Web Analytics
scris joi, 09.11.2017

Exproprierile pentru autostrada Piteşti-Sibiu sunt o nebuloasă pentru primarii argeşeni

6 01Proiect de importanță continentală, nu doar națională, Autostrada Pitești-Sibiu va traversa o serie de localități argeșene,  Bascov, Merișani, Băiculești, Curtea de Argeș, Tigveni, Cepari, Șuici, Sălătrucu. Localități ale căror administrații locale sunt încă în faza de aflare a adevărului absolut adică a cifrelor exacte care descriu traseul și impactul acestui obiectiv rutier asupra fiecărei localități în parte. Am încercat să aflăm aceste date direct de la surse, de la primăriile localităților amintite, unde s-a putut de la primari sau, unde nu, de la subalternii acestora.  La ce se referă aceste cifre? La lungimea autostrăzii pe teritoriul localității cu pricina, la suprafața de teren care urmează să fie expropiată și la numărul persoanelor, proprietari de terenuri, afectate de expropieri. În urma cercetării noastre am aflat că toate administrațiile locale stau acceptabil la capitolul lungime și sunt varză la cel al suprafețelor? De ce? Pentru că am fost îndemnați să înmulțim noi numărul kilometrilor de autostradă aparținând fiecărei localități cu 70 de metri, lățimea totală aferentă unei astfel de șosele, și să calculăm astfel suprafața supusă expropierii. Dovadă că aflarea unei arii atunci când se cunoaște o dimensiune în metri și alta în kilometri e peste puterile aritmetice și politico-adminstrative ale edililor argeșeni. Concluzia: mai e mult până departe, că tot vorbim de Pitești-Sibiu.

Exproprierile pentru autostrada Piteşti-Sibiu sunt o nebuloasă pentru primarii argeşeni

Bascov – cele mai exacte informații

6 gheorghe stancu„Avem 486 de imobile, de terenuri, de expropiat ceea ce nu înseamnă și același număr de persoane pentru că sunt și unii care vor avea 2 sau 3 terenuri expropiate. Oricum și numărul persoanelor este tot peste 400. La noi autostrada ne traversează de la kilometrul 118 la kilometrul 122,5 ceea ce înseamnă 4,5 kilometri. Suprafața exactă n-o știu dar se poate afla ușor înmulțind această lungime cu 70 de metri. Nici valoarea expropierilor pentru că abia acum se fac studii pentru a se afla valoarea fiecărui teren în parte și nu cunoaștem nici rezultatul acestor evaluări, nici cât va oferi Guvernul. Drept urmare nu pot să vă spun deocamdată dacă vor fi cetățeni nemulțumiți sau care vor contesta expropiere nefiind disponibile aceste valori”, a declarat Gheorghe Stancu, primarul comunei Bascov,  pentru Jurnalul de Argeș.

Merișani: „Înmulțiți și dumneavoastră cu 70 de metri”

6 LuigiIonescuLa Merișani primarul Luigi Ionescu ne-a spus că „avem undeva între 8 și 10 kilometri de autostradă pe teritoriul nostru, numai în zona extravilană și un număr de aproximativ 800 de persoane care vor fi afectate de expropieri. Ce suprafață totală? Înmulțiți și dumneavoastră ăia 8 kilometri cu 70 de metri cât e lățimea aferentă autostrăzii, că atât se ia, 70 de metri!”

Curtea de Argeș: „Le știe domul Stan!” Dar numai în fața calculatorului

6 PanturescuConstantinPrimarul Constantin Panțurescu, ajuns pe stradă, adică pe teren, ne-a recomandat să-l sunăm pe domnul Stan la primărie că sigur ne poate da toate informațiile. Domnul Stan le știe dar doar din fața calculatorului iar noi am avut ghinionul să-l prindem tot pe teren la vreo două ridicări topo. Am obținut totuși că la Curtea de Argeș autostrada are vreo 7 kilometri și un nod descărcare, că peste 200 de persoane vor fi expropiate și promisiunea că ne va suna și ne va oferi datele exacte când se va afla la birou în fața calculatorului. Ajuns la finele programului  în fața calculatorului, domnul Stan, parolist dar grăbit, ne-a furnizat următoarele date: 23 exproprieri din domeniul public, 181 din cel privat, 38 ha nod de descărcare cu tot cu legături și 7 km de autostradă cu 50 m lățime. Felicitări PC-ului domnului Stan pentru impresionanta memorie de stocare!

Băiculești: „Pentru presă? Aaaa, nu știm!”

Cum primarul Băiculeștiului, Niculaie Dragnea, n-a răspuns la telefonul mobil, iar de la birou era puțin plecat, secretara primăriei ne-a făcut legătura cu domnul Ilie Joița despre care ne-a informat că este consilierul domnului primar și „poate să vă ajute că le știe pe toate”. Amabil, domnul Joița n-a reușit să ne furnizeze decât lungimea aproximativă a traseului, 10 kilometri, dar și-a dat toată silința să afle mai multe de la o voce suavă. O voce suavă care a fost foarte tranșantă: „Cine întreabă? Prefectura? Pentru presă? Aaaaa, nu știm!” După care a urmat și ecoul prin vocea amabilă a domnului Joița: „Nu știm!”

La Cepari, doar 50 de expropriați

Viceprimarul Aurelian Solomon (primarul Cristian Cionabu avea telefonul închis că de-aia e primar) ne-a declarat că pe teritoriul localității autostrada are puțin pestre 2 kilometri și doar aproximativ 50 de persoane vor primi decizii de expropiere a unor terenuri.

Tigveni: „Am făcut noi calcule fără să ni le ceară nimeni”

Dumitru Slătineanu, primarul din Tigveni: „Avem undeva între 5 și 6 kilometri de autostradă și aproximativ 150 de persoane care vor fi expropiate. Și să știți că astea sunt calculele nostre, făcute de noi, fără să ni le ceară nimeni, să știm și noi ce și cum.”

Șuici: „Nu știu, nu vă pot da informațiile astea”

Constantin Iatagan, primar Șuici, ne-a declarat: „Avem cam 4 kilometri la noi, preponderent extravilan. Nu știu să vă spun nimic despre situația expropierilor. Să se facă măsurători topografice și după aceea.”

Sălătrucu – cea mai mare porțiune de autostradă

„Noi avem cel mai mult, cam 15 kilometri de autostradă de la intrarea în comună până la limita cu județul Vâlcea. Despre numărul expropierilor și suprafața acestora nu știu ce să vă spun, n-am datele necesare, mai ales că sunt și zone de pădure unde sunt proprietari puțini cu suprafețe mari, și zone de izlaz, mai mult extravilan decât intravilan. Chiar nu știu și n-ar avea sens să vă dau informații care ar putea fi eronate”, ne-a declarat primarul Nicolae Langer de la Sălătrucu.

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Averi pierdute la Câmpulung

Cei din administrația câmpulungeană au anticipat decizia recentă a Curții Constituționale a...

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Averi pierdute la Câmpulung

Cei din administrația câmpulungeană au anticipat decizia recentă a Curții Constituționale a României conform căreia declarațiile de avere nu trebuie...

Începe distracţia în Câmpulung

Deși nu a avut parte de manifestările încadrate în Festivalul Internațional de Folclor ”Carpați”, municipiul Câmpulung nu va fi lipsit de agitație...

Transfer de la Mioarele la Câmpulung

Pe lângă multiple abandonuri, în administrația locală din Câmpulung se mai fac și ceva angajări, dar și transferuri. Nu ies acestea întotdeauna,...