Web Analytics
scris sâmbătă, 06.05.2023

FC Argeș a cerut control antidoping înaintea meciului cu UTA

Daniel Stanciu, director executiv la FC Argeș, a dezvăluit, conform Gazeta Sporturilor, că echipa lui a solicitat un control antidoping la meciul de play-out cu UTA, decisiv pentru salvarea de la retrogradare. Luni, 8 mai, de la ora 18:30, FC Argeș și UTA se vor înfrunta la Pitești, într-un meci cu miză extrem de importantă. Cu o victorie, alb-violeții ar depăși-o pe UTA și ar urca pe locul 7, poziție de baraj, peste arădeni și Chindia, care a fost învinsă de Petrolul, 1-2.

FC Argeș a cerut control antidoping înaintea meciului cu UTA

Citește și: Pendiuc a ajuns la închisoare. „De Crăciun va fi acasă. Tristeţea pentru mine e mare”

Piteștenii au solicitat Agenției Naționale Anti-Doping să efectueze un control la meci. Daniel Stanciu a făcut o trimitere la cazul lui Rareș Pop, tânărul fotbalist al arădenilor (17 ani) care s-a prăbușit pe teren în timpul partidei cu Hermannstadt. „Am făcut vineri cerere la ANAD, pentru că a fost și acel caz cu Rareș Pop și ce s-a întâmplat cu el și înainte de joc. Sunt ceva informații. Cel mai corect plătim și facem controlul. E bine și pentru noi, e bine și pentru ei. Mi se pare normal ca lucrurile să fie puse bine la punct. E un joc important pentru ambele formații”, a precizat Daniel Stanciu, citat de digisport.ro.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită