Web Analytics

articol scris miercuri, 27 mai 2026

Facilități pentru executorii judecătorești din Argeș și Vâlcea

În această săptămână, la sediul Tribunalului Argeș, a avut loc întâlnirea dintre conducerea Curții de Apel Pitești, reprezentată de președintele Bogdan Mateescu, și conducerea Camerei Executorilor Judecătorești de pe lângă Curtea de Apel Pitești, reprezentată de cunoscutul executor judecătoresc Florin Petroaica.

"La această reuniune au participat colegi din cadrul Tribunalului Argeș, Tribunalului Vâlcea, Tribunalului Specializat Argeș și ai judecătoriilor arondate acestor instanțe, precum și executori judecătorești din județele Argeș și Vâlcea.

Discuțiile purtate au avut în vedere identificarea și implementarea unor măsuri pentru uniformizarea practicii judiciare privind comunicarea electronică a actelor în dosarele având ca obiect încuviințarea executării silite precum și a altor înscrisuri care privesc executarea silită, către instanțele judecătorești.

Citește și Adolescentă agresată sexual şi ucisă într-un lan de rapiţă de un recidivist eliberat condiţionat anul trecut

Inițiativa propusă de conducerea Curții de Apel Pitești se înscrie în procesul amplu de digitalizare a sistemului judiciar și urmărește o serie de beneficii importante: reducerea timpilor de transmitere și soluționare a documentelor, eficientizarea activității instanțelor și a executorilor judecătorești, diminuarea costurilor administrative și a consumului de hârtie, facilitarea accesului rapid la informații, precum și creșterea gradului de predictibilitate și uniformitate în practică.

Modalitatea concretă de implementare a acestei măsuri va fi realizată prin acte administrative emise la nivelul Curții de Apel Pitești precum și prin măsuri corespunzătoare ce vor fi implementate la nivelul Camerei Executorilor Judecătorești de pe lângă Curtea de Apel Pitești, în vederea asigurării unei aplicări unitare și eficiente a acestui demers, până la începutul vacanței judecătorești.

Dialogul instituțional și colaborarea dintre profesiile juridice reprezintă premise esențiale pentru construirea unei justiții moderne, eficiente și adaptate nevoilor societății actuale", se arată într-un comunicat al Tribunalului Argeș

Distribuie!

0 Comentarii

Trimite un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Șase posturi libere la SEDC Mioveni

Servicii Edilitare pentru Comunitate Mioveni S.R.L scoate la concurs în vederea angajării șase posturi de îngrijitor spații verzi. Pentru a […] Citește!

Argeșean reținut pentru lovirea unui tânăr. De la ce a pornit totul

Luni, 13 iulie, polițiștii de investigații criminale din cadrul Secției 1 Pitești au continuat cercetările într-un dosarde lovire sau alte […] Citește!

Mihai Coteț: „PNL trebuie să meargă pe picioarele lui. Cine dorește în brațele PSD, drumul este liber”

Senatorul PNL de Argeș, Mihai Coteț, le transmite colegilor liberali că trebuie să renunțe la compromisurile cu PSD și că […] Citește!

Cea mai proastă veste pentru Gigi Becali: „Peste 30.000.000 de euro pentru Universitatea Craiova”

Universitatea Craiova a dat lovitura în acest an și și-a completat vitrina cu trei trofee. Oltenii au planuri mari și în […] Citește!

FCSB, multe absențe la debutul în noul sezon

Gigi Becali a anunțat că va face o campanie de transferuri spectaculoasă și că va investi 5-6 milioane de euro. […] Citește!

Film în premieră la Pitești, pe 19 iulie: „De capul nostru”

Duminică, 19 iulie 2026, la ora 18.00, la Cinematograful de artă „Mircea Diaconu” din Pitești va fi proiectat în premieră […] Citește!

Prețuri exorbitante la Franța – Spania! Aproape 350.000 de dolari costă un bilet la VIP

Partida Franța - Spania, prima semifinală a Cupei Mondiale 2026, va putea fi urmărită marți, de la ora 22. În cealaltă semifinală […] Citește!

Tânără amendată la Mioveni pentru viteză. Cât a indicat radarul

Luni, 13 iulie, polițiștii Formațiunii Rutiere Mioveni au depistat o tânără, în vârstă de 19 ani, din comuna Davidești, care […] Citește!

Câți bani a încasat Istvan Kovacs după cele două meciuri arbitrate la CM 2026

Deși nu s-a calificat la Campionatul Mondial din Statele Unite ale Americii, Canada și Mexic, România a avut un reprezentant […] Citește!

Doi argeșeni prinși cu lemne nejustificate. Cât au luat amendă

Luni, 13 iulie, polițiștii din Stâlpeni au oprit în trafic un bărbat, în vârstă de 51 de ani, din comuna […] Citește!

Situație bizară: începe campionatul și două formații au interdicție la transferuri

Două cluburi din Superliga nu-și pot înregistra transferurile, potrivit iamsport.ro Superliga revine, vineri, cu o nouă ediție. Cu doar câteva […] Citește!

Exclusiv! Marian Bondrea, înainte de FCSB – FC Argeș: „Se va termina la egalitate”

Mult a fost, puțin a mai rămas. FC Argeș se pregătește pentru jocul din prima etapă a SuperLigii, ediția 2026-2027. […] Citește!

Omul săptămânii

Adrian Burcea

Opinie

delacroix-liberatate

14 Iulie – Bastilia cucerită de popor. Mituri demontate și secretele nopții care a resetat istoria lumii

Din ediția tipărită

Rectorul Mihnea Costoiu, atac la politicienii fără carte. „Lumea se schimbă și e dominată de prostie”

Rectorul Universității Politehnica București i-a atacat dur pe politicienii fără carte, care conduc astăzi țara. Studiile înalte au ajuns să […] Citește!

Singurul oncolog de la Câmpulng şi-a luat normă întreagă la Spitalul „Sf. Nicolae” din Piteşti

După ce că Spitalul Municipal Câmpulung are deficit de medici la Cardiologie și Urologie, iar Dermatologia a fost deființată, aceeași […] Citește!

Dublă măsură la Primăria Câmpulung. Arhivistul, pus să întocmească rapoarte lunare de activitate, ceilalţi – excluşi de la o asemenea obligaţie

A fost întocmit și aprobat un nou regulament de organizare și funcționare a aparatului de specialitate al primarului Câmpulungului, un […] Citește!

Foto-pamflete

Lasconi şi-a luat al treilea consilier personal! O stilistă care locuieşte pe aceeaşi stradă cu ea

S-a completat echipa de consilieri personali ai primăriței Elena Lasconi, după ce au intrat pe posturi un fost angajat al […] Citește!

De la accident cu material nuclear, în birou cu Lasconi! A mai trecut un prefect prin Câmpulung

Dacă Radu Perianu și-a găsit pe vremuri timp să explice câmpulungenilor ce e cu închiderea bulevardului, iar Ioana Făcăleață a […] Citește!

Foto-pamflete

Negul apărut din jegul politicianului Cap de Porc

Negul din zona inghinală a politicianului argeșean supranumit Cap de Porc, apărut din cauza jegului permanent existent în creierul acestuia, […] Citește!

Mihai Claudiu Covaliu, Doctor Honoris Causa al Universității Politehnica București – Centrul Universitar Pitești. Mesajul primarului Gentea

În cadrul unei ceremoniii de ținută, Mihai Claudiu Covaliu, președintele Comitetului Olimpic și Sportiv Român, a primit titlul academic de […] Citește!

Veterinarul Vişinescu s-a războit cu Agenţia Zonei Montane pentru salariu! După două runde de procese, mai are doar un recurs

Ionel Vișinescu, cunoscutul medic veterinar argeșean și consilier superior în cadrul Agenției Naționale a Zonei Montane, după ce a fost […] Citește!