colaborare cu Mircea Fometescu
Comuna Leordeni Județul Argeș. File de cronică. Editura Ordessos Pitești 2007 cu Spiridon Cristocea și Teodor Mavrodin
Biserica Mavrodolu Editura Dacpress Pitești 2007
Județul Muscel 1831-1939 Editura Nova internațional Pitești 2008
Regimentul Gorj numărul 18 „Tudor Vladimirescu” Editura Măiastra Târgu Jiu 2011
Colonei argeșeni Editura Ordessos a Muzeului Județean Argeș Pitești 2013
Jafurile armatelor sovietice în județele Argeș și Muscel în anii 1944-1945 Editura Ordessos a Muzeului Județean Argeș Pitești 2015
Ofițeri activi gorjeni Editura Măiastra Târgu Jiu 2015
Regimentul 2 Dorobanți – Vâlcea. Editura Muzeului Județean Aurelian Sacerdoțeanu Vâlcea. Râmnicu Vâlcea 2018
În pregătire o monografie a lui Ioan Mavrodolu în colaborare cu preotul Ioan Horia Dumitrescu
….
Comunicat
Cu sufletele împietrite de durere am aflat de moartea domnului VASILE NOVAC, un erudit istoric, autor a zeci de cărți și studii istorice, cadru didactic universitar.
Născut la Ciuperceni, jud. Gorj, în data de 9 martie 1938). Cadru didactic universitar, istorie, cercetător principal I, manager, editor.
Stabilit în Argeş din 1965. Şcoala Medie, Târgu Jiu, Gorj (1954), Universitatea din Bucureşti (1959). Doctorat, istorie, Bucureşti (1979). Documentări externe. Activitate specializată:
Şcoala Medie, Baia de Aramă, Mehedinţi (1959 -1965); facultăţi din Piteşti (1979-1985, 1998-2005); Muzeul Goleşti, Ştefăneşti, Argeş, muzeograf (1965-1967), director (1969-1990); Muzeul Judeţean Argeş (1967-1968, 1992-2008); Muzeul Satului, Bucureşti (1991-1992). Inspector (1968-1969), consilier/consilier şef (1990-1991), Comitetul/ Inspectoratul pentru Cultură Argeş.
Volume importante: Generali câmpulungeni, I (1996, în colaborare), II (2002); Mari personalităţi politice argeşene, I (2000); Generali argeşeni, I (2001), II (2006); Judeţul Muscel. 1831-1939 (2008); Regimentul 18 Gorj (2011); Nicolae Golescu și alți generali câmpulungeni, Colonei argeșeni, File din istoria Argeșului, Generali piteșteni, Comuna Ciuperceni – județul Gorj, Județul Muscel 1831-1939, Goleștii în revoluția de la 1848, Ideea de republică la Golești, Ofiţeri activi gorjeni, Lupta Goleștilor pentru independență, Dinicu Golescu și educația fetelor, România în concepția lui Ștefan Golescu, Goleștii și revoluția de la 1848 în județul Brăila în lumina unor documente inedite brăilene, Goleștii și Gorjul, Jafurile armatelor sovietice în judeţele Argeş şi Muscel în anii 1944-1945.
Numeroase studii, articole, comunicări, referate, reuniuni tematice.
Fondator: Editura Nova Internaţional, Piteşti (2000); revistele Museum (1974); Dor (1990); Satul natal (2001), împreună cu soția, scriitoarea si poeta Elisaveta Novac.
Contribuţii la: reorganizarea şi extinderea Muzeului Goleşti; înfiinţarea caselor memoriale Bălceşti (Vâlcea), Domneşti, Galeş, Muşăteşti, Retevoeşti, Teiu (Argeş); cunoaşterea personalităţilor din familiile Golescu (v.) şi Brătianu (v.). Membru în diverse asociaţii profesionale în domeniu. (Sursa: Enciclopedia Argeșului și Muscelului).
Colectivul Muzeului Județean Argeș a anunțat pe facebook moartea marelui istoric argeșean, transmițând familiei întreaga compasiune.
Dumnezeu să-l odihnească în pace!
Text scris de Fevronia Novac
0 Comentarii