Mii de iubitori ai Munților Făgăraș au participat la a treia ediție a Făgăraș Fest, singurul festival itinerant din România, dedicat naturii, munților și comunităților de la poalele acestora. Fundația Conservation Carpathia și Propark, Fundația pentru Arii protejate au pus în scenă, pe Valea Avrigului, un eveniment cu impact minim asupra naturii și maxim asupra dezvoltării durabile a localnicilor, un amestec interesant de natură, cultură locală, activități și experiențe diferite, mâncare curată și sănătoasă, stare de bine și relaxare.
Citește și: A mai rămas o zi până la Făgăraș Fest, festivalul celor mai înalți dintre Carpații României
Făgăraș Fest a însemnat trei zile și două nopți pline de activități și aventuri în inima naturii, la poalele celor mai înalți munți din Carpații Romaniei. Poiana de pe Valea Avrigului, străjuită de patru vârfuri de peste 2.200m altitudine, a reprezentat cadrul ideal în care organizatorii au pus în scenă un festival pentru toată familia. O sărbătoare a naturii în care s-au derulat drumeții montane, tururi ghidate pe urmele animalelor, tururi botanice, sesiuni de urmărire a păsărilor, excursii la muzeul din localitate, o șezătoare cu povești inedite, o proiecție specială a filmului documentar „România Sălbatică” sau concerte sub clar de lună cu Taraful de la Vărbilău și trupa The Mono Jacks.
Făgăraș Fest – despre Natură și Oameni
Prima seară de festival i-a avut drept gazde pe realizatorii filmului „România Sălbatica”, documentar câștigător al Premiului Publicului la Festivalul Internațional de Film Transilvania TIFF 2021 și a cinci premii Gopo în 2022. Regizorul Dan Dinu si co-producătorul Cosmin Dumitrache au avut o sesiune de discuții cu iubitorii de natură la finalul proiecției care s-a desfășurat în aer liber.
Citește și: Făgăraș Fest invită iubitorii de natură între 5 și 7 august, la Avrig
Sâmbătă și duminică participanții au putut alege din multitudinea de experiențe în natură și despre natură, de la drumeții pe cărările de munte din zonă, la tururile ghidate despre animale, plante, păsări, activități pentru copii. Micii producători locali au adus rezultatul muncii lor, fiind prezenți cu bunătăți locale, dar și obiecte frumos meșteșugite.
Muzica a completat programul festivalului, aducând generațiile și oamenii împreună. Astfel, în festival s-au auzit lăutari autentici grupați înTaraful de la Vărbilău, iar cea mai bună trupă românească de rock alternativ, The Mono Jacks, a venit făcut publicul să cânte minute în șir. Atmosfera a fost întreținută de DJ UFe & Bully de la Vinyl Rum Tapas and Wine (VRTW).
Duminica a fost dedicată muzicii și tradițiilor locale. Pe scenă au urcat ansamblul folcloric „Hora de la Rusca”, Sebeșul de Jos, coordinator Elena Mangu, ansamblul „Doruleț” din Racovița, coregraf Corina Grecu, precum și ansamblul folcloric „Purtata Avrigului”, cu o tradiție de peste 50 de ani, coregrafi Andreea și Grigore Bulz. Cântecul popular a fost prezent prin tânăra interpretă Sara Stoișor și pasionații de folclor, George și Maria Farcaș. Programul folcloric a fost realizat cu sprijinul Primăriei Avrig.
Pe toată durata festivalului, participanții au putut trimite cărți poștale cu vederi și mesaje din festival, dartorită parteriatului cu Poșta Română.
Citește și: Bucătărie, poveşti cu zimbri şi multă istorie în jurul ceaunelor de la Făgăraş Fest
Festivalul a mai fost prilej de plimbare în imagini prin Munții Făgăraș, datorită expoziției de fotografie realizate de fotografi profesioniști sau amatori în cadrul CARPATHIA Photo Camp, precum și de specialiști din cadrul Fundației Conservation Carpathia. Expoziția a fost curatoriată de fotograful și regizorul Dan Dinu.
„Făgăraș Fest este dincolo de toate un eveniment manifest pentru frumusețea și diverisitatea Munților Făgăraș. Ne propunem să aducem oamenii mai aproape de natură dar în același timp să le oferim și experiențe și informații interesante.
Avem o moștenire naturală unică în Europa și acces nelimitat la ea. O celebrăm în fiecare an la Făgăraș Fest și alegem de fiecare data o altă zonă a Munților Făgăraș, tocmai în idea de a implica și comunitățile locale. Prima ediția a avut loc la Lerești, a doua la Nucșoara iar acum suntem pe Valea Avrigului. De fiecare dată acest festival a adus un plus de valoare la munca depusă de localnici pentru a promova zona, cu respect, cu responsabilitate, în armonie cu ceea ce ne înconjoară, adaptând tonul și muzica la spectacolul oferit de Natură.” a declarat Victoria Donos, directorul de comunicare al Fundației Conservation Carpathia.
Citește și: Făgăraș Fest 2021 – singurul festival comunitar sustenabil din România
Tur ghidat în pădure, pe urmele animalelor sălbatice
Fundația Conservation Carpathia derulează în prezent 2 programe de repopulare cu specii dispărute din diferite zone (zimbrii și castori) dar și programe de protecție și monitorizare pe baza de probe ADN pentru lupi, râși, urși sau alte animale sălbatice. Participanții, ghidați de rangerii Fundației au aflat detalii interesante despre munca de protecție și conservare a biodiversității. Analizând urmele proaspete lăsate de animale pe poteci, iubitorii de natură au înțeles mai bine faptul că muntele este în primul rând casă pentru aceste animale iar protecția lor ar trebuie să fie o prioritate pentru oameni. De altfel, reconectarea cu natura a reprezentat un prilej bun pentru turiști de a înțelege procesele naturale care trebuie susținute.
Tur botanic și sesiuni de cunoaștere a păsărilor
Zona munților Făgăraș găzduiește peste 70 de specii de orhidee sălbatică și sute de specii de păsări care cuibăresc numai în desișul acestor păduri. Într-o experiență 360, puțin după zorii zilei sau seara, înainte de apus, participanții la festival au ascultat și au văzut concertul a zeci de specii de păsări, de un colorit impresionant. Ghidați de un specialist, cu binoclu la purtător, iubitorii de natură au fost martorii unei experiențe interesante și au plecat cu noi cunoștințe, experiențe, dar și fotografii pentru albumele personale.
Reinventarea tradițiilor în comunitățile de la poalele munților – s-a realizat prin amabilitatea localnicilor care au venit cu povești interesante și au organizat o șezătoare veritabilă, un loc în care participanții la festival au putut asculta poveștile locului și ale oamenilor. De asemenea, s-au organizat și ateliere în care vizitatorii au experimentat diferite meșteșuguri păstrate ca o moștenire a spiritului autentic (cusut, împletit etc.)
Citește și: Făgăraș Fest 2021 – singurul festival comunitar sustenabil din România
Incursiunea în istoria, cultura și identitatea Avrigului a avut-o drept gazdă pe Maria Grancea, cunoscută ca doamna Uca din Avrig, bibliotecar și muzeograf, păstrător al moștenirii culturale a lui Gheorghe Lazăr și a baronului Samuel von Bruckenthal, două personalități care au marcat istoria acestui loc. În muzeul din centrul orașului doamna Uca a adunat mărturii importante, documente istorice, obiecte de port popular, razboaie de țesut sau alte dovezi ale activității meștesugarilor. De altfel, în micul muzeu pe care îl păstorește, vizitatorii pot admira obiecte din sticlă, dar și cristal galben produse până de curând chiar la fabrica de sticlă din localitate, o tradiție care datează de la 1830.
Experiențe pentru toată familia – dragostea pentru natură se formează în familie, motiv pentru care cei mici alături de părinții lor au avut acces la ateliere dedicate de explorare și de joacă. Sute de copii nu au ratat ocazia de a observa la microscop diferite specii de plante sau insecte. La quizul cu informații despre lumea plantelor și a animalelor, premiile puse în joc au fost rapid adjudecate de către cei mici.
48 de ore de competiție sportivă de aventură și rezistență
Făgăras Fest a găzduit si cel mai complex concurs de tip adventure din România. Este vorba de o competiție epică de aventură de 230 km, care s-a derulat timp de 50 de ore prin sălbăticie. Probele de alergare, mers pe munte, mountain bike, canoe, rapel, tir cu arcul, orientare si alte cateva elemente surpriză, au fost duse la bun sfârșit de zeci de participanți.
„Ne bucurăm să vedem în fiecare an acest apetit al participanților pentru aventură și totodată bucuria lor de a petrece timp de calitate în natură, în ciuda provocărilor la care sunt supuse echipele care intră pe traseu. Acest concurs le testează limitele dar le și aduce satisfacții majore. Această competiție atrage participanți din toată țară, ceea ce ne îndreptățește să spunem că ariile protejate pot fi niște instrumente de dezvoltare durabilă în comunitățile locale.” a declarat Tiberiu Chiricheș, Director Executiv, ProPark, Fundația pentru Arii Protejate.
Târgul de produse locale a reunit 24 producători care au dat festivalului gust și savoare, prin rețete simple preparate cu ingredinte locale, naturale, dar și prin meșteșurile oamenilor din zonă.
Evenimentul s-a desfășurat cu sprijinul Primăriei Avrig și Asociației Valea Avrigului, Poștei Române, CPNT și voluntarilor, precum și partenerilor media Radio Guerrilla, Tribuna, Mesagerul de Sibiu și tuturor celor care au răspândit vestea acestui festival verde.
Făgăraș Fest nu ar fi fost posibil fără finanțarea din partea Comisiei Europene prin programul LIFE Nature, a Fundației Arcadia prin programul Endangered Landscapes Programme, a Fundației OAK și eMAG.
0 Comentarii