Există un tânăr bărbat care caută a ne convinge prin demonstraţii pe viu că poţi să supravieţuieşti în condiţii ce par fără ieşire. Desigur că este foarte bine plătit şi tot ce face este fără intervenţii din afară. Dar poate că aceasta a fost formula găsită de cine l-a angajat sau l-a trimis, anume ca să credem că şi noi, oamenii obişnuiţi, avem şansa să înfruntăm imposibilul în situaţii limită. Dacă ar fi fost vorba de miracole, ne-am fi pornit să-i căutăm pe cei aleşi sau trimişi ca să ne punem în slujba lor spre a fi salvaţi fără apel la forţele proprii. Şi după cum scrie la cartea sfântă, la vremea Apocalipsei vor apărea mulţi profeţi falşi în oastea lui Anticrist care să ne ducă în eroare şi la pierzanie.
Se spune că va trebui să trecem inevitabil printr-un deşert. Ba chiar că am şi purces la drum fără să ne dăm seama. Deşert de nisip? Deşert de sare? Deşert de cenuşă? Nu are importanţă! Cum ar fi fost, tot un deşert al morţii e. Fără apă, fără umbră, fără forme de viaţă. Dacă nu vom reuşi să-l străbatem, nu va ajunge dincolo nici praf din oasele noastre, nici cenuşă din ideile pe care le-am gândit.
Dar există pentru noi un dincolo? Pământul făgăduinţei? Pământ? Sau numai pustiu după pustiu, care dă în alt pustiu, la viitorul I, la viitorul II, la plus infinit…?
Dacă ar fi să fie croit totul după modelul deşertului biblic, ar trebui să se ivească un călăuzitor şi comandant cu puteri excepţionale care să ne conducă după ordine date prin glasuri numai de el auzite. Un Moise care să despice în două valurile mării, să lovească cu toiagul stânca din care să ţâşnească izvor de apă când ar fi să murim de sete, să provoace o grindină de mană cerească atunci când ar fi să murim de foame, ba chiar o ploaie, cu prepeliţe, poate de-a gata fripte.
Să urce pe munte ca să ne aducă cele zece porunci săpate în piatră. Şi nouă, păcătoşii şi ticăloşii, nu ne vor conveni poruncile să nu furi, să nu râvneşti la avutul altuia, să nu-ţi faci chip cioplit. Şi vom râvni şi vom hoţi şi ne vom turna idoli şi idoliţe din aur, care nu vor voi să coboare de acolo de unde i-am cocoţat sau s-au căţărat singuri pe soclu.
Şi mai e ceva. Ceva pe care dacă l-ar fi ştiut cei de atunci, n-ar mai fi pornit la drum: întreaga generaţie a pierit în pustiu! Până şi Moise, călăuzitorul şi conducătorul! Nu au ajuns în ţara speranţei decât pruncii născuţi în nisipul deşertului, ca să se facă marea curăţenie…
Dar este obligatoriu să se repete modelul iniţial? Să avem de-a face cu o simplă copie? Orice lucrare nouă înseamnă perfecţiune…
Şi nici condiţiile nu mai sunt cele de atunci. Evoluţia sau involuţia au dus la schimbări profunde. Altă generaţie, altă robie, alte păcate. Alţi viţei şi viţele de aur. Alt exod. Alte speranţe. Alte încercări de a supravieţui.
Bear Grylls, tânărul bărbat care ne învaţă prin exemple personale să supravieţuim, nu face minuni. Dimpotrivă, ne convinge că ce face el poate să facă oricine. Să treacă prin mlaştini, prin jungle, peste munţi, peste ape, printre scorpioni, printre şerpi, printre fiare sălbatice, pe banchize de gheaţă, prin copaci, peste deşerturi de zăpadă, de sare sau de nisip, prin incendii şi diluvii, fără hrană, fără apă, fără echipamente speciale, fără coechipieri, fără îngeri, fără demoni. Îl vezi cum roade rădăcini, cum mestecă frunze şi ierburi, cum înghite viermi şi insecte vii. Şi dacă trebuie să străbată un pustiu de sare, cu temperaturi de peste 50 de grade şi fără o picătură de apă, jupoaie ultimul şarpe întâlnit, îi întoarce pielea pe dos făcând din ea un fel de furtun, pe care îl leagă la un capăt şi îl umple cu urină din propriu-i trup, îl înnoadă la celălat cap, şi are provizia de lichid asigurată pe o zi de deshidratare.
Şi, ca să fim pe deplin convinşi, ne arată cum, în momentul de cumpănă, îşi toarnă pe gât respectivul produs biologic.
Oare aşa vom fi siliţi să străbatem deşertul crizei în care am intrat?
Prof. Marin Ioniţă
0 Comentarii