Web Analytics
scris vineri, 23.09.2022

Facturile de energie electrică, calculate în funcție de consumul din luna curentă

Liderii Coaliției ar fi căzut de acord privind plata facturilor de energie electrică în funcție de consumul din luna curent, nu de estimarea de consum din ultimii ani, potrivit Realitatea Plus.
Decizia a fost luată după ce între liderii PSD și PNL a existat o dispută legată de modul în care se va face raportarea la plafoanele de consum pentru care se acordă facilități. Social-democrații au propus ca aceasta să se realizeze pe consumul real din luna respectivă, în timp ce liberalii au propus să se apeleze la estimarea de consum din anii precedenți.

Facturile de energie electrică, calculate în funcție de consumul din luna curentă

Citește și: Ion Mînzînă: „Persoanele care își reduc consumul curent de energie electrică ar putea beneficia de prețuri plafonate”


La acest punct de vedere au subscris atât ANRE, cât și companiile energie. Potrivit acestora, în urma reglementărilor din Ordonanța de Urgență 27/2022 privind pragurile de plafonare pentru care se acordă tarife reduse, sistemul are nevoie de o bază de raportare la care să se calculeze factura urmând ca în luna februarie 2023 să aibă loc o regularizare.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Reluăm campania ziarului după Anul Nou

Fiindcă suntem în decembrie, o lună a sărbătorilor de iarnă, oprim campania noastră „Îl are pe conștiință directorul Armand Chiriloiu pe inginerul...

Cin’ să fie din PSD Argeş?

Necunoscute sunt căile campaniei electorale (eșuate deja) a lui Daniel Băluță, inclusiv pe filiera PSD Argeș. De altfel, la ședința de luni de la...