Web Analytics
scris sâmbătă, 03.08.2024

Fetița accidentată de un șofer minor s-a trezit din comă în ziua înmormântării fratelui său

O fetiță în vârstă de 7 ani și fratele ei de 9 ani au fost victimele unui accident rutier provocat de un șofer de 17 ani, în Pantelimon. Din păcate, băiețelul a murit. Micuța a ieșit din comă fix în ziua în care fratele ei a fost înmormântat.

Fetița accidentată de un șofer minor s-a trezit din comă în ziua înmormântării fratelui său

După un complex și lung proces chirurgical de 9 ore, care a început cu intenția de a-i salva piciorul, medicii au fost nevoiți să recurgă la amputarea acestuia pentru a-i salva viața. Fetița a fost internată în spital după ce accidentul a avut loc pe 28 iulie, în urma impactului cu vehiculul condus de tânărul de 17 ani.

Citește și: Nicu Covaci a murit la vârsta de 77 de ani

Pe 1 august, în ziua în care fratele ei a fost înmormântat, fetița s-a trezit din comă și a aflat că i-a fost amputat un picior. Din păcate, părinții ei și echipa medicală au decis să nu-i dezvăluie deocamdată vestea tragică a morții fratelui său, având în vedere starea emoțională extrem de fragilă a micuței.

„S-a trezit, mama și psihologul spitalului i-au spus că piciorul i-a fost amputat. Fetita se află, încă, sub imperiul șocului, dar și al calmantelor. Are lacune de memorie, nu își amintește cu exactitate tot ceea ce s-a întâmplat. Părinții și medicii s-au consultat și au decis să mai aștepte, să nu-i spună că fratele ei a murit. Mama ei a venit la spital imediat după ce înmormântarea băiatului, iar de atunci nu a mai plecat nicio clipă. Este distrusă, a avut nevoie de intervenția medicilor în repetate rânduri”, informează Bugetul.ro.

În urma accidentului, șoferul de 17 ani a fost reținut și se află în arest preventiv, iar colegul său de 19 ani este sub control judiciar.

Citește și: O mamă acuză o doctoriță însărcinată că i-a lovit copilul bolnav în vârstă de un an

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Petiție pentru apă la Stoenești

Orice ar face, primarul de la Stoenești nu scapă de șicanele opoziției, fiind evidențiate în mediul online diverse aspecte care sunt indicate a fi...