Web Analytics

Festival Concurs de muzică populară organizat la Câmpulung

de | 9.08.2022 09:40 | Actualitate, Cultură, Home

Casa de cultură “Tudor Muşatescu”, organizează în perioada 24 – 25 august 2022, Festivalul Naţional – Concurs de muzică populară  “Sus la munte, la Muscel“ ediţia IX-a, deschis soliştilor vocali amatori din România, Republica Moldova şi din cadrul comunităţilor româneşti de dincolo de graniţe, cu vârsta cuprinsă între 15 şi 25 de ani.

Citește și: O nouă ediție a Festivalului-concurs național de folclor la Mioveni

Festivalul îşi propune să descopere, să încurajeze şi să promoveze tinerele talente din domeniul interpretării vocale al cântecului popular autentic românesc, să identifice copiii şi tinerii care doresc să păstreze şi să promoveze valorile culturii tradiţionale româneşti pe plan naţional şi internaţional. De asemenea, festivalul își propune revitalizarea si promovarea tradițiilor din mai multe zone etnografice ale României prin prezentarea costumului popular românesc specific.

Conform Regulamentului de desfășurare a Festivalului – Concurs, în perioada 01 – 31 iulie 2022, s-au înscris pentru etapa de preselecție 65 de tineri din toate zonele etnografice ale României. Fiecare participant a trimis pentru preselecție două cântece: unul fără acompaniament-doină, cântec doinit sau baladă şi unul cu acompaniament din zona etnofolclorică pe care o reprezintă.   

Citește și: Eveniment cultural de excepție la Câmpulung: prima ediție a Festivalului „Muzica în filmul românesc”

 Preselecția s-a desfășurat în perioada 03 – 05 august 2022, la sediul Casei de cultură „Tudor Mușatescu”, pe baza materialelor audio – video trimise de cei 65 de concurenţi. 

„După trei zile în care au fost analizate cu atenție și responsabilitate materialele audio-video, comisia de jurizare formată din Grigore Leșe în calitate de președinte al juriului, Ion Liviu Iana în calitate de director al festivalului și Cătălin Iancu în calitate de dirijor al orchestrei Doina Argeșului, orchestră care va asigura acompaniamentul participanților în cadrul celei de a IX a ediție a Festivalului Naţional – Concurs de muzică populară  “Sus la munte, la Muscel“, a decis ca în etapa finală să se califice 22 de tineri din următoarele județe ale României : Argeș, Bacău, Botoșani, Brăila, Buzău, Cluj, Dâmbovița, Gorj, Ialomița,  Mureș, Olt, Prahova, Sălaj, Suceava, Vaslui, Vrancea, Timiș și unul din Republica Moldova. 

Citește și:„Mariupolis 2”, filmul regizorului ucis la Mariupol, deschide Festivalul internațional de film de la Sfântu Gheorghe

Cei 23 de tineri calificați în concurs se vor întrece, miercuri 24 august 2022, pe scena festivalului „Sus la munte, la Muscel”, care va avea loc în Municipiul Câmpulung Muscel, pentru următoarele premii :  Trofeul  “Gavriil Prunoiu“, în valoare de 12.500 lei; Premiul de Excelență  “Marioara Murărescu”,în valoare de 10.000 lei; Premiul I, în valoare de 7.500 lei; Premiul II, în valoare de 5.500 lei; Premiul III, în valoare de 3.500 lei și trei mențiuni în valoare de 2.000 lei fiecare.”, a transmis Liviu Iana, managerul Casei de Cultură „Tudor Mușatescu”.

Articol scris de Bianca Solomon

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *