Izabela Lupu, fetița în vârstă de 9 ani de la Școala Gimnazială Deagu din comuna Recea, care s-a ales cu piciorul strivit după ce dulapul clasei s-a răsturnat peste ea, a fost externată de la spitalul Marie Curie din București, acolo unde a suferit o complicată intervenție chirurgicală de montare a unei tije metalice la nivelul membrului afectat. Copila va mai fi însă monitorizată o lungă perioadă de timp și, cel mai probabil va mai trece prin câteva operații.
Prin avocatul Cătălin Gherzan, familia fetei cere de la cei care se fac vinovați, prin neglijență, direct sau indirect, de accident, daune de un milion de euro. Plângerea penală formulară de acesta este îndreptată împotriva Școlii Gimnaziale Deagu, învățătorului fetei și directoarei unității de învățământ, dar și împotriva Primăriei Recea, în administrarea căreia se află școala.
„Pentru acoperirea cheltuielilor generate de accident şi prejudiciul moral, am iniţiat acţiune în Civil pentru pretenţii civile delictuale. Suma pretinsă de familie este de un milion de euro. Fetiței i-a fost implantată o tijă, însă acest lucru nu înseamnă că s-a recuperat. Rămâne de văzut dacă grefa va fi acceptată… Apoi, fetița este în creștere, va fi nevoie de schimbarea tijei, ceea ce înseamnă alte intervenții dureroase, plus cheltuieli pentru familie. Sperăm să acoperim atât prejudiciul material suferit de părinţi, cât şi pe cel moral suferit atât de fetiță, cât şi de membrii familiei”, a declarat, pentru „Jurnal de Argeș”, Cătălin Gherzan, avocatul familiei Lupu.
Tudosoiu confirmă: directoarea școlii din Recea, cercetată disciplinar de ISJ
Lăcrămioara Bucinică, directoarea Școlii Gimnaziale nr. 1 Recea, școala în care peste o fetiță s-a prăbușit dulapul clasei, este cercetată disciplinar după cum ne-a spus inspectorul general al ISJ Argeș, Dumitru Tudosoiu. „Directoarea trebuie să răspundă pentru ceea ce s-a întâmplat acolo”. În timp ce directoarea este cercetată de o comisie a ISJ Argeș și profesorul responsabil este cercetat la nivelul unității de învățământ. „Nu merg pe ideea că trebuie sancțiuni acolo, vedem la ce concluzii ajung comisiile”, mai spune Tudosoiu. Astfel, profesorii ar putea primi un avertisment sau interzicerea dreptului la gradații, cea mai dură sancțiune putând fi desfacerea contractului de muncă. Între timp însă singura înscrisă la examenul directorilor este Lăcrămioara Bucinică aceasta fiind și declarată admisă în primele faze ale concursului.
Isabela Moiceanu şi Alina Crângeanu
0 Comentarii