Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în cazul a cinci foşti şi actuali funcţionari publici care ar fi comis fals în declaraţii întrucât nu au declarat venituri în cuantum total de peste 480.000 de lei.
ANI a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție!
GHEORGHE MIHAI MARIUS – Funcționar public cu statut special în cadrul Inspectoratului General al Poliției Române
SESIZARE PARCHET
Agenția Națională de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cu privire la existența indiciilor referitoare la posibila săvârșire de către GHEORGHE MIHAI MARIUS a infracțiunii de fals în declarații, prevăzută de art. 326 din Codul Penal, întrucât, nu a declarat venituri încasate din premii și jocuri de noroc în valoare de 4.446 Lei, venituri din activități independente în valoare totală de 2.192 Lei, bunuri imobile reprezentând un apartament, bunuri mobile reprezentând un autovehicul precum și datorii, reprezentând un credit bancar în valoare de 271.414 Lei, în declarațiile de avere depuse în perioada exercitării funcției publice.
Citește și: Ion Georgescu: „Domnul Mînzînă are susţinerea mea. Cu un amendament: să fie mult mai aproape de colegi”
BERECHET NICOLAE CRISTIAN – Funcționar public cu statut special în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu
SESIZARE PARCHET
Agenția Națională de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cu privire la existența indiciilor referitoare la posibila săvârșire de către BERECHET NICOLAE CRISTIAN a infracțiunii de fals în declarații, prevăzută de art. 326 din Codul Penal, întrucât, nu a declarat veniturile încasate din premii și jocuri de noroc în valoare de 20.528 Lei, în declarațiile de avere depuse în perioada exercitării funcției publice.
RODINA FELICIAN – Agent principal de poliție în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin
SESIZARE PARCHET
Agenția Națională de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cu privire la existența indiciilor referitoare la posibila săvârșire de către RODINA FELICIAN a infracțiunii de fals în declarații, prevăzută de art. 326 din Codul Penal, întrucât, nu a declarat veniturile încasate din jocuri de noroc în valoare de 14.714 Lei, în declarațiile de avere depuse în perioada exercitării funcției publice.
CISMARU NICOLAE – fost Funcționar public cu statut special în cadrul Poliției Transporturi Feroviare Curtici
SESIZARE PARCHET
Agenția Națională de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cu privire la existența indiciilor referitoare la săvârșirea de către CISMARU NICOLAE a infracțiunii de fals în declarații, prevăzută de art. 326 din Codul Penal, întrucât nu a declarat veniturile încasate din profesii libere și comerciale în sumă totală 55.460 Lei, din dividende în sumă totală de 4.246 Lei și din jocuri de noroc în valoare de 106 Lei, în declarațiile de avere depuse în perioada exercitării funcției publice.
Citește și: Dosar penal pentru ciocanul de marcat găsit în birou la directorul Armand Chiriloiu
HOPȘA ADRIAN FLORIN – Consilier Județean în cadrul C.J. Neamț
SESIZARE PARCHET
Agenția Națională de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cu privire la existența indiciilor referitoare la posibila săvârșire de către HOPȘA ADRIAN FLORIN a infracțiunii de fals în declarații, prevăzută de art. 326 din Codul Penal, întrucât, nu a declarat veniturile încasate din jocuri de noroc și dobânzi în valoare de 108.798 Lei, în declarațiile de avere depuse în perioada exercitării funcției publice.
Foto: arhivă
0 Comentarii