Penultimul meci al etapei a 6-a a Ligii 2 s-a jucat la Mioveni, pe Stadionul Orășenesc. Gazda, FC Argeș, a obținut primul succes din acest sezon, învingând pe Unirea Dej, scor 2-0. Au marcat: Angelov (min.5), Rusu (min.35).
Citește și: Fostele glorii ale FC Argeş, onorate duminică pe arena unde au scris istorie
Cele două formații sunt în partea inferioară a clasamentului, cu puncte puține în clasament, după un început modest de sezon. Argeșul încă nu și-a numit un nou antrenor principal după ce l-a demis pe Alexandru Pelici în urma rezultatului înregistrat în etapa a 4-a, iar Eugen Beza pare a fi noul antrenor principal al echipei. Clubul nu a făcut însă nici până acum un anunț oficial privind situația acestei poziții din cadrul echipei de seniori.
0 Comentarii