Web Analytics
scris sâmbătă, 06.04.2024

FC Argeș Basketball pierde la Rapid și e pe locul 5 la final de sezon

În Liga Națională de Baschet Masculin, Rapid București a învins vineri, 5 aprilie, pe FC Argeș, cu 72-58 (la pauza mare, 37-29), giuleștenii întorcând astfel rezultatul din tur.

FC Argeș Basketball pierde la Rapid și e pe locul 5 la final de sezon

Citește și: Eugen Neagoe: „E obligatoriu ca FC Argeș să revină în prima ligă la anul!”

Clubul argeșean a anunțat pe Facebook: „𝗠𝘂𝗻𝗰𝗮̆ 𝗱𝗲 𝗲𝗰𝗵𝗶𝗽𝗮̆. Locul 5, la finalul sezonului regulat, după Cluj, Oradea, Voluntari și Rapid!

În meciul de vineri seara, formula de bază la FC Argeș Basketball a fost: Corey Allen, Tudor Fometescu, Alin Andrieș, Christian Jones, Nikola Jevtovic.

Nikola Jevtovic a fost principalul marcator al vizitatorilor, cu 13 puncte și 6 recuperări. KeShawn Curry a totalizat 11 puncte și două pase decisive, iar Christian Jones a avut 10 puncte și 4 recuperări.

Rezultatul acestei confruntări duce avantajul terenului propriu în play-off de partea rapidiștilor. Cele două formații se vor duela în primul tur din post-sezon.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *