Web Analytics
scris miercuri, 22.06.2011

Famiglia Alexandrescu, căpuşele sănătăţii argeşene

# Directoarea DSP suferă de incompatibilitate acută şi intoleranţă la respectarea legii # Condamnat la trei ani de pârnaie cu suspendare, Săndel Alexandrescu este nelipsit din depozitele Ioana Med Farm din Ştefăneşti # Din postura de soţ al şefei de la DSP, Alexandrescu face afaceri cu statul în comerţul cu produse farmaceutice, parafarmaceutice, stomatologice, naturiste şi cosmetice în calitate de administrator al Ioana Med Farm #  Radieri de firme şi anonimi băgaţi la înaintare, reţeta succesului # Suveica Alex Dep Farm Piteşti- Medica Expert Farm Piteşti- Ioana Med Farm Ştefăneşti ascunde afacerile la limita legii ale familiei Alexandrescu. Anca Alexandrescu ocupă funcţia de director coordonator al Direcţiei de Sănătate Publică Argeş din 13 octombrie 2009 şi,  la acel moment, soţul domniei sale avea calitatea de patron al societăţii Alex Dep Farm. În această calitate, Săndel Alexandrescu a suferit, în mai 2011, o condamnare la trei ani de închisoare cu suspendare dar cu supravegherea directă a autorităţilor. Condamnarea a venit pentru înşelăciune în afaceri cu medicamente, calitatea de înşelat revenindu-i imperiului farmaceutic Montero Bucureşti. Am făcut aceste precizări pentru că familia Alexandrescu este suspectată că dirijează o adevărată suveică în domeniul afacerilor cu produse farmaceutice, parafarmaceutice, naturiste, cosmetice şi chiar produse de tehnică medicală.

Alex Dep Farm, firma care, în loc de glorie, i-a adus o condamnare “Domnului DSP”

“Domnul DSP”, adică Săndel Alexandrescu, soţul şefei Direcţiei de Sănătate Publică, Anca Alexandrescu, este fără doar şi poate unul dintre clienţii de top ai DIICOT- Serviciul Teritorial Piteşti, instituţie care a reuşit să-l transforme în infractor cu acte în regulă, cel puţin până la decizia finală a Justiţiei. Înainte de a ajunge în această postură ingrată, soţul “Doamnei DSP” s-a dorit a fi un respectat om de afaceri, în principal în branşa furnizorilor de medicamente. A fost la un pas de reuşită până când procurorii DIICOT s-au prins cam ce fel de afacerist este. Rezultatul: o condamnare la trei ani de închisoare cu suspendare şi… „Pe durata termenului de încercare, condamnatul Săndel Alexandrescu se va supune următoarelor măsuri de supraveghere:  a) să se prezinte, conform programului, la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Argeş;  b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;  c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă”. Nu în ultimul rând trebuie spus că Alex Dep Farm a fost desfiinţată subit în 2010.

Ioana Med Farm, societatea de manevră a lui Săndel Alexandrescu

Ioana Med Farm, societate al cărei acţionar unic figurează, la ora actuală, un anume Nicolae Popa, este firma prin care familia Alexandrescu face afaceri cu statul, prin stat înţelegându-se instituţii spitaliceşti. Săndel Alexandrescu are, cel puţin în acte, calitatea de administrator al societăţii, societate al cărei unic acţionar este acum Nicolae Popa, acelaşi Nicolae Popa care, în martie 2009, s-a retras din acţionariatul Medica Expert Farm, societate care are printre acţionari şi pe SC Ioana Med Farm… O adevărată suveică s-ar putea spune fără teamă de greşeală.

Gura păcătoasei de pe site

O simplă căutare pe Google după denumirea Ioana Med Farm trimite din prima poziţie pe o pagină din care cititorul află că firma ar fi înfiinţată în 2001,  în ciuda faptului că ea a fost înregistrată în 2008. La o cercetare mai atentă a paginii de internet se observă că anul 2001 este aferent înfiinţării societăţii Alex Dep Farm (desfiinţată în 2010), firmă care apare şi în spaţiul în care este înscris rezultatul final al căutării. La capitolul “Contact” este nominalizată Oana Florea, care ne-a declarat telefonic că Ioana Med Farm lucrează cu peste 20 de furnizori naţionali de produse de profil şi distribuie aceleaşi produse către circa 50-60 societăţi farmaceutice şi mai multe spitale din toată ţara, nu numai din Argeş (aici apare afacerea cu statul). Tot Oana Florea a mai declarat că Ioana Med Farm se consideră o companie de anvergură regională cu clienţi poziţionaţi preponderent în Muntenia şi Oltenia.

Incompatibilitatea din declaraţia de avere

Legea şi bunul simţ spun că activităţile private ale unei persoane care ocupă o funcţie publică de genul celei în care se află, din 2009, Anca Alexandrescu, nu trebuie să se intersecteze cu domeniul de activitate vizat de acea funcţie publică. În ciuda acestei realităţi, în declaraţia de avere a şefei de la DSP, declaraţie completată în 28 octombrie 2010, doamna Anca recunoştea că deţinea calitatea de salariat al Ioana Med Farm, cu un salariu annual de 6 048 lei. Adică şefa de la DSP era salariata unei firme de distribuţie din domeniul medico-farmaceutic, firmă al cărei administrator este, cel puţin în acte, soţul domniei sale, Săndel Alexandrescu, şi care are afaceri cu mai multe spitale din ţară. În aceeaşi declaraţie, precum şi în cea de interese, nu apare nimic la rubrica “soţ” ca şi cum acesta nu ar avea niciun venit. Din păcate, în ciuda insistenţelor noastre, şefa DSP Argeş, medicul Anca Alexandrescu nu a răspuns la telefon.

Celelalte probleme cu Justiţia ale familiei Alexandrescu

Soţul. În afara condamnării din dosarul Montero, Săndel Alexandrescu şi-a mai trecut în palmares o condamnare de 5 ani de închisoare şi 3 ani interzicerea unor drepturi, prin cumularea mai multor pedepse, pronunţată de Tribunalul Argeş în iulie 2010. Capetele de acuzare sunt: asocierea pentru săvârşirea de infracţiuni, înşelăciune în convenţii cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată, complicitate la fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată şi spălarea de bani. Dosarul se referă la un tun de aproximativ 23 de miliarde lei vechi pe care Alexandrescu, în complicitate cu alte persoane, l-a dat în dauna Lukoil România. Sentinţa a fost atacată la Curtea de Apel Piteşti, iar această instanţă a decis recent întoarcerea dosarului la Tribunalul Argeş pentru rejudecare.
Soţia. Anca Alexandrescu, şefa Direcţiei de Sănătate Publică Argeş, a fost şi ea invitată în martie anul acesta “la o cafea”, la DNA, după cum i-a plăcut să declare ziariştilor. În realitate, ea a fost chemată să dea cu subsemnatul într-un dosar de dare de mită în care figurează alături de administratorul firmei Ioana Med Farm, nimeni altul decât soţul său Săndel, şi o angajată a acestei societăţi. Din postura publică în care se află, Anca Alexandrescu, împreună cu cei doi nominalizaţi mai înainte, ar fi încercat să dea o mită consistentă, 5000 de euro, şefului Agenţiei Naţionale a Medicamentului, Daniel Boda, fiul analistului politic Iosif Boda. După monitorizarea suspecţilor, procurorii anticorupţie au aflat că miza şpăgii era ca ANM să nu emită decizia de încetare a activităţii pentru firma Ioana Med Farm, depistată cu mari nereguli în timpul unui control al Agenţiei. Cu alte cuvinte, şefa de la DSP a încercat să dea mită pentru a salva afacerea controlată de soţul său.
(Florin Silvestru)

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită