Web Analytics

Farfurie din majolică – exponatul lunii decembrie la Muzeul Județean

de | 5.12.2022 16:34 | Actualitate, Cultură, Home

Comunicat de presă

Muzeul Județean Argeș prezintă publicului, în luna decembrie, în cadrul seriei „Exponatul lunii”, o nouă piesă deosebităFARFURIE DIN MAJOLICĂ MARCA DAVENPORT.

Multe din artefactele care se regăsesc într-un muzeu au povestea lor, pe care o deslușim în momentul în care găsim indicii depre locul de unde provin, utilitatea, tipul, timpul când au fost create și de către cine. O astfel de piesă este și bunul cultural pe care îl vom prezenta ca exponat al lunii decembrie. 

Cercetările arheologice din 1969, desfășurate în comuna Ștefan cel Mare (județul Argeș), la Mănăstirea Glavacioc, au furnizat patrimoniului Muzeului Județean Argeș numeroase bunuri culturale, printre care și farfuria înregistrată în colecția Istorie Feudală (Medievală), cu numărul de inventar F 1783.

În urma restaurării, decorul imprimat al farfuriei ca și marca acesteia au redevenit vizibile. Astfel, registrul decorativ tip medalion prezintă un peisaj montan cu pagodă, arbori exotici, râu, barcă, elemente specifice Extremului Orient. Marginile farfuriei și peisajul sunt încadrate de frize decorative: prima cu reprezentări florale și vegetale, iar a doua cu un motiv circular geometric.

Legat de elementele care au dus la crearea acestui peisaj, există o legendă chinezească despre iubirea a doi tineri. Un mandarin (înalt demnitar) bogat din Imperiul Chinez locuia cu frumoasa sa fiică, Knoon-see,  într-un palat măreț, înconjurat de grădini exotice. Chang, un tânăr de naștere modestă, fiind secretarul mandarinului, era îndrăgostit fără speranță de scumpa Knoon-see. Knoon-see îl iubea și ea, întâlnindu-se în fiecare seară sub o salcie plângătoare, lângă râu.

Când mandarinul a aflat de întâlnirile și dragostea lor, l-a concediat pe Chang și i-a interzis sa mai vină la moșie. Knoon-see, a fost închisă într-un pavilion cu vedere la râu și era atât de singură, că avea doar păsările ca prieteni. Mandarinul a înconjurat grădinile palatului cu un gard și a aranjat ca fiica lui să se căsătorească cu un războinic, ducele Ta-jin. Acesta i-a dăruit viitoarei mirese un cufăr plin cu bijuterii prețioase.

Devotatul Chang, fără să știe că Knoon-see urma să se căsătorească în curând, a îngrijit și le-a vorbit păsărilor, visând la modalități de a-și contacta iubirea pierdută. El i-a trimis un bilet prin ele, în timp ce madarinul alături de războinicul Ta-jin petreceau și se pregăteau pentru nuntă. Chang și Knoon-see s-au întâlnit în secret, au luat bijuteriile și au fugit peste pod către o barcă pe care Chang o făcuse pentru a evada cu ea. Cei doi îndrăgostiți au navigat spre un ținut îndepărtat. Acolo au vândut bijuteriile și au cumpărat o mică pagodă în care au trăit în fericire (modelul Willow arată pagoda lor îndepărtată, înconjurată de vegetație luxuriantă).

Căutând să se răzbune, mandarinul a capturat și a prins toate păsările din grădinile sale. El și ducele au trimis spioni să încerce să-i găsească pe cei doi iubiți, dar nu au reușit. În cele din urmă, mandarinul s-a gândit să elibereze păsările, ordonând oamenilor săi să le urmeze, fiind sigur că îi vor conduce către fiica lui și către Chang. Păsările devotate, care nu și-au uitat niciodată cei doi prieteni iubitori, au condus involuntar armata diabolică până la pagoda îndepărtată. Războinicii au dat foc pagodei și îndrăgostiții au pierit în mod tragic.

Zeii au avut milă de cei doi îndrăgostiți condamnați și le-au binecuvântat iubirea profundă, acordându-le nemurirea. Din ruinele carbonizate ale căminului lor, sufletele lui Knoon-see și al lui Chang s-au înălțat spre cer ca două turturele, pentru totdeauna libere: ele simbolizează iubirea veșnică. 

Acest artefact este comun secolului al XIX-lea, fiind creat inițial pentru clasa proletară din Anglia, ulterior  producătorul orientându-se și spre exportul lui. Descoperirea in sit a unui astfel de bun este deosebit de importantă, deoarece contribuie pe de o parte la datarea nivelului arheologic în care s-a aflat, iar pe de altă parte ilustrează capacitatea financiară a comanditarului – Mănăstirea Glavacioc și a tipurilor de produse la care acesta avea acces. 

Microexpoziția, va fi deschisă în perioada 1-31 decembrie și va putea fi vizitată de luni până duminică, între orele 9.00-19.00, la sediul Muzeului Județean Argeș, intrarea din Bulevardul Eroilor.

Articol scris de Bianca Solomon

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *