Web Analytics

articol scris luni, 16 februarie 2026

FC Argeș merge în instanță după scandalul cu Radu Petrescu

Meciul Petrolul – FC Argeș, încheiat 2-1-, a declanșat un scandal în fotbalul românesc din cauza arbitrajului. Asta după ce arbitrul Radu Petrescu (43 de ani), din București, a acordat, în min 85, o lovitură liberă pentru piteșteni, din marginea careului de 16 metri. Micovschi a centrat în careu, Sierra a reluat cu capul și a marcat, însă înainte ca ultimul să trimită balonul în plasă, Petrescu a fluierat, astfel că reușita nu a fost validată. În cazul în care va rata prezența în play-off, FC Argeș a anunțat că va merge în instanță.

Citește și: Mihai Stoichiță, favorit să preia echipa națională pentru barajul cu Turcia

”Clubul FC Argeș își exprimă protestul vehement față de maniera de arbitraj de la partida disputată împotriva echipei Petrolul Ploiești, meci al cărui rezultat final a fost viciat decisiv de o eroare flagrantă a brigăzii conduse de Radu Petrescu. Transmitem un mesaj clar și neechivoc: nu acceptăm nicio formă de imixtiune în stabilirea echipelor calificate în play-off. Lupta trebuie să se dea exclusiv pe gazon, între competitoare, nu să fie decisă de arbitri sau prin alte influențe externe. Nu vrem un arbitraj care să 'echilibreze' artificial campionatul, ci unul care să aplice regulamentul. Nu cerem favoruri. Cerem doar ca meciurile să se joace exclusiv pe teren, iar ierarhiile să fie stabilite de valoarea jucătorilor.

Dacă tot se fac analize ale prestației brigăzii, solicităm să fie complete, nu selective! Cerem transparență totală: publicarea comunicărilor audio dintre arbitrul central Radu Petrescu și ceilalți membri ai brigăzii. Totodată, de ce s-a trecut cu vederea faultul evident în atac de la golul egalizator (1-1) al gazdelor, pe care centralul, surprinzător, nu l-a observat?

Considerăm că decizia din minutul 86 depășește sfera erorii umane. O spunem răspicat: a fost rea-voință! A fost o decizie care nu are nicio legătură cu spiritul fair-play-ului sau cu arbitrajul modern. Cine privește atent reluările poate observa poziționarea complet nefirească a asistentului și a centralului la o fază de acest tip, o poziționare care trădează intenția de a interveni și de a opri acțiunea cu orice preț.

Decizia centralului Radu Petrescu de a opri jocul înainte ca mingea să intre în poartă a anulat, practic, intervenția sistemului VAR, lăsând echipa noastră fără posibilitatea de a-și apăra dreptatea.

Lista viciilor de arbitraj împotriva noastră se mărește. Să nu uităm episodul recent din meciul cu UTA, când centralul Chivulete a ignorat un fault grosolan asupra lui Moldoveanu în careu. Cerem transparență totală și în acest caz: publicarea comunicărilor audio dintre arbitrul central Andrei Chivulete și ceilalți membri ai brigăzii (faza se petrece la scorul de 0-0, în finalul primei reprize).”, se arată în comunicat.

Distribuie!

0 Comentarii

Trimite un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Judecătorul care l-a condamnat pe Daniel Chițoiu a demisionat din conducerea Curții de Apel Pitești

Judecătorul Costin Andrei Stancu, unul dintre magistrații sancționați de Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) în urma condamnării lui Daniel Chițoiu […] Citește!

Update-Argeș. Rețineri și arestări după destructurarea unui grup infracțional organizat

IPJ Argeș a revenit cu informații după cele 65 de percheziții domiciliare efectuate, marți, 3 noiembrie, de polițiștii Brigăzii de […] Citește!

Un câmpulungean, în vizorul polițiștilor pentru transporturi de lemne cu destinații fictive

Un bărbat de 51 de ani, din Câmpulung, este cercetat într-un dosar penal privind infracțiuni la regimul silvic, după ce […] Citește!

Video-Argeș. Percheziții și audieri în dosare de evaziune fiscală și înșelăciune

Vineri, 6 noiembrie, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Argeș, sub supravegherea procurorilor de la Parchetul de pe lângă […] Citește!

Concert emoționant de colinde la Pitești, cu Lorelai Moșneguțu. Donațiile ajută persoanele cu dizabilități

Asociația de Sprijin a Copiilor cu Handicap Fizic din România - Filiala Argeș organizează un concert caritabil de pricesne și […] Citește!

Video-Pitești. Percheziții ale polițiștilor de la Arme. Ce au descoperit

Polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Argeș, sub supravegherea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Pitești, […] Citește!

Ursula von der Leyen vine luni în România și se întâlnește cu Nicușor Dan

Vizită la nivel înalt în România, luni! Președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, vine în vizită în țara noastră. […] Citește!

Tinerii români care se angajează prima dată ar urma să primească bani în plus

Tinerii eligibili care intră pentru prima dată pe piața muncii pot primi până la 27.000 de lei, în plus față […] Citește!

O mamă cere amenzi de 5.000 de lei pentru profesorii care țipă la elevi

O mamă a cerut amenzi de 5.000 de lei pentru fiecare profesor care țipă la elevi și susține că astfel […] Citește!

Coiful de la Coțofenești a fost readus aproape de forma inițială: Va fi expus de Ziua Culturii Naționale

Un eveniment de prezentare a Coifului princiar getic de la Coţofeneşti, aflat înaintea ultimei etape a restaurării, s-a desfăşurat, luni, […] Citește!

Nicuşor Dan: Nu mai suntem în situaţia în care legitimitatea unor alegeri să se rezume la numărarea corectă a voturilor

Preşedintele Nicuşor Dan atrage atenţia asupra modului în care derularea campaniilor electorale influenţează rezultatul procesului electoral. „Nu mai suntem în […] Citește!

Cinci minori, cu vârste între 11 și 16 ani, au tâlhărit un bărbat din Târgu-Neamț

Vineri, 6 noiembrie 2026, Inspectoratul de Poliție Neamț a informat că cinci martori, fete și băieți, cu vârste cuprinse între […] Citește!

Omul săptămânii

Viorel Pătrașcu

Opinie

Cea mai proastă şi coruptă conducere din istoria Consiliului Judeţean Argeş

Din ediția tipărită

Indicator cu eroare la Apele Române! ABA Argeş-Vedea a picat pe eroare

Recentul audit financiar efectuat la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a avut ca rezultat tot o opinie împărțită a inspectorilor, […] Citește!

Foto-pamflete

Taxa pe gunoi, ridicată la rang de predică! Un preot piteştean, alarmă falsă pe Facebook

Un preot din Pitești a reușit să stârnească o adevărată furtună virtuală după ce a anunțat, pe pagina sa de […] Citește!

Fostul deputat Nicolae Georgescu, în cărţi pentru funcţia de prefect al judeţului

Social-democrații din Argeș nu au liniște până nu-l văd iarăși înscăunat pe unul de-al lor ca prefect al județului, în […] Citește!

După zimbri, se înmulţesc şi castorii din Făgăraş

Dacă zimbrii reintroduși în sudul Munților Făgăraș, în trei zone din Muscel, au ajuns la a doua generație de viței […] Citește!

Foto-pamflete

Pieţele din Câmpulung au şef un consilier judeţean

Recent revenit în administrație în calitate de consilier județean din partea PSD, inginerul Constantin Ivan, fost șef la Hidroelectrica și […] Citește!

Închiderea Bulevardului „Pardon”, prilej de promenadă şi odihnă pe carosabil

Se perpetuează măsura restricționării circulației auto pe străzile adiacente Bulevardul ”Pardon” din Câmpulung, în week-end, deși fără acționarea bolarzilor, ci […] Citește!

Se caută medici pentru urgenţe la Câmpulung

După ce concursurile pentru recrutarea a mai multor medici primari și specialiști nu s-a soldat cu ocuparea tuturor posturilor oferite […] Citește!

Foto-pamflete